ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Justiției trebuie să prezinte cât mai repede, dar cu respectarea pașilor de consultare publică, proiectele de legi pentru modificarea Codurilor penale, afirmă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

”Noi cu toții ne-am angajat să ducem la bun sfârșit o misiunea care nu este deloc simplă, de a pune în acord deciziile Curții Constituționale cu actualele prevederi ale Codului penal, cu alte cuvinte, să modificăm Codul penal în așa fel încât articolele să fie în concordanță cu deciziile Curții și acest proces este un proces deloc simplu de elaborare și apoi de consultare publică. În momentul în care procesul de elaborare și de consultare publică se va încheia, proiectul va fi aprobat de Guvern și trimis la Parlament.

Aceasta este procedura standard pe care cred că e foarte bine să o respectăm în așa fel încât să dăm rolul necesar Parlamentului de for suprem de dezbatere politică și de legiferare. Și aștept sigur, ca și domnul Dragnea, cât mai repede, dar cât mai repede înseamnă cu respectarea acestor pași de consultare publică proiectele care ne vor fi trimise de către Guvern proiectele pentru modificarea Codului penal și Codului de procedură penală”, a declarat co-președintele ALDE, citat de news.ro.

Joi, Liviu Dragnea a afirmat că va cere o audiență la Ministrul Justiției, deoarece acesta întârzie ”nepermis” cu legea de modificare a Codurilor penale și nu poate beneficia la nesfârșit de susținere.