ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Diplomați străini în misiune la București au pregătit o surpriză pentru români de Ziua Culturii Naționale: au recitat versuri din Mihai Eminescu și George Coșbuc, postând înregistrările pe Facebook.
 
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a sărbătorit Ziua Culturii Române recitând un fragment din „Scrisoarea I”, de Mihai Eminescu. Înregistrarea cu diplomatul a fost postată pe contul de Facebook al Ambasadei.
 

De asemenea, și predecesorul său, Martin Harris, a recitat din Eminescu, în 2013 el optând pentru poezia „Revedere". La finalul mandatului său, a recitat „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie".

 Ambasadorul Franței la București, François Saint-Paul, și alți membri ai reprezentanței diplomatice au recitat, de Ziua Culturii Naționale, versuri din poezia „Iarna pe uliță", de George Coșbuc.
„De Ziua Culturii Naționale, diplomații Ambasadei Franței vă oferă un cadou, care sperăm să vă aducă zâmbetul pe buze: celebra poezie «Iarna pe uliță» de George Coșbuc", scrie pe contul de Facebook al ambasadei.