4 iunie 1920: 104 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria.
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria.
Parte a unui proces orchestrat, soarta condamnaților fiind pecetluită cu mult timp înainte, mareșalul Ion Antonescu cădea răpus de de gloanțele plutonului de execuție în curtea închisorii Militare Jilava, la 1 iunie 1946. Despre ultimele ore de viață ale mareșalului,
Pe 1 iunie, istoria consemnează execuția, prin împușcare, a Mareșalului Antonescu fost conducător al statului român în perioada celui de-al doilea război mondial. Se spune că la execuție a asistat și Silviu Brucan, ca tânăr „ziarist”, recte agent NKVD.
Mohamed al II-lea, un sultan în vârstă de 22 de ani, a reușit cu tunurile ungurului Orban din Brașov să surpe celebrele ziduri care ținuseră departe atît de multe armate asediatoare și să intre în cetate.
Tudor a fost ucis în noaptea lui 27 mai. „Am auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de pușcă spre odaia lui Caraiva, ce era în fundul curții Mitropoliei, unde ședea și egumenul Chiril. A doua zi de dimineață s-a zvonit
Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Astfel la 27 mai 1600, într-un hrisov Mihai Viteazul este numit „Domn al Țării
Pe 26 mai 1949 ziarul „Scânteia” anunța pe prima pagină începerea construcției Canalului Dunăre - Marea Neagră ce avea să fie inaugurat pe 26 mai 1984. Decizia fusese luată de Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului
Eu am pierdut un coleg, de prietenia căruia am beneficiat timp de cinci decenii și un colaborator apropiat pe tărâmul istoriei contemporane”. Aceste cuvinte sunt pe deplin adevărate și astăzi, la 10 ani de la plecarea fizică a lui Gheorghe Buzatu dintre noi.
Profesorul Gheorghe Buzatu a plecat spre cele Veșnice, în urmă cu 11 ani, la 20 mai 2013, mult prea devreme, mult prea grăbit, lăsând în urmă tristețe, regrete, dar mai cu seamă, un gol imens în istoriografia românească…
Prin tratatul de pace de la București, din 16 mai 1812, jumătate din Principatul Moldovei era anexată la Imperiul Rus sub denumirea de Basarabia. Dorința Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – și chiar dincolo de ea – nu era nouă.
La 15 mai se împlinesc 186 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adu1s în prim-plan valori ale spiritualității românești.
De la revoluția din decembrie 1989, istoricii și memorialiștii au recuperat tripla semnificație a zilei de 10 mai
10 mai are pentru istorici o semnificație triplă, care vine de la cele trei mari evenimente din istoria poporului român care s-au întâmplat în această zi. La 10 Mai 1866, Carol I devine domnitor al României, apoi 11 ani mai târziu, în 1877, statul român își oficializa independența, iar la 10 Mai 1881 România devenea regat.
În data de 9 mai 2022 se împlinesc 146 de ani de când România și-a câștigat independența. La această dată, în anul 1877 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a proclamat independența de stat a României.
Podul de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, românilor de pe ambele maluri ale Prutului li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă, fără pașaport și viză, râul care rupe trupul României. FOTO
Încă de la frageda vârstă de 5 ani, George Enescu, poreclit, de către părinții săi, Jorjac a impresionat prin determinarea, talentul și pasiunea sa pentru muzică și compoziție.
Acum 79 de ani, pe 1 Mai 1945, se sărbătorea primul „1 Mai muncitoresc” pe teritoriul țării noastre, cu tancurile sovietice încă pe străzile orașelor românești. Între timp, 1 mai a devenit „Ziua Internațională a Muncii” în majoritatea țărilor de pe glob.
Astăzi, 29 aprilie, se împlinesc 49 de ani de la nașterea la Ceruri a marelui poet creștin, Radu Gyr, pseudonimul lui Radu Demetrescu, supranumit și Poetul Închisorilor. Era într-o Vinere Mare.
Va scriu dupa ce am vizionat interviul dat de Vlad Taranu lui Marian Dumitru in studioul ActiveNews - Starea de Libertate. Ce inalta lectie de demnitate, patriotism si curaj! Ce exprimare limpede si logica! Ce determinare la acest adolescent curat si sensibil!
„Dacă aveți curiozitatea să vedeți cum arată manualele de istorie astăzi, cele care se ocupă de istoria românilor, că între copert se ocupă de istoria românilor Dar pe copertă nu mai scrie istoria românilor Dacă veți avea curiozitatea să le citiți veți vedea că acolo este mai degrabă un ghiveci - un ghiveci ideologic.”
În perioada lui Carol foarte multe lăcașuri de cult au fost dărâmate pentru a face loc noilor clădiri ale statului. Regele Carol I, întemeietorul Dinastiei Române, a fost ales de elita politică românească francmasonă, dintre principii Europei,
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona și Antonin, a sfântului mucenic Anastasie al Antiohiei și preacuvioșilor Atanasie, Iosaf și Teodor Trihina
Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei
Pe 7 iulie 1997, Senatul României ratifica ceea ce este cunoscut drept „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”. Tratatul ar putea fi denunțat și anulat anul acesta, în 2021.
Profesorul Florin Constantiniu a plecat dintre noi în prag de Înviere, chiar în Vinerea Mare a anului 2012, în urmă cu 12 ani, pe 13 aprilie 2012. Dumnezeu L-a luat la El în Săptămâna Mare pe cel care scrisese de atâtea ori despre Săptămâna Patimilor neamului românesc
În seara zilei de vineri - Vinerea Mare -, 13 aprilie 2012, s-a stins în București cel care a fost dascăl și povățuitor al mai multor generații, academicianul Florin Constantiniu.
Cu plecarea la cele veșnice a Academicianului Florin Constantiniu se subțiază amenințător elita idealismului național, care s-a format eroic într-o vreme când națiunile răsăritene luptau împotriva dublei opresiuni:
La 12 aprilie 1204, armatele cruciaților din Occident au ocupat capitala Imperiului Roman, Constantinopolul ortodox, pe care l-au supus jafului și distrugerii. Papa Inocențiu al III-lea, care inițial a binecuvântat
Cu un trecut care, ne aduce aminte profesorul, s-a scos din atatea incercari, viitorul nu ar trebui sa ne poata fi furat. Profesorul Florin Constantiniu ne invata sa cunoastem, sa pricepem, sa retraim si sa traim Istoria intr-un alt fel, adica mai aproape de adevaratul sau chip, adica sincer.
Personalitatea, sfințenia și puterea de mărturisire a lui Virgil Maxim sunt cunoscute, atât între camarazii săi, cât și publicului larg. Despre fratele său cel mic, eroul martir Alexandru Maxim se cunosc însă prea puține informații.
Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5000 de români au fost pur și simplu masacrați de către soldații sovietici la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, pe teritoriul românesc furat de URSS prin tancurile Armatei Roșii și trupele NKVD
La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918), în prezența prim-ministrului României, Alexandru Marghiloman, Sfatul Țării al Republicii Democratice Moldovenești votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate
Hăcuit cu baionetele de greci, Părintele martir Haralambie Balamaci striga: «Lovește și pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Știu că mor pentru dreptate și pentru națiune!», se scrie la Mărturisitorii.ro
„Pe 15 martie se poartă uniforme ca ale husarilor, care îi schingiuiau pe români și le ardeau satele. Cu alte cuvinte, au sărbătorit în 15 martie distrugerea a peste 300 sate și biserici românești, uciderea și crimele oribile împotriva a 40.000 de români, mulți copii, femei și batrani.”
Un electrician de 46 de ani din Brașov și-a dat foc pe pârtia Bradul din Brașov, în data de 2 martie 1989, după ce a pornit la vale, pe schiuri, pentru a protesta astfel față de crunta dictatură comunistă care a marcat România imediat după intrarea trupelor sovietice în țară, în 1944.
Unii îi spun și azi „conflictul armat” de pe Nistru, deși a fost război în toată regula. 32 de ani s-au scurs de la războiul din Transnistria, iar problema transnistreană rămâne și acum un „conflict înghețat”. Iar Rusia nu are de gând să-și scoată armata din Transnistria.
Cel mai puternic omagiu adus memoriei martirilor Horea, Cloșca și Crișan a fost prezența tinerilor din Corul Resurrectio condus de doamna profesoară Gabriela Biea dar și a zecilor de liceeni din Sibiu care au semnat un act de demnitate națională
Primul a fost executat Cloșca. Întreaga procedură a durat 50 de minute și a constat în 20-25 lovituri. Apoi a urmat Horea, care a primit 8 lovituri, pentru că după primele lovituri a început să strige că adevăratul responsabil pentru izbucnirea răscoalei este împăratul
La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania erau executați prin frângerea pe roată pe platoul "La furci" din Alba Iulia
Pe 26 februarie 1950 cădea prima victimă a criminalului „Experiment Pitești” al serviciilor speciale ale ocupantului rus terorist. Este vorba despre studentul Niță Corneliu. Acest tânăr a murit pentru că a avut curajul să protesteze față de abuzurile