ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ActiveNews a informat despre „Strategia națională de educație parentală 2018-2025”, proiect al Ministerului Educației Naționale care a intrat în atenția publică după ce a fost contestat de  mai mulți lideri ai societății civile  pentru că ar urmări „reeducarea părinților” în spiritul noilor ideologii corect politice. Mai mult, pentru a veni în ajutorul celor care vor să participe la dezbatere, ActiveNews a pus la dispoziție un model de sesizare. 

Documentul ajuns acum în atenția publică pare însă a fi clocit mai demult în laboratoarele MEN, proiectul de inspirație occidentală fiind promovat, desigur, de câteva ONG-uri.
 
Adică de prin 2015, când, după cum informa Mediafax,  „România ar putea avea o strategie națională de educație parentală”, elaborată după modelul Elveției. Așadar, în 2015, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) și Fundația "Copiii Noștri" au lansat proiectul „Promovarea Strategiei naționale de Educație Parentală”, în cadrul căruia urma să fie elaborată o strategie în domeniu, document care ar trebui transformat ulterior în politică publică. Proiectul era cofinanțat prin Programul de cooperare elvețiano-român, bugetul total fiind de 279.794 CHF, pentru 36 de luni.

În cadrul proiectului urma să fie făcută o cercetare pentru identificarea nevoilor reale ale părinților din România, iar aceștia să fie implicați direct în elaborarea strategiei.

Inițiatorii proiectului pretindeau că urmăresc „să reducă discrepanțele dintre România și alte țări europene referitor la informarea și susținerea părinților în demersul educațional în familie, să promoveze o abordare modernă a rolului pe care părinții trebuie să și-l asume în educația și creșterea copilului, să promoveze un cadru legislativ coerent care să permită accesul tuturor categoriilor de părinți la servicii de informație, consiliere și suport și să sensibilizeze factorii de decizie asupra problematicii educației parentale din perspectiva unei investiții pe termen lung.”


O contribuție în introducerea acestor programe de „educație parentală” a avut și UNICEF, care vrea cu orice preț ca implementarea unor proiecte derulate în parteneriat cu MEN, în domenii cum ar fi Educația Timpurie și Educația Parentală să facă în pas alert. Mai mult, Organizația a propus Ministerului Educației ca aceste ore să devină obligatorii în școli, la fel ca în străinătate.


Cu și mai mult timp înainte, în 2005, site-ul educatieparantală.ro,  a cărui msiune declarată susține că este „Recrutarea și Formarea Trainerilor Parentali” își propunea ca obiectiv „disciplinarea pozitivă a copilului”, explicând care sunt „Uneltele de disciplinare pozitivă”. Tot ca parte a unei strategii menite să promoveze la nivel național parentingul.

Tot din 2015 UNICEF, specializată, printre altele în răspândirea și impunerea globală a educației sexuale de la cele mai fragede vârste, implicată alături de alte agenții ale ONU în campaniile pentru coborârea vârstei acordului de a întreține relații sexuale și pentru legalizarea prostituției, militează activ pentru „educație parentală” la nivel național.  În urmă cu trei ani, la București organiza o conferință despre ”Beneficiile educație parentale pentru dezvoltarea copiilor”. 
 
Despre Educația parentală s-a vorbit și la conferința Zilele europene de sprijin parental și educație parentală la Iași, între 19-20 aprilie 2018, organizată de UNICEF România în parteneriat cu HoltIS și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților.


UNICEF și HoltIS au dezvoltat în România curricula pentru părinți cu copii de la naștere la 18 ani. De asemenea, în cadrul proiectului pilot Educație Incluzivă de Calitate, UNICEF împreună cu HoltIS au reușit să obțină o implicare record a taților. Pe durata proiectului, media participanților tați la cursurile de educație parentală a fost de 25 %, în timp ce media la nivel internațional este de 5,9%.

„Fiecare copil este diferit, iar fiecare vârstă vine cu provocările ei. Este important ca părinții să știe cum să gestioneze relația cu copiii lor la diferite vârste și să răspundă provocărilor folosind abordarea apreciativă. Experiența noastră din diferite modele arată că educația parentală contribuie atât la o mai bună relație și comunicare între copii și părinți, cât și la creșterea participării școlare, mai ales a celor mai vulnerabili copii. UNICEF a sprijinit dezvoltarea unei Strategii Naționale de Educație Parentală și este gata să colaboreze cu autoritățile centrale, județene și locale pentru ca toți părinții din România să aibă acces la aceste cursuri, iar copiii lor să se bucure de mai multă atenție și să beneficieze de educație pozitivă”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.