ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rata deceselor în exces din cauza neoplasmelor a crescut, anul trecut, cu 43% în cazul tinerilor cu vârste între 15 ani și 44 de ani. Statistica a fost făcută într-unul dintre cele mai vaccinate state, Marea Britanie, transformând în realitate cele mai negre previziuni. Pe lângă morțile subite, cancerele agresive sunt a doua cauză a mortalității post vaccinare anti-Covid, pe care autoritățile sanitare preferă să le ignore. În România, în 2022, 231 de tineri cu vârste între 20 și 39 de ani au avut ca și cauză a decesului infarctul.
 

 
Un studiu amplu publicat pe phinancetechnologies.com, despre tendințele de deces și dizabilitate pentru neoplasmele maligne, la vârste de 15-44 ani, în Anglia și Țara Galilor, a arătat o explozie a numărului de cazuri în 2022. Datele, obținute de la Oficiul Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie, relevă că ratele de deces în exces din neoplasme maligne au fost zero în 2020, +13% în 2021 și aproximativ 43% în 2022. Rezultatele indică faptul că, de la sfârșitul anului 2021, un fenomen nou care duce la creșterea deceselor prin neoplasme maligne și a dizabilităților pare să fie prezent la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani în Marea Britanie.

”Astfel, se observă că decesele anuale cauzate de neoplasme maligne au avut o tendință mai scăzută între 2010 și 2019, cu o pantă descendentă semnificativă. În 2010 rata deceselor era de 15 la 100.000, în 2019 era în jur de 12,8 la 100.000, o scădere de 14,7%, iar în 2020 a scăzut ușor la aproximativ 12,5 la 100.000.  În 2021, rata mortalității prin neoplasme maligne a crescut la 14 la 100.000, iar în 2022 la 17,5 la 100.000. Media de decese pe 5 ani din 2015 până în 2019 a fost de aproximativ 3.000. În 2020, decesele prin neoplasme maligne au fost cu aproximativ 2.800, cu 200 mai puține decât media din ultimii 5 ani. În 2021 s-au înregistrat aproximativ 3.200 de decese (cu 200 mai mult decât media 2015-2019), iar în 2022, 4.000 (cu 1.000 mai mult decât media 2015-2019)”, notează phinancetechnologies.com.

Creștere a numărului de bolnavi

Potrivit studiului, numărul mediu absolut de dizabilități cauzate de cancer din 2015 până în 2019 a fost de aproximativ 5.478, la grupa de vârstă 15-44 de ani. În 2020, cererile de invaliditate oncologică au fost de aproximativ 5.574, cu 96 mai mult decât media precedentă de 5 ani. În 2021, au existat aproximativ 5.474 cereri de invaliditate (cu 4 mai puține decât media 2015-2019), iar în 2022, 7.636 (cu 2.158 mai mult decât media 2015-2019). ”Observăm, de asemenea, că modificările relative ale dizabilităților au fost similare cu creșterile echivalente ale deceselor, ceea ce indică riscul de decese mai multe atribuite neoplasmelor maligne în următorii ani, deoarece aceste condiții rămân nerezolvate. Când comparăm creșterea deceselor prin neoplasme maligne și dizabilități cu cele pentru sistemul cardiovascular, observăm că ambele au prezentat un semnal extrem de puternic în 2022. Cu toate acestea, în 2021, în timp ce decesele cardiovasculare erau deja mari, decesele prin neoplasme maligne nu au fost, alimentând ipoteza că efectele negative pe termen mediu și lung ale vaccinului Covid-19 încep să iasă la suprafață, mai întâi sub forma evenimentelor cardiovasculare în creștere și, mai târziu, cu creșterea neoplasmelor maligne”, se mai precizează în studiul publicat de phinancetechnologies.com.

Date stupefiante în România

Potrivit Centrului Național de Statistică în Sănătate Publică, numărul de decese în 2021 a fost cu 30.000 mai mare decât în 2022, în condițiile excluderii deceselor cauzate de Covid. Cei 30.000 în plus se regăsesc în sfera bolilor cardiovasculare, ceea ce poate însemna că efectele adverse ale vaccinului anti-Covid și-au spus cuvântul. Mai mult, în 2022, 642 de români cu vârste între 0 și 39 de ani au decedat din cauza tumorilor, 761 din cauza bolilor cardiovasculare, din care 231 au făcut infarct la vârste cuprinse între 22 și 39 de ani. Totodată, 653 de persoane din aceeași categorie de vârstă au decedat în 2022 din cauza pneumoniilor.