Occidentalul de rând, ai cărui bani din taxe se duc cu miliardele în buzunarul fără fund al regimului de la Kiev, are dreptul să știe pe cine finanțează, înarmează și ovaționează cu prețul prăbușirii sale.

Un documentar realizat de blogul SpaceWorm pe Substack pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Volodimir Zelenski a devenit în ultimele luni un fel de erou popular al Occidentului. Divinizat atât de Dreapta neoconservatoare cât și de cea mai mare parte a Stângii, un cor pestriț de voci occidentale i-au ridicat osanale președintelui ucrainean:

„Zelenski este definiția curajului în vremurile noastre” – Karl Rove în Wall Street Journal.

„Volodimir Zelenski este întruchiparea tenacității” – Marguerite Ward în Business Insider.

„Refuzul liderului ucrainean de a da înapoi este pe cât de însuflețitor pe atât de luminos” – TomMcTague în The Atlantic.

În vremuri de război este ușor să îi ovaționezi pe „băieții buni”, dar greu să străpungi fervoarea populistă cu critici raționale.

Comportamentul imoral este trecut cu vederea, deoarece primează nevoia de „victorie”.

Deși în mod normal legea marțială și interzicerea partidelor politice rivale sunt inacceptabile chiar și pe timp de război, exercitarea puterii de stat pentru a sugruma opoziția nu reprezintă nimic nou pentru regimul Zelenski.

Cu mult înainte de invazia Rusiei, numeroase grupuri internaționale de apărare a drepturilor omului au semnalat încălcări ale libertății de expresie, a presei și de asociere în Ucraina, adesea avându-l ca actor principal pe președintele Zelenski.

În timp ce continuăm să îl finanțăm, să îl înarmăm și să îl ovaționăm pe acest Churchill modern, asumându-ne și riscurile asociate, este important să știm pentru cine ne batem.

Promisiunile uitate ale păcii

În aprilie 2019, fostul comedian Volodimir Zelenski l-a învins pe președintele în exercițiu Petro Poroșenko după ce s-a prezentat cu un program în care, potrivit BBC, „pacea în estul Ucrainei era principala sa promisiune electorală”.

Cu un bilanț de 13.000 de morți în timpul lui Poroșenko, conflictele din estul țării erau o temă de campanie majoră pentru ambii candidați.

Alegătorii au dat de înțeles cu claritate că s-au săturat de război.

Promițând în campanie că va organiza referendumuri pașnice în Est, Zelenski a câștigat detașat, obținând 89% și 87% din voturi în Lugansk, respectiv Donețk, careîmpreună formează regiunea contestată Donbas.

O rezolvare pașnică a conflictului ar fi dus poate la evitarea atrocităților suferite de ucraineni anul acesta și amenințarea nucleară cu care ne confruntăm astăzi.

Din păcate, pacea în Est a avut soarta majorității promisiunilor de campanie.

După doi ani de președinție a lui Zelenski, referendumurile promise nu au fost organizate, iar ambele tabere s-au acuzat reciproc de încălcări ale acordurilor de încetare a focului în Donbas.

Acestea au culminat, potrivit Reuters, cu o „puternică întețire” a bombardamentelor de către armata ucraineană în săptămânile care au precedat invazia.

În privința Crimeii, Zelenski s-a îndepărtat și mai mult de promisiunile sale de campanie, când, în martie 2021, și-a declarat oficial intenția de a „dez-ocupa”regiunea controlată de Rusia, neexcluzând mijloacele „militare”.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a calificat declarațiile lui Zelenski drept „amenințări de agresiune”.

Escaladarea conflictului în Donbas și perspectiva unei acțiuni militare în Crimeea încălcau cea mai importantă promisiune a lui Zelenski din campania electorală, și anume de a găsi o rezolvare pașnică a tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.

Aceste gesturi ostile i-au atras președintelui de la Kiev numeroase ironii și critici în presa locală.

„Ei (regimul Zelenski) cred că este posibilă reîntoarcerea Luganskului și Donețkului la Ucraina prin forță”, titra televiziuna ucraineană de știri Newsone în decembrie 2021. „Doar un sinucigaș sau o persoană stupidă poate crede așa ceva.”

Tolerarea oricărei forme de opoziție s-a dovedit a nu fi punctul forte al lui Zelenski.

Pumnul în gură

Pe 3 februarie 2021, președintele Zelenski a ocolit Parlamentul, decretând sancțiuni împotriva a trei televiziuni bănuite a fi asociate cu Viktor Medvedciuc, un lider al partidului Blocul Opoziției și ales în mod legalca parlamentar.

Televiziunile au fost închise imediat, inclusiv Newsone, citată mai sus.

Mergând și mai departe, Zelenski a sancționat compania aeriană de transport folosită de Medvedciuc și a exercitat presiuni asupra platformelor sociale americane, ca YouTube și Facebook, să dezactiveze conturile asociate companiilor lui Medvedciuc, lucru pe care acestea în cele din urmă l-au făcut .

Deși justificate parțial prin legăturile lui Medvedciuc cu Putin, gesturile au fost totuși amplu condamnate de către ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului din Ucraina, Europa și din întreaga lume.

Apărători ai libertății presei, cum ar fi Federația Europeană a Jurnaliștilor (FEJ) și Federația Internațională a Jurnaliștilor (FIJ), care reprezintă împreună sute de mii de ziariști din 140 de țări, au denunțat într-un demers comun decretul lui Zelenski, calificându-l drept „o interdicție extra-judiciară, motivată politic și un atac flagrant la adresa libertății presei, care trebuie urgent anulat”.

Misiunea de monitorizare a ONU în Ucraina a afirmat că decizia nu a fost luată de o autoritate imparțială și era nejustificată și disproporționată.

Uniunea Națională a Ziariștilor din Ucraina (NUJU), un grup care a condamnat în repetate rânduri Rusia pentru invazia de astăzi, a criticat în mod deschis sancțiunile din 2021:

„Privarea cetățenilor ucraineni de accesul la presă fără un proces prealabil și interzicerea pentru sute de ziariști a dreptului de a munci reprezintă un atac la libertatea presei.”

Medvedciuc, în continuare un membru al parlamentului, a participat la crearea unei noi organizații media, numite First Independent.

Zelenski a dizolvat-o câteva luni mai târziu în ceea ce ziarul ucrainean Kyiv Post a numit „Whack-a-Mole Media”.

Acțiunile forțelor legii din Ucraina au devenit și ele o problemă internațională, discutată chiar de agențiile americane.

Un raport din 2021 al Departamentului de Stat privind drepturile omului în Ucraina notează:

„Grupurile pentru drepturile omului și ziariștii au acuzat ceea ce au descris ca lipsă de reacție a guvernului în rezolvarea crimelor vinovată de apariția unei culturi a impunității.”

„Uneori, autoritățile guvernamentale au participat la atacuri împotriva ziariștilor sau le-au tolerat”, continuă raportul, citând afirmații credibile conform cărora „guvernul a dat în judecată ziariști ca represalii pentru activitatea lor”.

Prigoană și Exil

Ignorând reacția internațională, pe 20 august 2021, a aprobat sancțiuni ample împotriva a diverși editori de media digitale, încă o dată ocolind Parlamentul.

Strana, unul dintre cele mai importante organe de presă din Ucraina, cu 24 de milioane de cititori pe lună la vremea respectivă, a fost una dintre țintele principale ale sancțiunilor.

După ce url-ul său inițial (strana.ua) a fost suprimat, site-ul a fost obligat să recurgă la alt domeniu (strana.news) care este în continuare interzis în Ucraina.

Numărul de cititori ai Stranei a scăzut cu peste 94%.

Și de data aceasta, organizațiile pentru drepturile omului ca puțin convingătoare justificarea cu „legăturile pro-ruse”.

Organizațiile de ziariști menționate mai sus, FEJ, FIJ și NUJU, au dat pulbicității o declarație comună, numind decretul lui Zelenski o „acțiune extrajudiciară” și criticând-o drept o„amenințare la adresa libertății presei și a pluralismului media din țară”.

„Strana.ua este unul dintre puținele organe de presă de opoziție din Ucraina”, arată FEJ.

„Într-o țară democratică, îngrijorările legate de presă trebuie tratate într-un mod legal, care să garanteze și pluralismul media. Facem apel la autoritățile ucrainene să găsească soluții judiciare mai bune față de pretinsele amenințări la adresa securității naționale”, a adăugat secretarul general al FEJ, Ricardo Gutierrez.

Freedom House, o organizație americană pro-democrație, odinioară prezidată de Eleanor Roosevelt, l-a îndemnat pe președintele Biden să adopte o poziție mai fermă împotriva acțiunilor lui Zelenski.

„Președintele Zelenski continuă să folosească puterea executivă, fără control judiciar, pentru a sancționa presa, platformele tehnologice, jurnaliștii și site-urile web sub pretextul luptei împotriva dezinformării”, a declarat Freedom House într-o scrisoare deschisă adresată președintelui american.

Ținta cea mai importantă a sancțiunilor din august 2021 este probabil Anatoli Șarij, un ziarist și blogger născut la Kiev, cu o bază de fani devotați, care au întemeiat un partid politic în numele său, în 2019.

„Partidul lui Șarij” a obținut aproape 10% din voturi în unele localități, în cadrul alegerilor ucrainene din 2020, mai mulți candidați fiind aleși la nivel municipal și regional.

Șarij a fost nevoit să fugă de persecuția guvernului Ianukovici, aliat al lui Putin.

Departe de a manifesta sentimente „pro-ruse”, Șarij a condamnat ferm în invazia lui Putin, declarând într-un interviu din mai pentru publicația spaniolă El Independiente:

„Războiul este o agresiune și o invazie a Rusiei împotriva poporului ucrainean.”

Organizația CAP Liberté de Conscience afiliată la ONU a investigat sancțiunile împotriva lui Șarij în luna martie și a ajuns la concluzia că „Șarij este descris în mod eronat de autorități ca un ziarist pro-Kremlin, pro-Putin, pro-Federația  Rusă”.

Anul trecut, la o conferință de presă de la Bruxelles, Șarij a afirmat că „în calitate de cetățean ucrainean, poziția mea este că Crimeea este parte a Ucrainei”, adăugând că are sentimente similare în legătură cu regiunea Donbas, dar se află în dezacord cu Zelenski în ce privește abordarea conflictului.

Ca răspuns la faptul că a fost descris ca simpatizant al rușilor, Șarij a spus:

„Guvernul ucrainean folosește cu ușurință asemenea etichete împotriva oricui exprimă critici la adresa lui... Am dreptul să critic corupția președintelui și a guvernului.”

„Partidul lui Șarij” s-a aflat printre cele câteva formațiuni politice desființate prin decret prezidențial de Zelenski, la începutul războiului cu Rusia, o decizie confirmată de Curtea Supremă a Ucrainei, fără posibilitate de recurs.

În decembrie 2021, Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a condamnat cu fermitate bilanțul lui Zelenski în materie de „libertăți fundamentale”.

„În Ucraina, libertățile fundamentale au fost restrânse”, se arată în articolul ONU, care adaugă că consiliul „a documentat 29 de incidente având ca subiect ziariști, profesioniști din presă, bloggeri, persoane care au criticat guvernul sau «discursurile oficiale», între noiembrie 2019 și octombrie 2021.”

Cum este văzut Zelenski în Ucraina

O perspectivă locală a relației lui Zelenski cu presa este oferită de publicația ucraineană, devenită acum familiară multor occidentali, Kyiv Independent, al cărui cont de Twitter a explodat, de la numai 11.400 de urmăritori în săptămânile dinaintea invaziei, la peste 2,2 milioane, datorită faptului că furniza vorbitorilor de limbă engleză din lumea întreagă informații proaspete despre război.

Elogiată de Forbes în acest an pentru relatările sale despre crimele de război ale rușilor și editorialele care cereau sancțiuni occidentale împotriva Rusiei, cu greu această publicație poată fi etichetată drept una pro-Putin.

Înaintea invaziei, în ianuarie 2022, Kyiv Independent a publicat un articol cu titlul „Cum acționează administrația Zelenski pentru a distruge libertatea presei în Ucraina”, care documentează caz cu caz peste 10 încălcări recente ale independenței presei.

„În ultimele patru luni, am asistat la o creștere a tentativelor de a controla presa”, scria Kyiv Independent, subliniind modelul de comportament al guvernului, caracterizat prin „amenințări cu punerea sub acuzare a organelor de presă și a ziariștilor”.

Descriind președinția lui Zelenski într-o singură frază, autorul a scris:

„În loc să își îmbunătățească relația cu presa, guvernul Zelenski a decis să abordeze o cale diferită: să dea satisfacție suporterilor și să pună pumnul în gură criticilor.”

Oficialii și alegătorii din Statele Unite ar trebui să țină cont de acest contrast frapant între Zelenski, așa cum este el descris în presa occidentală, și Zelenski, așa cum este văzut el de propriii cetățeni, atunci când evaluează dacă a sprijini revendicările sale asupra Crimeii și Donbasului merită o eventuală confruntare nucleară cu Rusia.