ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Taxa pentru punctul de trecere de la Feteşti de pe A2 este plătită în continuare cash, la ghişeu, în 40 la sută din cazuri, formându-se cozi, deşi există posiblitatea plăţii în benzinării sau prin SMS,  a declarat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru Mediafax.

Potrivit CNADNR, din cei 30.345.406 de lei, încasaţi ca taxă pentru punctul de trecere de la Feteşti din 30 aprilie, 12.113.708 lei (39,92%) au fost plătiţi cash, la ghişeu, 13.636.886 de lei (40%), în benzinării, şi doar 4.594.812 lei (15,14%), prin SMS.

CNADNR precizează că, astfel, punctul de trecere cu plată cash este cel mai solicitat şi se formează cozi în anumite perioade.

Plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă se poate realiza prin intermediul achitării tarifului în benzinării sau prin SMS din 30 aprilie 2015.