ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alexei Arestovici, fostul consilier al lui Zelenski și fostul șef al propagandei de la Kiev, nu are astâmpăr de când a demisionat și face prorociri din cele mai sumbre.

Într-un recent interviu, citat de publicația ucraineană Strana, el a afirmat că este posibil ca războiul să nu se termine așa cum și-ar dori ucrainenii, iar Ucraina să piardă teritorii.

„Ce se va întâmpla cu o societate care a mizat pe așteptări umflate, dar care va primi un Minsk-3 condiționat? Resortul așteptărilor neîmplinite va lovi atât de nemilos – nu numai moral, ci din toate punctele de vedere – încât vom fi pur și simplu șocați.”

Și Arestovici a continuat:

„Ieșirea din acest război s-ar putea să nu fie deloc cea pe care o credeam cu trei luni în urmă, după succesul operațiunii de la Herson. Și nu pentru că americanii sunt perfizi și nu ne dau arme, sau ni le dau cu întârziere. Ci pentru că pentru a obține victoria ar fi nevoie de 400.000 de soldați perfect antrenați, cu arme NATO pentru a zdrobi totul și a elibera teritoriile. Îi avem? Nu. Îi vom avea anul viitor? Nu. Nu vor putea exista atâtea cazarme pentru antrenament. Iar noi, ca societate, nu suntem pregătiți pentru un astfel de deznodământ.  Am prezentat lucrurile din punctul de vedere al așteptărilor pe care le au rușii. Dar cel mai neplăcut lucru este că occidentalii gândesc exact la fel, iar noi suntem dependenți de ei.”

Și fostul consilier a spus mai departe:

„Ce trebuie să facă Occidentul? Scenariul cu cele două Corei. Crearea unei Corei de Sud cu garanții.”

Arestovici a mai afirmat că transformarea într-o a doua Coree de Sud ar aduce Ucrainei numai beneficii.

La începutul anului, Alexei Danilov, secretarul Consiliului Național pentru Securitate și Apărare de la Kiev, dezvăluia într-un interviu că Ucrainei s-ar fi propus soluția „celor două Corei” pentru a pune capăt războiului.

Acest scenariu ar implica o împărțire teritorială fără semnarea unui tratat de pace și a unei reglementări politice, dar cu încetarea efectivă a războiului, așa cum s-a întâmplat cu Coreea de Nord și Coreea de Sud, despărțite de-a lungul Paralelei 38.

După 70 de ani de la încheierea Războiului din Coreea, nici acum nu a fost semnat un tratat de pace. Din punct de vedere tehnic, Phenianul și Seulul sunt încă în război.

Danilov a explicat (min.35):


„Ni se oferă acum Varianta Coreeană. Așa-numita condiție a Paralelei 38. De-o parte sunt ucraineni, de partea cealaltă nu chiar ucraineni. Rușii sunt în stare să inventeze orice.”

În iunie 2022, Washington Post realiza o masă rotundă cu mai mulți experți, privind modul în care se va încheia Războiul din Ucraina.

Una dintre variantele cele mai probabile era Scenariul Coreean.

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, după doar câteva zile de la demisia sa, Alexei Arestovici făcea o declarație șocantă, în total răspăr cu triumfalismul de la Kiev:

„Este puțin probabil ca Ucraina să câștige războiul. Există riscul ca Ucraina să dispară.”

Până la demisia sa, Arestovici era considerat eminența cenușie a regimului Zelenski.

Cum Arestovici continuă să fie deosebit de activ și să vorbească nestingherit (și nearestat), se pare că i-a fost rezervat un rol nou: cel al aducătorului de vești proaste, care să pregătească opinia publică pentru ce e mai rău.