VICTORIE a românului Erwin Albu, iniţiatorul „autoservirii pentru oamenii cinstiţi”, hărțuit de autorități. Până și ANAF îi dă dreptate!

Erwin Albu din Codlea, devenit celebru în toată țara după ce a deschis o „Autoservire din gospodărie pentru oameni cinstiţi”, hărțuit de autoritățile locale, pare să fi obținut o victorie importantă. Un răspuns ANAF vine să pună la punct autoritățile care i-au blocat inițiativa.
Erwin Albu a pus la dispoziţia cetăţenilor legume şi fructe crescute chiar de el în grădina proprie, iar cei care doreau puteau să se servească, fără niciun fel de restricţii. Apoi, fiecare lăsa, în cutia poştală, o sumă de bani pe care o considera „cinstită” pentru produsele cu care s-a servit.
Ideea, adaptată de Erwin Albu după un model nemţesc, a prins rapid. Şi alţi oameni din Codlea sau Bistriţa au făcut la fel, dar autorităţile n-au stat cu mâna în sân. Mai precis, Primăria Codlea i-a transmis lui Erwin Albu că este obligat să obţină un certificat de producător.
Erwin Albu nu a renunțat și s-a adresat ANAF-ului, care, în mod neaşteptat, i-a dat dreptate ardeleanului: într-o adresă oficială, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îl anunţă pe Erwin Albu că „ţinând cont de suprafaţa grădinii aferente imobilului de la adresa de domiciliu şi de normele de venit nu sunteţi obligat de a depune declaraţie de venit”.
Mai mult AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Fraudă depistată în Sectorul 1: buletine gata ștampilate cu numele lui Nicușor Dan. Poliția a descins

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)