ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Aproximativ 200 de persoane au protestat, sâmbătă după-amiaza, în Piața Universității din București, împotriva implementării tehnologie de comunicații 5G, alăturându-se unor manifestări mai largi din România și alte 31 de state ale lumii, eveniment denumit în social media Alege Viața! Stop 5G! Protest Mondial.
 
Pentru București, protestul a fost autorizat la cererea Asociației Pro Consumatori. Deși locul inițial anunțat pentru protest era Parcul Piața Unirii, Primăria Municipiului București a dat autorizație doar pentru Piața Universității. Participanții s-au adunat în zona Fântâni la ora 14:30 și au pornit în marș înspre Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piața Romană, Teatrul Național București. La capătul traseului au fost rostite scurte alocuțiuni. 

Tot Asociația Pro Consumatori a desfășurat un protest similar, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, după ce, în prealabil, membrii asociației au participat la conferința dedicată Zilei Internaționale Stop 5G, intitulată „Promisiunile industriei și riscurile pentru sănătatea consumatorilor” și susținută la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene Vâlcea.

Proteste similare, organizate separat, au avut loc în aceeași zi la Brașov și Craiova.
 
Câteva sute de persoane au manifestat, sâmbătă după-amiaza, în Piața „Mihai Viteazul” din centrul Craiovei împotriva implementării tehnologiei de comunicații 5G, informează Agerpres.

Protestul are loc după ce reprezentanții societății civile din Craiova au votat, marți, la finalul unei dezbateri publice cu tema „Tehnologia 5G, de la promisiuni la riscuri globale”, care a durat circa patru ore, ca municipiul „să fie liber de 5G”.

Președintele Asociației Civice pentru Viață (ACpV), conf.univ.dr.Luminița Simoiu, a afirmat că la nivel internațional există studii științifice care dovedesc că radiațiile electromagnetice nu numai că nu sunt neutre, ci chiar letale, iar riscul pentru cetățenii Craiovei este cu atât mai mare, cu cât aceștia sunt supuși și radiațiilor ionizante de la Centrala de la Kozlodui.

„Medicii atrag atenția asupra numărului tot mai mare de cazuri de cancer în această zonă, inclusiv la copii, din păcate. Poate nu întâmplător, potrivit unui studiu al I.N.S., până în anul 2050 se estimează că regiunea din România în care se va înregistra cea mai mare rată a scăderii populației este Oltenia, unde populația va fi la jumătate față de câți suntem acum. În ultimele decenii radiația undelor electromagnetice s-a intensificat constant prin amploarea evoluției tehnologiei wireless. Sunt zeci de cazuri în zona noastră de persoane cu afecțiuni grave din cauza hipersensibilității la radiații electromagnetice pe care au căpătat-o în timp, inclusiv cancere cerebrale. Deja au început să se vadă efectele. Iar tehnologia wireless 5G va aduce o creștere uriașă a poluării electromagnetice, într-un timp foarte scurt, pentru că în loc de turnuri cu antene la distanțe de câțiva kilometri unul față de altul, vor fi amplasate antene celulare de mici dimensiuni, dar foarte puternice, în medie la fiecare a treia locuință. În loc de 2.000 de sateliți care orbitează Pamântul în prezent, vor fi în cel mai scurt timp 50.000 de sateliți și vor fi milioane de antene 5G”, a spus președintele ACpV, asociația care a organizat protestul, cu autorizație de la Primărie.

Luminița Simoiu a mai afirmat că oamenii trebuie să se informeze din studii realizate de specialiști și nu de la persoane fără experiență, care își dau cu părerea în spațiul public.

„Când este vorba de viața noastră și a copiilor noștri, căutăm cei mai buni medici. Așa trebuie să procedăm și când ne informăm: să vedem cine este și ce expertiză are cel care ne vorbește. În studiile științifice nu se pornește de la idei preconcepute, iar oamenii de știință spun că această tehnologie este nocivă pentru sănătate și pentru mediu. La Craiova a fost o dezbatere publică pe această temă la care au participat medici, biochimiști care au prezentat efectele radiațiilor electromagnetice, radiații care vor fi și mai puternice dacă se va implementa 5G. Am dat cuvântul experților din toate domeniilor și au fost reprezentate toate categoriile sociale din Craiova care au votat împotriva implementării tehnologiei 5G în Craiova, pentru un oraș liber de 5G. Le cerem autorităților craiovene să țină seama de voința cetățenilor, pentru că ei ne reprezintă, nu hotărăsc în numele nostru”, a mai spus președintele ACpV.

Organizatorii protestului împotriva implementării tehnologiei de comunicații 5G desfășurat la Craiova au afirmat că acțiunea se înscrie în cadrul protestelor „STOP 5G” derulate sâmbătă, 25 ianuarie, în 32 de țări ale lumii, printre care și în România, unde au mai participat și alte orașe, precum București, Brașov sau Râmnicu Vâlcea. 

„Misiunea Coaliției STOP 5G este de a PROTEJA drepturile constituționale ale cetățenilor României, printre care dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la un mediu curat, dreptul la proprietate, dreptul la intimitate, atât prin a STOPA DEMERSURILE GUVERNULUI ROMANIEI și ale ANCOM ce privesc promovarea cu celeritate a implementării tehnologiilor 5G în România și oprirea oricărui demers legislativ destinat implementării acestor tehnologii invazive, nesustenabile, experimentale și dovedit a fi dăunatoare întregului ecosistem. Coaliția STOP 5G are ca scop responsabilizarea tuturor actorilor sociali și politici pentru angajarea răspunderii Instituțiilor Statului, a funcționarilor și a tuturor factorilor de decizie în raport cu necesitatea de a respecta drepturile constituționale prin aplicarea PRINCIPIULUI PRECAUȚIEI care protejează viața, sănătatea oamenilor, precum și a mediului natural”, se afirmă în comunicatul Coaliției STOP 5G din România, care poate fi citit integral pe pagina web Stop5gromania.ro