ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A fost inaugurată de trei ori în 6 ani (foto). A fost inutilizabilă atunci când era cea mai mare nevoie de ea: după tragedia din Colectiv. Azi, la jumătate de an de atunci, Unitatea de îngrijire a arșilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgență (Floreasca) nu este încă funcțională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului și a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni. Aceasta este concluzia raportului Corpului de control al Ministrului Sănătății, care a efectuat în perioada 26-29.04.2016 un control la nivelul acestei unități medicale.

Verificările au fost dispuse la solicitarea Corpului de Control al Primului Ministru, în urma informațiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgență Floreasca în ultimele 6 luni.
 
Cu ocazia vizitei efectuate în timpul controlului la Unitatea de îngrijire a arșilor gravi, în prezența  managerului spitalului, comisia de control a constatat următoarele:
– personalul medical angajat nu era prezent în totalitate în  interiorul Unității de îngrijire a arșilor gravi, unii dintre aceștia fiind angajați în activitatea altor secții (chirurgie plastică, ATI);
– nu este prevăzută o evacuare în  caz de incendiu a Unității de îngrijire a arșilor gravi;
– lipsesc procedurile de acces al pacientului ars grav în Unitatea de îngrijire a arșilor gravi precum și procedurile și protocoalele de tratament ale pacientului în interiorul Unității de îngrijire a arșilor gravi;
– sala de operație a Unității de îngrijire a arșilor gravi  este complet dotată și funcțională;
– Barocamera nu este montată, nefiind funcțională, cu toate că exista proces verbal de recepție a acesteia și proces verbal de punere în funcțiune și de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. În plus, barocamera a fost deja achitată, pe baza presupusei puneri în funcțiune;
– instalația de aer condiționat a Unității de îngrijire a arșilor gravi nu funcționează corespunzător, neexistând o temperatură ambientală optimă pentru tratarea unui pacient ars grav;
– rezervele de un pat în număr de 6 (șase) sunt dotate corespunzător unei bune funcționări a unității  dar nu au fost folosite până la data controlului pentru internarea și tratarea pacienților arși;
– saloanele din afara Unității de îngrijire a arșilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de către managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar în condiții legale și depozitarea lor în magazia unității sanitare.
 
În urma controlului, s-a dispus informarea Curții de Conturi a României, pentru deficiențele consemnate în raportul de control, sesizarea ANAP pentru posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la întocmirea documentației de atribuire a contractului de achiziție aparatură medicală pentru Unitatea de îngrijire a arșilor gravi și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, pentru posibile fapte de natură penală, având în vedere întocmirea nereală a procesului verbal de punere în funcțiune a Barocamerei și plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL.