Coriolan Steer s-a născut la 11 iunie 1879 în localitatea bihoreană Santăul Mare, în familia preotului din Beliu, Vasile Steer și Iuliana Ardelean. Ambii părinți aveau rădăcini sătmărene, tatăl său fiind originar din Sătmărel, iar mama sa era fiica preotului greco-catolic George Ardelean din Terebești, fiind soră cu viitorul vice – arhidiacon al Sătmarului, Coriolan Ardelean, cel care a contribuit la ”povățuirea și dirigarea băiatului întrucât acesta își pierduse tata de timpuriu” când avea doar 14 ani, fiind pe atunci elev la Oradea.

A urmat studiile gimnaziale și primele trei clase de liceu la Liceul Premonstratens din Oradea. Cursurile ultimei clase de liceu le-a frecventat la Beiuș, la Liceul Samuil Vulcan, absolvind în anul 1897. S-a bucurat în anul petrecut la Beiuș de stipendierea cu pâine din fondul "Samuil Vulcan”, acordat în calitate de orfan.

În anul 1897 a început să studieze dreptul la Academia din Oradea. Ca student orădean, Coriolan Steer era un participant activ al cercurilor românești, implicându-se și în diferitele manifestări artistice prilejuite de anumite sărbători.

Astfel el a jucat în câteva piese scrise de Iosif Vulcan: "Gărgăunii dragostei”, alături de Viora Ignat, Cornelia Marchiș, Marieta Iernea, fiicele unor merituoși preoți sătmăreni, sau în piesa ”Ploaie cu soare” interpretată cu ocazia înființării despărțământului Astrei la Beiuș, în august 1898. Datorită manifestării atitudinii sale românești, a fost eliminat din cadrul Academiei orădene.

În anul 1899 frecventa cursurile universității din Cluj. În acei ani, sentimentul de dragoste pentru Avram Iancu, cel care simboliza lupta pentru eliberare națională, devenise predominant în rândurile tinerilor intelectuali clujeni.

Pe de altă parte, ministrul de interne ungar oprise o colectă pornită printre români, în vederea ridicării unui monument dedicat "Crăișorului munților” - Avram Iancu.

În noaptea dintre cele două veacuri istorice, 31 decembrie 1899 spre 1 ianuarie 1900, trei tineri studenți români au depus pe mormântul marelui revoluționar o cunună de lauri cu o placă lată în tricolor românesc, având inscripția "Tinerimea română, lui Avram Iancu. Dormi în pace, noi veghem”.

Acești tineri erau Ioan Scurtu, George Novacovici și viitorul avocat din Tășnad, Coriolan Steer. Toți trei au fost eliminați din cadrul facultății din Cluj și condamnați public de autoritățile maghaire, procesul prelungindu-se până la finele lui septembrie 1901, acum 122 de ani, trezind în acest timp un puternic val de simpatie în rândurile românilor.

Prigonirea intelectualilor români care doreau un monument la mormântul lui Avram Iancu

Demersul lor a survenit pe fondul unei puternice prigoane maghiare împotriva intelectualilor români care încercau să ridice un monument închinat memoriei lui Avram Iancu.

Totul a pornit după arestarea, în anul 1894, a publicistului Ioan Russu – Șirianu, care fusese condamnat la șase luni de închisoare, pe care le ispășește la Seghedin, ca urmare a unor articole publicate în ziarul Tribuna, scrie Petru Suciu în revista Ecouri. Un consătean de-al său, Nicolae Lăzărescu, econom în Șiria, pentru a-i mângâia soarta și a-i ușura temnița, a adunat, de la consăteni, 20 de florini. Dar, reputatul publicist, prețuind cauza națională mai presus decât pe sine, a oferit acea sumă, căreia i-a adăugat, din partea sa, încă 10 florini, ca să slujească drept piatră fundamentală la un fond cu menirea de a ridica din el la timpul său un monument la mormântul marelui nostru erou național din 1848, Avram Iancu, ale cărui oseminte sânt așezate pentru veșnica odihnă în cimitirul din Țebea, aproape de Baia de Criș, și la capul căruia se află o cruce prea simplă. Ioan Russu – Șirianu și-a motivat inițiativa astfel: Trecând astă toamnă pe la Țebea, unde odihnesc rămășițele pământești ale marelui nostru erou, am aflat grilajul dimprejurul mormântului ruinat, iar crucea de piatră abia se mai ținea în sus.

Scânteia lui Șirianu a produs o vâlvătaie care a fost amplificată de inimile și sufletele a sute și mii de români care, din puținul lor, au sacrificat atât cât au putut, pentru îmbogățirea mormântului lui Avrămuț.

La sediul redacției ziarului Tribuna s-a creat un fond pentru podobirea mormântului marelui nostru erou național de la 1848, Avram Iancu, cu a cărui administrare a fost însărcinat redactorul Tit Liviu Albini.

Ulterior, și acesta a fost arestat. O notă din presa sfârșitului de an 1894 anunța că, deoarece Tit Liviu Albini își ispășea o condamnare cu închisoarea, administrarea fondului „Monumentul lui Iancu” a fost încredințată preotului Ioan Moța, colaborator la Foaia Poporului, fondator al ziarului Libertatea, arestat la rândul său de trei ori de autoritățile maghiare, și nimeni altul decât tatăl fruntașului legionar Ion I. Moța.

După o jumătate de an de la lansare, pentru construirea unui monument dedicat cinstirii memoriei lui Avram Iancu se adunaseră peste două mii de florini. Dar pentru monument trebuiau câteva zeci de mii de florini, suma strânsă la acel moment putând fi considerată mică, însă, ținând cont că a fost colectată aproape numai de la poporul de rând, atât de sărac, suma este uriașă.

Dar, ca orice inițiativă și acțiune naționalistă românească, din acea perioadă neagră a istoriei noastre și strângerea de fonduri pentru monumentul Iancului avea să se poticnească, iar cei care se ocupau cu colectarea să fie urmăriți, amenințați și chiar pedepsiți.

Represaliile maghiare

Iată ce se putea citi în presa vremii (Foaia poporului) de la începutul anului 1895: Ne-am trezit deodată cu știri sosite întâi din Bănat, că solgăbiraele au început a chema la sine pe adunători, a-i întreba despre adunare, și a-i pedepsi cu închisoare și mari pedepse în bani, uneori de două-trei ori mai mari ca suma ce au adunat-o și trimis pentru monument. Despre vreo 15— 20 de întâmplări de acest fel avem știre… 

La începutul lunii martie 1895, de la cabinetul primului ministru al Ungariei, Dezső Bánffy, s-a trimis porunca de a se opri adunarea banilor pentru monumentul lui Avram Iancu. Românii au fost numiți „ațâțători” iar lui Avram Iancu i s-au adus acuzații deosebit de grave, fiind numit criminal și trădător. Însuși ministrul de interne al Ungariei, Dezső Perczel, a lansat un discurs nedemn pentru un om de stat și a poruncit ca oriunde pe pământul țării s-ar încerca ridicarea unei statui pentru numitul (Avram Iancu), mai marii acelei localități cercuale sau comitatense s-o împiedice sub grea răspundere personală; colectele pentru acest scop nu se pot suferi și, întrucât s-au întâmplat colecte, colectanții, în virtutea legilor și regulamentelor în ființă, trebuie se fie trași la răspundere, iar suma adunată să se confiște. Perczel își încheia discursul cu amenințarea că toți vinovații vor fi pedepsiți cu cincisprezece zile de închisoare și 100 de florini pedeapsă. Și, pentru a avea și o bază legală, la 15 martie 1895, ministrul de interne emitea ordinul nr. 426/1895, pentru interzicerea ridicării monumentului lui Iancu, amintește publicistul Petru Suciu, care citează și din Silviu Dragomir – Avram Iancu, o viață de erou.

În 10 iulie 1897, preotul ortodox Ioan Moța a fost chemat la șeful poliției din Orăștie, care l-a supus unui interogatoriu, cerându-i să predea fondul, deoarece acesta este rezultatul unei colecte publice.

Fără a fi judecat, spre sfârșitul anului 1897, Tit Liviu Albini a fost arestat și deținut timp de 13 luni în închisoarea din Alba Iulia. În sfârșit, după patru ani de tergiversări și hărțuieli, autoritățile maghiare i-au intentat proces lui Tit Liviu Albini, casierul Comitetului de inițiativă din Sibiu. Inițial, judecarea procesului s-a fixat pentru data de 7 iunie și urma să se desfășoare la Alba Iulia, dar, din cauza lipsei de probe suficiente a fost amânat pentru 4 noiembrie și apoi pentru 30 noiembrie 1899.

În această situație, tribunalul a decis și confiscarea sumei de „4.701 florini, adunată pentru monumentul lui Avram Iancu și a dispus viceșpanului din Arad să sechestreze banii …”.  Astfel a luat sfârșit un proces în care, de fapt, nu a fost judecat Tit Liviu Albini ci Avram Iancu, și, prin el, neamul românesc din Ardeal. 

Revolta tânărului Coriolan Steer și a colegilor săi, Ioan Scurtu și George Novacovici

Foto: Europeana.eu / Biblioteca Județeană "Octavian Goga" Cluj. Fotografie dăruită de Ioan Scurtu avocatului Aurel Isac. Ioan Scurtu apare în fotografie alături de Coriolan Steer și George Novacovici. Fotografia a fost realizată la Cluj în Atelierului fotografic Ferencz és Társa. 

Afrontul adus memoriei lui Avram Iancu a declanșat o puternică mișcare în rândurile tineretului român. Trei tineri studenți aveau să lanseze un apel la acțiune și vor fi eroii unui alt proces răsunător.

La o reuniune a mai multor studenți de la Universitatea din Cluj, tânărul orădean Coriolan Steer și-a exprimat  dorința de a merge la Țebea, pentru a depune o cunună pe mormântul marelui erou, toți ceilalți primind cu încântare ideea. Orădeanul, împreună cu alți doi colegi, Ioan Scurtu și George Novacovici, au luat decizia ca, în numele studențimii clujene, să plece la Țebea. Călătoria s-a desfășurat în mare taină, de teama autorităților.

În ziua de 31 decembrie 1899 cei trei tineri au ajuns la Țebea. Fiind dimineață, întâi au intrat în biserica din apropiere, având cu ei o cunună de lauri, pe a cărei panglică tricoloră scria: Dormi în pace! Noi veghem. Tinerimea română lui Avram Iancu. Bătrânul preot Ioan Tisu a fost plăcut impresionat de gestul înălțător al tinerilor și, după oficierea slujbei de dimineață, i-a dat cuvântul lui Ioan Scurtu care, după ce a depus cununa pe altar, a rostit câteva cuvinte în memoria lui Avram Iancu. Apoi, cu toții, s-au deplasat la mormântul lui Avram Iancu unde, după ce cununa a fost așezată pe crucea de piatră, George Novacovici a ținut un discurs funebru. La sfârșit s-a cântat „Deșteptă-te române!” (Familia, ianuarie 1900) 

Cum era de așteptat, administrației maghiare nu i-a trebuit prea mult timp ca să afle și să reacționeze. Exista premisa deschiderii unui nou proces intentat românilor, pentru respectul, prețuirea și dragostea arătate eroului lor, Avram Iancu. Notarul din Baia de Criș deschidea o anchetă și dispunea confiscarea cununii, motivul invocat fiind un citat din discursul lui Novacovici: Jurăm pe mormântul tău, Iancule, că nu vom avea liniște până nu ne vom dobândi drepturile noastre egale cu celelalte națiuni. (Foaia poporului, ianuarie 1900)

Tinerii studenți au fost citați în 13 februarie 1900 la judecătoria din Baia de Criș, acuzați fiind de agitație contra religiei, fiind „bănuiți temeinic”: Ioan Scurtu că în biserica din Țebea, cu toată protestarea preotului greco-catolic (?) Ioan Tip (corect Tisu) și în cursul liturgic a ținut un discurs în memoria lui Avram Iancu; George Novacovici „pentru că a rostit un panegiric despre faptele eroice ale lui Iancu, iar Coriolan Steer pentru că, împreună cu colegii lui, au încununat mormântul lui (Iancu) cu o cunună pe care se afla o panglică în tricolorul național românesc și cu inscripție. (Familia, februarie 1900)

Vestea noului proces a fost primită cu consternare în tot ținutul Zarandului, peste tot în Munții Apuseni, iar tinerimea română de pretutindeni s-a declarat solidară cu acțiunea acuzaților. În ziua procesului, în prezența unui public numeros, acuzații au răspuns întrebărilor numai în limba română, au recunoscut faptele de care sunt acuzați și s-au declarat solidari în toate. După dezbateri agitate, s-a dat sentința. Dacă de vina delictului contra religiei au fost absolviți, acuzații au fost condamnați fiecare la câte șase săptămâni temniță ordinară și 250 coroane amendă. Iar cununa se confiscă.

Un citat din răspunsurile lui Ioan Scurtu demonstrează atitudinea dârză, demnă și mândră a acuzaților: Sunt fericit că pot lua cuvântul ca acuzat, pentru făptuiri de care totdeauna mă voi simți mândru și pe care totdeauna le voi săvârși. Aici, în fața justiției, noi avem să răspundem pentru o faptă nobilă (…) Actul de acuză nu-i act juridic, e act de prigonire politică.

Recursul înaintat de avocații apărători avea să se judece în 26 iunie, la Deva. Pentru a fi de față și a-i susține pe cei trei împricinați, au sosit români din toate părțile Transilvaniei, delegați ai tinerimii clujene, ai românilor din Budapesta și din Viena. Acestora li s-au alăturat numeroși delegați din Orăștie, Hunedoara, Hațeg și Turda. Cu toții au umplut sala tribunalului și i-au ovaționat și încurajat pe cei trei acuzați.

Procesul din Septembrie 1901

Dezbaterea procesului a avut loc la Deva, în 26 septembrie 1901, în lipsa lui Ioan Scurtu, hărțuit în mai multe procese și plecat din țară, la sfatul avocaților. Coriolan Steer a fost scos din cauză iar datorită pledoariei avocatului Francisc Hossu-Longin, George Novacovici a primit o condamnare ușoară: zece zile de închisoare și 100 de coroane amendă, plus cheltuielile de judecată. Procurorul însă, nemulțumit, a făcut recurs și, la începutul lunii aprilie, s-a dat sentința definitivă: două luni de închisoare și amendă de 200 coroane. În urma procesului, Francisc Hossu-Longin declara că a obținut „extrădarea” cununei, pentru că nu aș lăsa ca s-o ardă, sau să o liciteze.

Cununa i-a fost restituită lui George Novacovici și a fost așezată din nou pe crucea de la mormântul lui Avram Iancu. Jandarmii au intenționat s-o confiște din nou dar, nereușind, s-au mulțumit să-i taie doar panglica tricoloră. Și, pentru ca să nu mai dispară, cununa a fost depusă din nou în biserica din Țebea.

Cei trei studenți nu au suferit doar prigoana jandarmilor și umilințele instanțelor de judecată, ci regimul le-a pregătit lovituri și pe altă cale, cu repercusiuni pentru cariera lor viitoare. O notă de presă de la începutul primăverii anului 1900 dădea de știre că la Universitatea din Cluj au fost citați în cauze disciplinare studenții G. Novacovici, C. Steer, I. Scurtu.

Astfel s-a încheiat înălțătoarea mișcare a tinerimii studențești române pentru apărarea memoriei lui Avram Iancu, care a șocat administrația maghiară, dar care a constituit, pentru întreaga suflare românească din acea vreme, exemplul omagiului și respectului ce i se puteau aduce eroului național, într-o perioadă în care orice formă de manifestare românească era considerată drept act de trădare, scrie Petru Suciu. Totodată, mișcarea a contribuit la consolidarea conștiinței naționale și la făurirea unei noi generații de luptători, ce și-au adus aportul la înfăptuirea, în cele din urmă, a statului unitar, România.

Avocatul Steer continuă lupta pentru cauza românească

Coriolan Steer își susținut doctoratul, în 26 septembrie 1903, la Budapesta. După absolvire și-a făcut stagiatura în Beiuș, în biroul avocatului Ioan Ciordaș și apoi în Arad în biroul avocatului Ștefan Cicio Pop. La insistențele preotului George Stanciu și a primpretorului Oros Vasile, s-a stabilit la Tășnad, deschizându-și ”cancelarie advocațială”, afirmându-se ca unul dintre cei mai activi membri ai intelectualității românești implicați în emanciparea națională.

La alegerile generale din 1906 a candidat ca reprezentant al românilor din electoratul cercului Tășnad, dar la presiunile inimaginabile ale autorităților, nici unul din candidații românilor nu au reușit să fie aleși (în același an au candidat și Al. Vaida – Voievod, Constantin Lucaciu etc.).

Coriolan Steer a fost unul dintre semnatarii convocării adunării de protest împotriva legii inițiate de ministrul Appony Adalbert, prin care se încerca maghiarizarea forțată a învățământului confesional românesc. Adunarea a avut loc pe data de 19 aprilie 1907, la Șimleu Silvaniei și a reprezentat o „măreață manifestațiune națională”, prin care s-a cerut „se ni-să respecteză drepturile cele mai firești ce ni-să cuvin”.

În ceea ce privește legăturile sale cu ASTRA, a fost printre cei mai activi membri. În mai 1906 i s-a propus din partea Astrei să organizeze noul despărțământ Tășnad al Asociațiunii. În 16 noiembrie 1906 s-a înființat noul despărțământ ce cuprindea 22 de localități din cercul Tășnad care până atunci aparținuseră de despărțământul sălăjean – chiorean al Astrei.

Avocatul Coriolan Steer a fost numit notar al despărțământului, Demetriu Coroianu președinte și George Filep casier, înscriindu-se nu mai puțin de 45 de membri. În cadrul primei adunări generale, ținută în 14 iulie 1907 la Santău, ”tânărul și destoinicul advocat din Tășnad”, acest ”spiritus movens” al celor mai multe acțiuni culturale de aici”, a propus înființarea unei biblioteci, „fără amânare” și realizarea unui abonament la 10 exemplare din revista populară a Astrei, „Țara Noastră”.

Anul următor, în 8 martie, avocatul Steer face apel la Comitetul Central al Astrei pentru constituirea unei biblioteci populare la Unimăt, acolo unde urma să se țină în 1908 a doua adunare cercuală. În 27 iunie 1908 tânărul avocat este înștiințat că s-a hotărât expedierea cărților cerute pentru înființarea bibliotecii.

Coriolan Steer a avut un rol deosebit și la constituirea Băncii "Vulturul” din Tășnad, înființată în 12 martie 1908: ”Meritul principal la înființarea ”Vulturului”, a acestei nouă fortărețe, chemate a fi razimul tuturor intereselor românești din acele părți mărginașe ale Românismului îi revine d-lui Dr. Coriolan Steer”. În lista membrilor fondatori se regăsesc preoți, avocați, învățători, proprietari, dar și simpli țărani, economi cum li se spunea în limbajul epocii, țărani harnici.

Coriolan Steer a fost și un binefăcător și susținător al bisericii românești, el fiind unul dintre cei care au opus rezistență anexării parohiei în anul 1914 la dieceza de Hajdudorog.

În anul 1922 s-a făcut iconostasul și a fost sfințită biserica, C. Steer numărându-se printre donatorii cei mai însemnați.

Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și senator în România Mare

Dar cel mai important act din viața și activitatea avocatului tășnădean îl reprezintă contribuția sa la realizarea marelui act al unirii de la 1 Decembrie 1918.

Astfel, la 22 noiembrie 1918, în sediul băncii Vulturul din Tășnad a avut loc constituirea Comitetului Național Român Tășnad, un mare rol în pregătirea adunării avându-l Coriolan Steer, pr. Domițian Cupșa, George Filip și Vasile Mocan din Santău, Virgil Băliban din Unimăt și Ioan Matei din Supuru de Jos. Ales ca și delegat de drept, Coriolan Steer a reprezentat cercul electoral Tășnad la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

După Adunarea de la Alba Iulia au urmat zile grele pentru avocatul Coriolan Steer. Comitetul Național Român Tășnad a fost silit să se dizolve din cauza maltratărilor soldaților secui. Astfel, secretarul Comitetului, învățătorul Teodor Mureșan, raporta Comitetului Național Român Oradea, în 19 februarie 1919, că "președintele, dr. Coriolan Steer, a fost silit a să refugia de la Adunarea de la Alba Iulia”.

După liniștirea apelor Coriolan Steer a fost ales în unanimitate senator la alegerile din noiembrie 1919, fiind de altfel și singurul candidat al cercului Tășnad. În aprilie 1920 este ales în comitetul electoral al Partidului Național Român, ca deputat al circumscripției Tășnad.

În urma unor supărări, în anul 1922 s-a îmbolnăvit, trecând la cele veșnice în anul 1924, la 45 de ani trăiți cu mare intensitate sufletească și națională.

În cinstea acestui mare om, la 30 noiembrie 2000 i-a fost dezvelit bustul realizat de Radu Ciobanu și amplasat în parcul din centrul orașului Tășnad. Personalitatea sa marcantă a rămas pentru generațiile de atunci și de azi, un adevărat exemplu de dragoste de neam și țară, de perseverență și încredere în forța biruitoare a dreptății, scrie presa locală.

Surse: Nicolae Ghișan / Gazeta de Nord-Vest, Album Tășnad PDF / Academia Edu, Centenarul României - Membrii Marelui Sfat Național Român aleși în 1 Decembrie la Alba Iulia, Petru Suciu - Ecouri, Silviu Dragomir – Avram Iancu, o viață de erou, Ioachim Lazăr și Nicolae Marcel Morar – Avram Iancu în memoria posterității

Amintirile nepoatei lui Gheorghe Novacovici

„Dormi în pace, noi veghem!” mesajul transmis nouă din Pantheonul de la Țebea, la 31 decembrie 1899, de către studenții Gheorghe Novacovici, Coriolan Steer și loan Scurtu

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă o perioadă în care s-au acutizat durerile neamului românesc din provinciile subjugate Austro-Ungariei, ca urmare a nedreptăților suferite din partea autorităților maghiare, iar în fața acestor împilări întreaga suflare românească nu a putut să asiste pasiv, și, în consecință, tinerii intelectuali și studenții, cu firea dârză și combativă specifică vârstei, s-au avântat cu trup și suflet în vâltoarea luptelor date pentru triumful cauzei lor drepte, luptând cu demnitate pentru izbânda adevărului și a dreptății.

Acest context a avut un efect decisiv asupra lui Gheorghe Novacovici, născut la data de 14 ianuarie 1879, într-o familie veche preoțească din comuna Gârbovăț din Valea Almăjului, în actualul județ Caraș-Severin, care a dezvoltat de foarte tânăr orientări politice naționaliste.

În toamna anului 1898, Gheorghe Novacovici se înscrie la Academia de Drept din Oradea, unde îl cunoaște pe Coriolan Steer, însă în al doilea trimestru este exmatriculat împreună cu alți 17 studenți români, deoarece s-au solidarizat cu colegul lor Lucian Bolcaș, care a fost aspru pedepsit de conducerea instituției pentru publicarea unui protest care s-a tipărit în ziarul „Tribuna” de la Sibiu. Toți cei exmatriculați de la Oradea s-au înscris la Facultatea de Drept din Cluj, iar aici Gheorghe Novacovici și Coriolan Steer îl cunosc pe Ioan Scurtu, student la Litere și Filosofie, între cei trei legându-se o strânsă prietenie pe fondul pasiunilor comune legate de emanciparea națională a românilor din Transilvania și Banat și construirea unui monument în cinstea Eroului Avram Iancu.

Începând cu anul 1894, sarcina edificării monumentului a fost asumată de Comitetul Central al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria, fiind ales un comitet în acest sens, iar la apel au răspuns un mare număr de români din Transilvania, Banat, Bucovina, România, precum și studenți români din diferite centre universitare europene.

La finele anului 1899, în cursul audierilor casierului fondului pentru monumentul lui Avram Iancu, căruia autoritățile maghiare i-au înscenat un proces politic, procurorul de stat Lázár a afirmat public că Avram Iancu este „conducător de bandiți și ucigași”, iar strângerea de fonduri drept „cerșetorie publică”, ocazie cu care inculpatul este amendat și condamnat, iar întreaga sumă adunată a fost confiscată.

Această sentință nedreaptă a produs o profundă emoție publică în rândul românilor, iar revista „Tribuna” devine portavocea nemulțumirilor, prin care toți tinerii români erau chemați să lupte pentru apărarea memoriei lui Iancu.

În luna decembrie a anului 1899, Ioan Scurtu publică aici poeziile „Procurorul hienă” și „Fluierul lui Iancu”, precum și articolul „Pretindem satisfacție”, iar Gheorghe Novacovici publică un „Apel la tinerime”, toate cu scopul de a provoca o reacție fermă la batjocorirea eroului național.

Ca urmare, studenții români de la Cluj și Oradea au organizat în preajma Crăciunului o adunare de protest la Cluj sub conducerea avocatului dr. Amos Frâncu.

După cuvântările de rigoare s-a decis pe loc să se formeze o delegație de studenți care să depună o coroană de flori pe mormântul lui Avram Iancu de la Țebea. Din delegația studențească au făcut parte Gheorghe Novacovici, Corioloan Steer și Ioan Scurtu, care au sosit în după amiaza zilei de 31 decembrie 1899 la Țebea și au depus coroana de lauri cu o panglică pe care era scris: „Tinerimea română universitară, Eroului Național Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”, aceasta fiind așezată în interiorul bisericii.

Auzindu-se prin împrejurimi de venirea delegației studențești, moții au dat năvală, adunându-se la mormânt, s-au solidarizat cu aceștia și au început sa intoneze „Deșteaptă-te, române!”. Cu acest prilej, studenții au rostit cuvântări, iar Gheorghe Novacovici a citit o poezie compusă ad-hoc, în care proslăvea memoria eroului național Avram Iancu și a declarat că „Jurăm pe mormântul tău, Iancule, că nu vom avea liniște până ce nu vom dobândi drepturile noastre egale cu celelalte națiuni”.

Imediat la fața locului s-au prezentat jandarmii unguri, care au luat cheile cu forța și au pătruns în biserică de unde au confiscat coroana, iar pe cei trei studenți i-au dus la postul de jandarmi, unde li s-au luat declarații.

Întocmindu-se dosare de urmărire penală, procurorul din Deva a deschis acțiune publică împotriva celor trei studenți și prin rechizitoriu au fost trimiși în judecată pentru încălcarea codului penal unguresc și pentru susținerea și promovarea memoriei unui „trădător de patrie”, cum a fost declarat Avram Iancu de autoritățile maghiare.

Competentă pentru judecarea cauzei era Judecătoria din Baia de Criș, pe raza căreia s-a produs „infracțiunea”, iar dezbaterile la Judecătorie s-au făcut în lipsa celor trei inculpați, care au fost apărați de avocatul Francisc Hossu Longin din Deva (ginerele lui badea Gheorghe Pop de Băsești), pronunțându-se în acest proces o condamnare la trei luni închisoare pentru fiecare, după unii autori, sau la o lună și jumătate, după alții.

Făcându-se uz de calea de atac, în urma apelului, procesul s-a rejudecat la Tribunalul din Deva, unde de data aceasta apărarea studenților condamnați de prima instanță s-a făcut de doi avocați: Francisc Hossu Longin și Ștefan Cicio Pop din Arad. Tribunalul, revizuind toate actele de la dosarul cauzei și în urma pledoariilor temeinice ale celor doi avocați apărători, s-a ajuns la concluzia că în cauză nu este vorba de producerea unei infracțiuni, a anulat sentința Judecătoriei și a pronunțat achitarea inculpaților. De menționat că la acest proces a luat parte un numeros public românesc care a manifestat călduros pentru studenți, creându-se cu acest prilej o atmosferă de mare însuflețire și românism.

De menționat este faptul că manifestarea de la Țebea, precum și procesul care a urmat au fost amplu prezentate în presa de limbă română, mediatizarea făcând cunoscute acțiunile celor trei studenți din rândul românilor.

Destinul ulterior al celor trei studenți și-a urmat cursul imprimat deja de puternica implicare în cauza națională a românilor din Transilvania și Banat.

La fel ca prietenii săi, și Ioan Scurtu își continuă activitatea pe linia naționalistă și întreține de-a lungul întregii sale vieți o vastă corespondență cu Francisc Hossu Longin, care poate fi consultată la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.

Alături de colegii săi, și Ioan Scurtu este exmatriculat, dar în cursul anului 1900 participă la Congresul studenților latini are a avut loc la Paris și publică un articol despre „Sfârșitul marelui Avram Iancu”, despre care consideră că îi va crea noi probleme cu autoritățile maghiare.

În cursul anului 1901, în paralel cu teza de doctorat la Universitatea din Leipzig, Ioan Scurtu elaborează o serie de 22 de articole referitoare la „Probleme actuale în viața noastră națională”.

Mulțumită profesorului Carol C. Koka, pe care îmi permit să-l citez, pot trasa evoluția destinului lui Coriolan Steer, care după exmatricularea sa, ca urmare a evenimentelor menționate, a trebuit să părăsească Clujul și să-și continue studiile la Budapesta, unde și-a luat și doctoratul în 26 septembrie 1903. Pe tânărul avocat îl găsim în 1906 candidat al românilor la alegerile generale, reprezentant al electoratului din cercul Tășnad. În anul 1907 este alături de intelectualii români care au protestat împotriva legii școlare profund nedrepte a lui Apponyi. La 14 iulie când s-a înființat despărțământul din Tășnad al ASTREI, dr. Coriolan Steer a fost printre cei mai activi membri, îndeplinind funcția de secretar al despărțământului.

În zilele premergătoare Marii Uniri, dr. Coriolan Steer a fost desemnat printr-un credențional delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde, la 1 Decembrie 1918, a fost ales ca membru în Marele Sfat Național reprezentând cercul electoral Tășnad. După ce armata română a eliberat întregul teritoriu național, Coriolan Steer a fost ales, la alegerile din 1919, senator în Parlamentul României Mari unde i-a reprezentat cu cinste pe românii din părțile Tășnadului, până când a trecut la cele veșnice în 1924, la doar 45 de ani.

Din nefericire, destinul a fost vitreg cu juristul Gheorghe Novacovici, căruia i-a fost scris să nu scape de închisoare. Astfel, în lupta sa dusă cu condeiul, a publicat un articol în „Tribuna” din Sibiu, al cărei conținut a fost considerat insultător la adresa stăpânirii și, drept consecință, i s-a înscenat un proces de presă, care s-a soldat cu condamnarea sa, ispășindu-și pedeapsa în temnița din Seghedin. Din închisoare, la 17 iulie 1902, îi scrie unchiului său, învățătorul Emilian Novacovici din Răcășdia, solicitându-i un ajutor bănesc pentru a-și îndulci viața din temniță.

Eliminat din toate școlile din Ungaria, Gheorghe Novacovici a urmat inițial cursurile Academiei Comerciale din Graz, ulterior finalizându-și studiile juridice și începând practica avocațială.

După o zbuciumată și prea scurtă viață, juristul Gheorghe Novacovici, fiind măcinat de o boală necruțătoare contractată în temniță, decedează la doar 29 de ani în ziua de 20 august 1908.

Timp de decenii, povestea vieții lui Gheorghe Novacovici, fratele bunicului meu, a fost transmisă în familie din generație în generație, fără ca să îmi pot imagina că umbra uitării va fi înlăturată de pe viața și activitatea sa. Totuși, acest lucru s-a întâmplat datorită inițiativei unei personalități inimoase a Transilvaniei, domnul inginer Ioan Paul Mărginean, președintele fondator al Asociației „Țara Iancului - Iubirea Mea” din Deva și al Clubului de elevi-voluntari „Crăișorii”, care, la data de 14decembrie 2009 au dezvelit în Pantheonul de la Țebea o placă de marmură, montată vertical, pe care sunt inscripționate, cu litere aurii cuvintele:

„Spre cinstirea și pomenirea faptei studenților Coriolan Steer, George Novacovici și Ioan Scurtu de la Universitatea din Cluj, care la 31 decembrie 1899 au depus la Țebea, pe mormântul Craiului Munților, o cunună de lauri cu flamura tricolorului românesc, având inscripția „Dormi în pace! Noi veghem! Tinerimea română lui Avram Iancu”, cu riscul prigoanei, amenințărilor, temniței și exmatriculării la care au fost supuși ulterior de către oficialitățile ungurești, după trei ani de anchete și procese umilitoare.”

Printr-o fericită întâmplare, în anul 2014, fiul meu a vizitat Pantheonul de la Țebea și a putut observa că memoria înaintașului nostru nu a fost uitată pe aceste meleaguri binecuvântate nici după mai bine de 100 de ani, iar ulterior am avut privilegiul de a-l contacta și cunoaște pe domnul inginer Ioan Paul Mărginean și a participa la acțiunile Asociației „Țara Iancului - Iubirea Mea” și a Clubului de elevi-voluntari „Crăișorii” de cunoaștere și cinstire ai eroilor Neamului daco-românesc multimilenar și a luptei lor jerfeltnice pentru libertate, dreptate și drepturi...

În final, nu-mi rămâne decât a mulțumi Asociației „Țara Iancului -Iubirea Mea”, membrilor și „Crăișorilor” ei pentru toate acțiunile și demersurile lor de a păstra aprinsă flacăra patriotismului românesc, printre ai căror luptători se numără și Ioan Scurtu, Coriolan Steer și Gheorghe Novacovici, cu mențiunea că faptele lor, precum și ale altor demni români, nu vor fi uitate niciodată dacă fiecare dintre noi vom veghea asupra a ceea ce înseamnă să fii ROMÂN, astfel ca înaintașii noștri să poată dormi în pace.

Felicia NOVACOVICI-MIOC

DacoRomânia