ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Proiectul de lege privind obligativitatea efectuării a opt vaccinuri înainte ca un copil să fie înscris la școală sau grădiniță a stârnit multe reacţii în rândul societăţii civile.

Au existat asociaţii ce au criticat acest proiect încă de acum câteva luni, când au apărut primele discuţii pe marginea iniţiativei Ministerului Sănătăţii.
 
Astfel, Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro Vita din România a înaintat o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătăţii, încă din luna mai, în care subliniază faptul că vaccinurile nu pot fi obligatorii deoarece încalcă anumite aspecte de legalitate.

Potrivit sursei citate, una dintre cele mai grave încălcări este reprezentată de faptul că părintele nu este informat asupra conţinutului vaccinului. A nu recunoaşte acest drept înseamnă a anihila responsabilitatea părinţilor prin forţa coercitivă a statului, susţine asociaţia

"În acest context, referitor la proiectul de lege la care s-a anunţat ca se lucrează, vă solicităm să aveţi în vedere urmatoarele aspecte de legalitate:

Potrivit disp art. 13 din Legea nr. 46/2003 pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa.

Este evident că in conţinutul noţiunii de responsabilitate a părinţilor intră şi acest drept prevăzut de art. 13 din Legea nr. 46/2003. În mod logic un părinte nu-şi poate asuma responsabilitatea decât numai în măsura în care este informat asupra aspectului cu privire la care urmează să-şi asume responsabilitatea. În mod corelativ tocmai din această informare decurge şi dreptul de a refuza intervenţia medicală.

A nu recunoaşte acest drept – ca şi element esenţial al responsabilităţii părinţilor – înseamnă a anihila responsabilitatea părinţilor prin forţa coercitivă a statului", se arată în scrisoarea deschisă, citată de site-ul Bucovinaprofundă.

De asemenea, Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro Vita din România atrage atenţia asupra faptului că acest proiect de lege încalcă drepturi prevăzute de Constituţia României.

"A. Încălcarea principiului inviolabilităţii libertăţii persoanei reglementat de art. 23 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că simplul act al vaccinării constituie o contrângere a voinţei persoanei copilului, având în vedere că actul normativ incriminat reglementează posibilitatea efectuării vaccinului fără acordul prealabil al părinţilor.

ÎN LIPSA ACESTUI ACORD AL PĂRINŢILOR, EFECTUAREA INTERVENŢIEI MEDICALE ASUPRA COPILULUI ECHIVALEAZĂ CU ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI ENUNŢAT (particularizat şi in art 64 NCC unde de asemenea se statuează aceeaşi condiţionare de o obligativitate legală care nu există).

B. Încalcarea dreptului constituţional la viaţă şi dreptul integritate fizică şi psihică a persoanei consacrate de art. 22 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că actul vaccinării reprezintă un act medical preventiv, facultativ, fără să existe o garanţie suficientă şi rezonabilă împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale acestuia, existând posibilitatea reală pentru persoana căreia i se administrează să i se pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică.

Nu s-ar pune problema acestei încălcări dacă nu ar exista LIPSA TOTALĂ A UNEI GARANŢII SUFICIENTE ŞI REZONABILE ÎMPOTRIVA RISCURILOR.

Din toate cazurile dramatice apărute în presă urmare aplicarii unor vaccinuri si chiar din cuprinsul oricărui prospect de vaccin, rezultă că nu există nici o garanţie împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale unui vaccin.  Aceste riscuri şi reacţii adverse pun in pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copilului", mai precizează scrisoarea deschisă adresată Ministerului Sănătăţii.

Pentru a citi întregul document, CLICK AICI.