ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procuroarea care a intervenit brutal în cazul fetiței adoptate, apărată de șefi. Șefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat că procuroarea care a intervenit pentru preluarea fetiței din Baia de Aramă, județul Mehedinți, a vrut să îl ducă la Medicină Legală, pentru că efectua cercetări într-un dosar de rele tratamente aplicate minorului.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a declarat că, în opinia ei, procurorul Maria Pițurcă a respectat procudura în timpul intervenției de vineri, când fetița de 8 ani a fost preluată din casa în care a crescut, din localitatea Baia de Aramă, județul Mehedinți.
„Doamna procuror a vrut să discute cu copilul, a vrut să ia copilul pentru a-l prezenta la Medicină Legală, era vorba de infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. Este o infracțiune cu privire la care doamna procuror a emis cercetările penale”, a spus Tena Tulitu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Aceasta a mai precizat că procurorul a constatat că fetița este reținută ilegal și a predat-o familiei.
„Doamna procuror nu a luat fetița, doamna procuror a constatat că este reținută ilegal de familia Șărămăt și a fost prezentată, a fost predată părinților și a fost prezentată la Medicină Legală, deoarece se efectuează cercetări pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului”, a mai spus șefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Tena Tulitu a mai declarat că cei care vor face verificări vor vedea filmarea oficială făcută în timpul percheziției, în care se vede că procurorul a încercat să dialogheze cu copilul și a prezentat scopul pentru care se află acolo.

„În spațiul public s-au văzut acele imagini care au fost filmate cu telefonul mobil. Noi avem filmarea de la percheziție, care se filmează de la începutul până la finalul percheziției. Cine va vedea, cine va face verificări va vedea acest film, și nu este așa, este normal că în spațiul public au apărut frânturi, au apărut imagini, care de altfel nici nu sunt fidele, că una cu telefonul mobil nu poți să spui că este o redare fidelă și știți cum se poate manipula, dacă pot să spun așa, imaginea”, a mai spus procurorul general de la Craiova.
Ea a precizat că percheziția a avut loc într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, rele tratamente aplicate minorului, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, înșelăciune, fals privind identitatea, uz de fals și împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți și a efectuat percheziția domiciliară. Totodată, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita și modul în care procurorul a intervenit.