TRIANON 100. Titus Corlățean susține că MAE a INTERZIS sărbătorirea Centenarului Tratatului de la Trianon, la 4 iunie: „Dacă vocea statului român rămâne tăcută în planul relațiilor internaționale, există riscul de a se auzi numai teoria cealaltă”

Ministerul Afacerilor Externe a interzis organizarea oricăror manifestări de aniversare a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, scrie jurnalistul Dan Andronic în EVZ.
Dezvăluirea a fost făcută în emisiunea „Piața Ideilor”, care va fi difuzată în această seară de la ora 20.00 de EvZ TV, dedicată zilei de 4 iunie – semnarea Tratatului de la Trianon, la care au participat, alături de realizatorul Radu Popa, directorul EVZ Dan Andronic și senatorul PSD Titus Corlățean, inițiatorul legii prin care 4 iunie este declarată ZiuaTratatului de la Trianon, act normativ adoptat recent de Camera Deputaților.
Corlățean a afirmat că Ministerul Afacerilor Externe, în urmă cu 48 de ore, ar fi dat o directivă către toate reprezentanțele diplomatice și ale Institutului Cultural Român (ICR) prin care li se cere să anuleze orice dezbatere sau manifestare dedicată acestei zile.
Întrebat de Dan Andronic dacă este sigur de această informație, senatorul PSD a spus că da și că cel care a semnat ordinul operativ din partea MAE este persoana care se ocupă în mod oficial, din partea ministerului, de relația cu ICR . Senatorul PSD a mai spus că nepromulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii adoptate de Parlament este un rezultat al vizitei ministrului de Extrene ungar, Peter Szijjarto, la București.
„Forțe politice începând cu Jobbik și Fidesz au determinat și adoptarea, în 2010, în Ungaria, a două legi, una privind ‘comemorarea’ a așa zisei tragedii a națiunii maghiare prin Tratatul de la Trianon și a doua lege privind acordarea, pe baze etnice, a cetățeniei ungare etnicilor maghiari care trăiesc în alte state. Dacă vocea statului român rămâne tăcută în planul relațiilor internaționale, există riscul de a se auzi numai teoria cealaltă”, a mai spus Corlățean.
De altfel, pe site-ul MAE nu se găsea miercuri nicio informație legată de ziua de 4 iunie și niciun anunț privind acțiuni ale ministerului condus de Bogdan Aurescu dedicate împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon,
Cadoul lui Iohannis pentru UDMR
Ziaristul Dan Tănasa scria marți pe blogul său că președintele Klaus Iohannis a făcut un cadou neașteptat UDMR-ului și Ungariei având în vedere faptul că joi, 4 iunie a.c., se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon: nu a promulgat încă legea adoptată de Parlamentul României în data de 13 mai a.c. prin care ziua de 4 iunie devine Ziua Tratatului de la Trianon.
Potrivit informațiilor publicate pe pagina de internet a Camerei Deputaților, legea adoptată de Parlament în data de 13 mai a.c. a fost înaintată spre promulgare în data de 19 mai a.c. Din păcate, Președintele Klaus Iohannis nu a promulgat la timp actul normativ ceea ce înseamnă că legea, deși este adoptată de Parlament, nu va produce efecte anul acesta, chiar în anul Centenarului Trianonului.
Mișcarea Președintelui Klaus Iohannis pare a fi un cadou neașteptat făcut de acesta în an electoral UDMR-ului, formațiune care s-a opus vehement adoptării acestui proiect, dar și Ungariei, care a declarat deja ziua de 4 iunie drept zi de doliu național. În timp ce Ungaria va marca Centenarul Trianonului, Președintele Klaus Iohannis a blocat promulgarea unei legi adoptată de Parlament care ar fi permis marcarea așa cum se cuvine a acestui moment crucial din istoria României și a poporului român, precizează jurnalistul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Dan Andronic Dan Tanasa Titus Corlățean
Subiecte: 4 iunie - Ziua Tratatului de la Trianon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)