ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Controversatul proiect al legii vaccinării revine. Acesta va fi pus în dezbatere publică, la jumătatea lunii, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Victor Strâmbu, la o conferință de profil.

Apariția focarului de rujeolă din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, unde au fost confirmate 79 de cazuri este un nou argument pentru adoptarea acestui act normativ, a spus și președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. 

România înregistrează, de la an la an, o reducere îngrijorătoare a ratei de vaccinare a copiilor și, din acest motiv, se lucrează la elaborarea unei legi care să impună părinților obligația de a-și vaccina copii, împotriva unora dintre cele mai periculoase boli contagioase - a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

”Vedeți ce se întâmplă în jurul nostru? Avem cazuri de difterie pentru prima dată chiar mortale, înregistrate în Europa, atât în 2015, cât și în 2016. Am avut cazuri de poliomielită în Ucraina, iar în România evoluează un focar epidemic undeva în centrul țării", a spus Rafila, citat de Radio România Actualități.

La rândul său, secretarul de stat în Minsterul Sănătății, Victor Strâmbu, spune că ministerul a inițiat și sprijină adoptarea acestui proiect de lege.

Primele detalii despre intenția autorităților de a face vaccinarea obligatorie, au apărut în presă la începutul anului. Cele zece vaccinuri incluse în schema națională, până la 14 ani, vor deveni obligatorii. Părinții vor fi despăgubiți dacă apar efecte adverse grave, dar și sancționați dacă refuză vaccinarea.