ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Spania va cere companiei germane Volkswagen câte 1.000 de euro pentru fiecare maşină cu motor diesel dotat cu un soft care falsifică nivelul poluării.

Seat, filiala din Spania a grupului, a admis că a montat aproximativ 700.000 de astfel de motoare.

Ministrul spaniol al industriilor a precizat că va cere companiei germane să suporte ajutoarele acordate prin programele de subvenţionare a maşinilor construite în Spania. Acestea au constat în reducerea preţului la cumpărare cu până la 2.000 de euro pentru fiecare vehicul, transmite Radio România Actualități.

Reclamaţia va fi depusă pentru daune aduse bugetului de stat deoarece guvernul a subvenţionat în ultimii ani în cinci rânduri sectorul de autoturisme spaniol cu aproximativ 700 de milioane de euro prin mai multe planuri de ajutor pentru fabricile care construiesc maşini eficiente din punct de vedere energetic.

Spania, Elveţia, Italia, Olanda şi Belgia au retras de pe piaţă maşinile cu astfel de probleme.