ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


De curând, Pro TV a început prin intermediul emisiunii ”România te iubesc” o campanie pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli ca materie obligatorie.

Conform acestei surse, ”copiii află că iubirea nu trebuie să se bazeze doar pe fluturi în stomac, ci pe prietenie. Sunt învățați să-și înțeleagă sentimentele, și să vorbească despre ele”.

Argumentele susținătorilor educației sexuale pun accentul pe o filozofie a drepturilor și a problemelor de profilaxie precum sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală, etc. Astfel, devine o chestiune de luni până când copiii vor putea beneficia de piviliegiul promiscuității oficiale.

Apoi pentru ca promovarea acestei campanii să fie și mai profundă, aceștia au ales să prezinte povestea dintre o tânără de 13 ani și un băiat de 20 de ani, în urma relației dintre cei doi apărând și o fetiță pe care ulterior tatăl nu a recunoscut-o și care în prezent este crescută doar de mamă și părinții acesteia.

”S-a îndrăgostit nebunește, la 13 ani, de un baiat de 20. N-a îndrăznit să-i spună mamei nimic, mai ales că nu discutaseră niciodată pe tema iubirii, darămite pe cea a relațiilor intime. Azi, rodul dragostei ei sincere e o fetiță pe care Iulia o priveste cu sentimente amestecate. Își iubeste copilul ca pe ochii din cap, din instinct, dar sufletește, nu e pregatită să fie mamă. Ca-n orice poveste de dragoste prematură, când s-a trezit tată, iubitul și-a luat tălpășița. Claudia explică asta elevilor ei. Face parte din educația sexuală. Iulia n-a avut de unde sa afle”.

Așa arată povestea menită să impresioneze o țară întreagă și care să promoveze obligativitatea introducerii în școli a educației sexuale.

Deși PRO TV susține contrariul, datele UNICEF și ONU arată că țările în care nu există educație sexuală, "rata natalităţii la adolescentele între 15-19 ani este mult mai mică decât în SUA, Canada sau Marea Britanie, acolo unde se predă această materie de zeci de ani".

Suedia, țară în care se predă educație sexuală în școli din anii '50, este pe primul loc în lume la numărul de violuri. 

În România există ora de educație pentru sănătate, opțională, care conține și informații despre sexualitate, dar activiștii doresc introducerea unei programe realizate de asociația pro-homosexuală, pro avort "Sexul vs Barza". Ministerul Educației a respins măsura.