ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susține că măsurile sanitare privind prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință. De asemenea, acestea trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi.
 
Deși purtătorul de cuvânt al Patriarhiei omite să spună acest lucru, trebuie menționat că noile interdicții anunțate luni seara de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, sub conducerea lui Nelu Tătaru, privind organizarea pelerinajelor religioase, au fost luate de autorități fără o consultare prealabilă cu BOR. Așa cum s-a întâmplat și în primăvară, când statul a impus închiderea bisericilor și interzicerea Sfintei Împărtășanii, printr-o intruziune fără precedent în cultul Bisericii.

 "Înțelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităților sunt justificate exclusiv de creșterea alarmantă a numărului de pacienți cu Covid, de necesara prevenire și diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secțiilor ATI din spitale. Din perspectiva prezervării unor libertăți intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea copleșitoare a societății românești", a declarat Bănescu.
 
Măsurile ce se impun ca strict necesare „trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi, precum și de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituții. Bisericile sunt prin natura lor spații ale decenței, curățeniei și ordinii, nu ale dezordinii", a continuat el.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a menționat că în toată această perioadă au fost respectate regulile referitoare la igienă și distanțare fizică.

"Regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii în anumite momente și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spațiile liturgice și trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România. Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne implicată într-un mod fără precendent și fără termen de comparație inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar și multor spitale din România", a mai spus acesta.