ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


PSD se pleacă cu totul în fața pretențiilor iredentiste ale UDMR, făcând pași mici dar siguri spre visul cel mare al Uniunii: autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului ținut secuiesc. 
 
O nouă decizie a guvernului PSD nu face decât să încurajeze acțiunile anti românești ale celor de la UDMR, în contextul victoriei obținute de udemeriști la CCR prin recunoașterea ca și constituțională a legii care  instituie obligativitatea folosirii limbii materne și în spitalele și centrele de asistență socială din localitățile unde populația minoritară depășește 20%, dar include și un nou prag alternativ, de cel puțin 5.000 de persoane.
 

Iată că acum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a inițiat o hotărâre de guvern prin care instituția va fi reorganizată complet. În noua structură va fi inclus și un Comisariat Regional pentru Protecția Consumatorilor al așa-zisului ținut secuiesc, scrie jurnalistul Dan Tanasă.

Potrivit proiectului de hotărâre, „Pentru îmbunătățirea managementului instituției, pentru reducerea birocrației și in vederea creării unui sistem informațional mai eficient, instituția se reorganizează la nivelul structurilor subordonate iar cele 8 Comisariate Regionale pentru Protecția Consumatorilor se vor reorganiza în 13 Comisariate Regionale pentru Protecția Consumatorilor. Această reorganizare va drept efect o rapidă circulație a documentelor, iar sistemul informatic, în noua configurație, va permite o mai bună legătură între comisariatele regionale și comisariatele județene. Regiunile vor avea putere juridică și administrativă consolidată, iar coordonarea activității de supraveghere și control a pieței produselor și serviciilor va fi mai eficientă întrucât aria de acoperire pentru Regiune este mai ușor de gestionat”.

Astfel, la nivelul ANPC ar urma să fie creat și un Comisariat Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Mureș care grupează județele Mureș, Covasna și Harghita, cu sediul în municipiul Targu Mureș. Adică exact al județelelor care compun așa-zisul ținut secuiesc pentru autonomia căruia acționează UDMR.

Articolul integral poate fi citit AICI.