ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marea soprană a României Mariana Nicolesco, descrisă în cuvinte precum Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta sau Diva Divina, a încetat din această viață vineri seară, 14 octombrie 2022, la vârsta de 73 de ani.

S-a născut în Ceruri chiar de Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea mai îndrăgită Sfântă a artistei, alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, căreia îi purta numele.

Pe 4 august, Doamna Mariana Nicolesco oferea la Brăila, pentru ultima dată, Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes – în cadrul Manifestărilor Darclée, cel mai așteptat eveniment liric al anului, despre care a scris și ActiveNews. Ultimele sale fotografii pe scenă pot fi văzute în acest articol-corespondență de la mult regretata noastră prietenă.

Mariana Nicolesco se afla internată de mai multe zile într-un spital din București.

Pe 28 noiembrie ar fi împlinit 74 de ani. 

Era de o energie inepuizabilă. Muncea încontinuu. „Mi-aș dori ca ziua să aibă 48 de ore!”, spunea ea adeseori. Era o avidă cercetătoare și cunoscătoare a celor mai importante știri naționale și mondiale cu toate dedesubturilor lor și o simpatizantă activă a publicației noastre.

A fost nu numai una dintre cele mai măiastre voci ale lumii dar și una dintre cele mai sclipitoare minți ale României.

A fost o luptătoare și o învingătoare. 

Nu ne-am închipuit niciodată că Mariana Nicolesco poate să moară. Am crezut-o și este și rămâne nemuritoare.

Nu o vom uita niciodată.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Citiți în continuare câteva repere din cariera artistei și, la final, un interviu cu totul excepțional despre viața sa:

Soția marelui critic și istoric de artă Radu Varia (foto la Scala din Milano mai sus) soprana aclamată în lumea întreagă a fost Președinte Fondator al Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, al Festivalului și Concursului National al Liedului Românesc, Membră de Onoare a Academiei Române, Laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice, Artist UNESCO pentru Pace, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima și Profesor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte din Chișinău, Cetățean de Onoare al Capitalei României București, Membră a Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris, Comandor al Republicii Italiene, Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor din Franța, decorată cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Mare Cruce.

«Cu emoție îi mulțumim Marianei Nicolesco pentru tot ce reprezintă în muzică și pentru a ne fi amintit tuturor sacralitatea vocii umane, primul nostru instrument de comunicare». - spunea Jean-Michel Jarre la un astfel de eveniment internațional.

CORRIERE DELLA SERA o alătura stelelor României scriind despre Hariclea Darclée: Brâncuși, Enescu, Mariana Nicolesco sau cultul unei țări pentru gloriile sale

Invitată de Ioan Paul al II-lea, Mariana Nicolesco a cântat vechile colinde românești în cadrul Primului Concert de Crăciun în Vatican, transmis în MondoVisione și urmărit de peste un miliard de oameni. A cunoscut cele mai mari personalități culturale ale lumii, cum ar fi Luchino Visconti sau Salvador Dali.

Citiți Secretele celebrei soprane Mariana Nicolesco dezvăluite într-un interviu extraordinar. Ce i-a spus Visconti când a văzut-o prima oară și cum este alături de Dali, Christo, Warhol, Zeffirelli, Menuhin, Pavarotti, Domingo…

FOTO: Spunea, într-un interviu de excepție: „În ce mă privește, am considerat fiecare apariție pe scenă ca fiind prima și ultima; de aceea trebuie să fie, pe cât posibil, desăvârșită.

Celălalt pericol e falsa scară a valorilor impusă azi de puterea banului, a denaturărilor publicitare și mediatice de vaste proporții. Dar am sentimentul că tinerii mei prieteni sunt conștienți de acest lucru și, în ansamblu, disprețuiesc impostura prezentă, știind că numai adevărata bătălie cu sine, autodepășirea permanentă și cultul adevărului în artă, cultul adevărului prin artă, i-ar putea apropia de idealurile pe care le au.”

A fost semnatară a Apelului IDENTITATE, SUVERANITATE ȘI UNITATE NAȚIONALĂ al Academiei Române către politicieni, instituțiile statului și Poporul Român, semnat de Ioan Aurel-Pop, Dinu Giurescu și alți 80 de academicieni.

La Centenarul României Mari, soprana scria despre „cântecul de dor” al românilor:

«Dezbinați teritorial de vicisitudinile istoriei, românii din toate provinciile erau uniți dintotdeauna și pentru totdeauna prin neam și limbă, prin obiceiuri și tradiții, prin credință, prin însăși ființa lor în armonie cu ceea ce Lucian Blaga numea "spațiul mioritic”, caracterizat de alternanța blândă a dealurilor și colinelor.

Mărturie cutremurătoare a acestei unități a firii noastre, nesupusă de puterea otomană, slavă ori germanică, este minunata comoară pe care o reprezintă străvechiul nostru cântec de dor, perpetuată în toate orizonturile locuite de români.

De aceea afirm cu tărie că dacă nu ar fi nenumărate alte mărturii ale prezenței noastre dintotdeauna pe teritoriul întregit al țării prin Marea Unire din 1 Decembrie 1918, al cărui Centenar îl celebrăm, ar fi destul să ascultăm cântecul de dor al românilor din toate provinciile, din Banat până în Bucovina, din Ardeal până în Muntenia, Moldova și Basarabia, pentru a înțelege identitatea noastră nealterată, originalitatea ei.

Acestei nestemate de o inepuizabilă frumusețe îi aducem omagiu prin manifestările noastre începute acum 15 ani, Festivalul și Concursul Național al Liedului Românesc, dedicate expresiei culte a acestuia, și anume liedul, care este – îmi place să spun – toată muzica în miniatură».

 

Îi găsiți interpretările extrordinare pe contul de YouTube - Romanian Artists

Vă recomandăm în continuare interviul cu totul excepțional, care ar trebui să apară într-o carte, acordat de Doamna Mariana Nicolesco ziaristei Magda Severin:

„Mărturii senzaționale despre arta cântului”

De asemenea, urmăriți interviul artistei la emisiunea Profesioniștii de la TVR, din 2001:

Veșnica ei pomenire!

Citiți și Mariana Nicolesco: S-a stins, la 86 de ani, marele compozitor Krzysztof Penderecki. Adio Krzysztof, adio…