În perioada anilor 1921-1923 stareț al Mănăstirii Rudi a fost arhimandritul Teofan, venit de la o mănăstire din orașul Ismail. Acesta a adunat în jurul său 12 monahi și frați, a construit primele 8 chilii, o bucătărie, ujn depozit, o pivniță, un bloc de piatră cu trei balcoane, toate acoperite cu șindrilă. La 1924 Mănăstirea Rudi era condusă de starețul protosinghel Gherontie Gutu, venit din schitul Bocancea, având în proprietate 4 ha de livadă alături de alte 18 ha rămase de la expropriere, la care se adăugau încă 4 ha donate de Elena Nicico. 

În 1925 Biserica veche este restaurată prin intermediul Comisiei Monumentelor Istorice, în urma demersurilor episcopului Visarion Puiu. Cu această ocazie în pronaos s-a instalat o nouă placă comemorativă cu următoarea inscripție în limba română: 

Tot prin străduința episcopului Visarion schitul și-a mărit vatra, dobândind încă 6 ha de pădure, asigurându-se astfel dezvoltarea gospodăriei schitului și existenta lui pentru viitor. La ridicarea schitului a mai contribuit monahul Ilarion, care la 1923 dăruiește mănăstirii un hectar și jumătate de pământ, o vacă și o pereche de boi; Euftime Rugu, care a donat schitului 30.000 de lei, iar Mihail Bulat din satul Sobari, județul Soroca, a donat schitului prin testament 3,5 ha de pământ. La 1926 în schitul Rudi locuiau 40 de monahi și frați: starețul protosinghel Gherontie Guțu, 2 ieromonahi, 4 monahi și 32 de frați de ascultare printer care și rasoforul Sofian Boghiu, cel care a ajuns să fie membru al grupului Rugul Aprins2 de la Mănăstirea Antim. În perioada interbelică deținea 100 ha de pădure, primite de la statul român la 3 octombrie 1938.

Între 1930-1936 are loc o nouă schimbare a aspectului arhitectural al mănăstirii, în timpul stăreției ieromonahului Ghenadie Cojocariul. Arhitectul Valentin Voițehovschi, originar din orașul Soroca, fiind student la universitatea din Iași, pe baza lucrării sale de diplomă propune construcția unei școli de dascăli cu două nivele și un castel. Meșterii pietrari din Vălcineț transformă proiectul propus în realitate, clădirea fiind finisată în 1936, unde va activa o școală de cântăreți până în 1943. După ocupația bolșevică, Mănăstirea a fost închisă și transformată pentru o perioadă scurtă în abator.

 

 

Tot în această perioadă a fost edificată și troița eroilor,3 în condițiile în care din puținele fotografii de epocă nu se observă această capodoperă înainte de edificarea clădirii proiectate de Valentin Voițehovschi. Singura fotografie în care apare troița eroilor este realizată în noiembrie 1939, unde se observă atât școala de cântăreți cât și troița înconjurată de alei pavate cu piatră. Aceste alei de piatră lipsesc din pozele publicate pe către cercetătorul Daniel Siegfriedson și realizate în 1936 imediat după finisarea clădirii proiectate de V. Voițehovschi. Concomitent, considerăm că spațiul restrâns dintre biserica veche și viitoarea școală de cântăreți nu putea fi amenejat anterior finisării lucrărilor de construcție, din cauza șantierului. În concluzie, perioada cea mai probabil a ridicării troiței eroilor de la Mănăstirea Rudi este cuprinsă între anii 1936-1938, adică la împlinirea a 20 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și de la unirea Basarabiei cu România.

 

Crucifixul a dispărut după ocuparea Basarabiei de către sovietici, în condițiile în care în 1948 Mănăstirea a fost închisă, iar bunurile, confiscate. Unii oameni își amintesc cum în biserica Mănăstirii bolșevicii improvizaseră un abator, în semn de batjocoră față de cele sfinte. Mănăstirea Rudi a fost redeschisă ca locaș de cult abia în 1992, fiind astăzi păstorită de egumena Maria Pascariuc și preotul duhovnic Patrocle.

Ideea restabilirii troiței eroilor de la Mănăsitrea Rudi a prins contur în urma unei discuții purtate de avocatul Iulian Rusanovschi cu domnul Nițoi Romeo la 11 ianuarie 2020, membru al organizației obștești „Frăția Sfântul Gheorghe” din România, care s-a oferit să susțină financiar inițiativa.

La 14 ianuarie 2020 Asociația MONUMENTUM a semnat cu Mănăstirea Rudi un acord de parteneriat prin care s-au stabilit etapele de restabilire a monumentului și obligațiile fiecărei părți semnatare. Cu sprijinului domnului Radu Grosu, ex-juristul Î.S. MOLDSILVA, a fost obținut gratuit lemnul de stejar necesar pentru reconstituirea troiței interbelice. Acest lemn, după ce a fost tăiat dintr-o pădure de lângă Edineț, a fost transportat la Mănăstirea Nicoreni pentru a fi uscat. Pe lângă sprijinul financiar acordat de domnul Nițoi Romeo, restabilirea monumentului a fost posibilă și datorită aportului adus de ofițerul în rezervă Deli Ion, Ruslan Vaculovschi și avocatul Iulian Rusanovschi.

Abia în iulie 2020 lemnul a fost transportat în satul Fântânița, raionul Drochia, la meșterul Valeriu Țurcanu, contractat de Asociație la recomandarea pictorului heraldist Iurie Caminschi. Între timp, proiectul troiței a fost realizat de arhitectul Mihail Andrieș care a coordonat și lucrările de renovare a Mănăstirii Rudi. 

 

Lemnul a fost integral prelucrat și restabilit în incinta școlii din comuna Fântânița, în atelierul meșterului Valeriu Țurcanu în perioada 12 august 2020 – ianuarie 2021, troița fiind împodobită cu elemente militare și prelucrată cu ceară pentru a se conserva în timp. Cu o înălțime totală de 4 metri, crucifixul poartă la bază o inscripție care evocă jertfa eroilor căzuți în Primul Război Mondial: 

Deasupra acestei inscripții a fost sculptată o cască de militar pe fundalul unei săbii și a unei decorații militare românești. Între timp, Mănăstirea Rudi a decis să demonteze crucifixul de piatră instalat în 1992 pe locul vechii troițe de lemn ridicate în perioada interbelică în memoria eroilor reîntregitori. La 20 noiembrie 2020 a fost descoperită fundația veche a troiței, care a intrat în lucrări de restaurare. Spre surprindera tuturor, această fundație de piatră, formată din trei trepte, s-a conservat într-o stare foarte bună și a fost întărită cu un brâu de beton, pentru a fi utilizată din nou ca postament pentru crucifixul reconstituit. Troița se află astăzi  în curtea complexului monastic, amplasată pe mijlocul unei alei ce duce de la biserica veche spre clădirea fostului seminar.

 

La începutul lunii ianuarie 2021, crucifixul a fost transportat din atelierul de la Fântânița spre Mănăstirea Rudi pentru a putea fi readus la locul său de altădată iar la 30 martie, prin purtarea de grijă a părintelui Patrocle, duhovnicul Mănăstirii, monumentul a fost instalat la locul său de altădată, fiind o mărturie vie a jertfei supreme pe care au adus-o eroii neamului în Primul Război Mondial. 

 

 

 

Crucifixul restaurat și biserica aflată în construcție (sus) și biserica schitului (jos).