ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 21:55  USR a publicat în această seară următorul comunicat:
 
„Roxana Wring nu mai este de astăzi membru USR. Partidul nostru are criterii clare la admiterea membrilor și nu acceptă foști colaboratori ai Securității.
La înscrierea în partid și candidatura la alegerile locale, Roxana Wring a dat o declarație pe proprie răspundere în care a susținut că nu a colaborat cu Securitatea sub nicio formă.

Rezultatele verificării CNSAS nu au fost până în prezent comunicate conducerii USR. Astăzi, președintele Dan Barna i-a cerut demisia Roxanei Wring iar ea și-a depus-o, astfel încât să nu afecteze imaginea partidului sau a colegilor.

Conform legii, demisia din USR duce automat la pierderea mandatului de consilier general. În partid, Roxana Wring și-a dat demisia în urmă cu aproximativ o lună de zile de la conducerea USR București și din Biroul Municipal”.
 
Știrea inițială

Un nou scandal privind trecutul liderilor USR lovește formațiunea lui Dan Barna. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității urmează să trimită instanței documentele privind colaborarea cu fosta Securitate Comunistă a consilierului general Roxana Wring, președinte al USR București până la demisia de pe 17 septembrie, au precizat surse din cadrul instituției pentru stiripesurse.

Roxana Wring a condus filiala USR București timp de doi ani, până la demisia subită de pe 17 septembrie. Demisia a fost pusă pe seama discuțiilor despre posibila candidatură a lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, din partea USR, în condițiile în care și Wring dorea să candideze. „Doresc să dedic mai mult timp proiectelor pentru București, cum este, de exemplu, Legea Capitalei", declara Wring la momentul demisiei.

Potrivit CNSAS, Roxana Wring ar urma să fie acuzată de poliție politică, deoarece în urma colaborării sale cu Securitatea, mai mulți cetățeni români și străini au avut de suferit. Ba mai mult, printre persoanele persecutate politic s-ar afla și membri ai familiei fostei șefe USR București. 
 
După ce CNSAS se va adresa instanței, Wring ar urma să fie obligată să returneze toate indemnizațile primite în calitate de consilier general, iar voturile date de aceasta în CGMB vor fi anulate. Tot anulate vor fi și procesele intentate de Roxana Wring împotriva unor decizii ale CGMB. 

Dacă se va dovedi că a colaborat cu Securitatea, Roxana Wring ar putea răspunde și penal ca urmare a declarației false de necolaborare cu Securitatea. 

USR a fost etichetată ca partid al urmașilor Securității, după ce presa a dezvăluit că unii dintre cei care au înființat formațiunea au legături de familie cu oameni ai serviciilor.

Grupul de Investigații Politice a cerut în luna mai CNSAS verificarea președintelui USR București. ”De ce CV-ul oficial al președintei USR București începe în 1988, când aceasta avea 33 de ani și se mutase în străinătate? 

La fel ca Dacian Cioloș, colegul ei din Alianța USR-Plus, Roxana Wring, președinta USR București și consilier general la Primăria Capitalei, pare să fie jenată de biografia sa de dinainte de 1989. CV-ul oficial al Roxanei Wring începe în 1988, când aceasta se mutase deja în străinătate. Numai că Roxana Wring este născută în 1955, deci, în 1988, avea 33 de ani, scria GIP pe Facebook.