ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la ceremonia de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, fiind încadrat, la prezidiu, de mai mulți ofițeri de rang înalt din SRI decât din MApN.
 
Potrivit site-ului inpolitics.ro, la Alba Iulia, președintele Klaus Iohannis a avut în stânga sa politicieni (foarte aproape și foarte interesant, Corina Crețu!), în stânga-spate (aproape ostracizați) oamenii de la Interne, în dreapta oamenii armatei, dar spatele și flancuriler îi sunt asigurate puternic de către SRI, prezent printr-o duzină, cel puțin, de generali, plus directorul civil Eduard Hellvig, ba chiar și prin purtătorul de cuvânt Ovidiu Marincea, cu toții cât mai vizibili posibil, scrie inpolitics.ro.

Într-un comentariu publicat pe  blogul său, jurnalistul Ion Cristoiu comentează această imagine, una dintre concluziile sale fiind aceea că președintele Iohannis a confiscat în totalitate Centenarul Marii Uniri. O a doua observație notată de Cristoiu este că fotografia ne arată în premieră și echipa de campanie a lui Klaus Iohannis. Și, nu în ultimul rând, „pozele postate mărturisesc uriașa plăcere pricinuită lui Klaus Iohannis de accesoriile de tinichea ale Puterii”.

„Administrația prezidențială a postat pe site-ul instituției din Deal mai multe fotografii de la Manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri de la Alba-Iulia. Sînt instantanee surprinse de fotograful oficial al Președinției și alese de Cotroceni pentru a oglindi prezența lui Klaus Iohannis la Manifestări. Putem spune, în aceste condiții, că pozele dau curs, printre altele, nu numai realităților de la fața locului, dar și imaginii pe care a vrut s-o transmită națiunii Administrația prezidențială.


 
O iscodire atentă și evident detașată de simpatii pro sau contra ne conduce către următoarele observații:

1) Centenarul Marii Uniri a fost confiscat în totalitate de Klaus Iohannis. Profitînd de slugărnicia tipic PSD-istă a primarului Mircea Hova, care a trecut fără să clipească de la gudurarea pe lîngă nădragii lui Traian Băsescu, la gudurarea pe lîngă cei ai lui Klaus Iohannis, Președintele în exercițiu a transformat Centenarul întregii națiuni într-un moment al propriei campanii electorale. De remarcat că în timp ce nu se știu alți candidați, Klaus Iohannis, furînd în chip șmecheresc startul, folosește din plin resursele bugetare al funcției se dă în stambă electoral de mai multă vreme. Confiscarea Centenarului s-a dezvăluit nu numai prin absența altor politicieni decît cei ai partidului prezidențial – PNL – dar și prin concentrarea tuturor manifestărilor pe persoana fizică lui Klaus Iohannis.

Această mizerie politicianistă a fost posibilă și pentru că atît prin operațiunile Binomului SRI – DNA, cît și prin intrigile din PSD, pe scena politică lui Klaus Iohannis nu se i se poate opune nimeni cît de cît convingător.

În mod normal, în coabitare, Președintelui i se opune Premierul. Pe Klaus Iohannis nu-l dă personalitatea afară din casă. Totuși, între personalitatea președintelui și cea a Vioricăi Dăncilă, se întinde o prăpastie. Una dintre imaginile sugestive pentru dezastrul numit Viorica Dăncilă e secvența în care premierul conduce ședința de guvern de la Alba-Iulia. Mică de statură, pochindoacă, așa cum i s-ar spune în Moldova, Viorica Dăncilă se vedea cu greu de la masa prezidiului. Nici unul dintre consilieri nu i-a zis să-și pună o pernă sub fund ca să se ridice nițel deasupra nivelului tejghelei executive. Într-un efort de contracarare a confiscării Marii Uniri cu Regina Maria cu tot, Viorica Dăncilă a fost la manifestațiile de la Focșani. După cum era de așteptat, aici ea s-a remarcat din nou prin succesiunea de gafe. Pricepem acum de ce-a acceptat-o Klaus Iohannis cu atîta seninătate pe Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului. Avea nevoie să fie comparat cu o bucătăreasă de SMT. Așa cum în fruntea PNL, a avut nevoie de saltinbacul Ludovic Orban și de țeapăna Raluca Turcan. Prin comparație cu Viorica Dăncilă, cu Ludovic Orban și cu Raluca Turcan, Klaus Iohannis pare Cineva, fără să fie, totuși.

Textul integral poate fi citit AICI