Pe 29 iulie este sărbătorită Ziua Imului Național Deșteaptă-te, române! Ziua imnului se săbătorește anual ca urmare a unei hotărâri a Senatului României din 18 mai 1998.

Pe 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste Deșteaptă-te, române!, devenit după Revoluția din 1989 imnul național al României. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic Un răsunet de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului Foaie pentru minte, inima și literatură, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Acesta este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.

Ideea unui imn național s-a născut încă din 1840 în Principatele Române, când era cântat mai ales la festivitățile oficiale unde apărea domnitorul țării. În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul Imnului regal român. Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.

Imnul regal a fost înlocuit în 1948 de Zdrobite cătușe, apoi de Te slăvim, Românie! și de imnul comunist Trei culori. Acestuia i-a luat locul după Revoluție Deșteaptă-te, române ! Mai mult, în 21 decembrie 1989, la mitingul care i-a pecetluit soarta, Nicolae Ceaușescu a rostit două versuri chiar din "Deșteaptă-te române".

Timp de câțiva ani Deșteaptă-te, române! a fost și imnul național al Republicii Moldova, fiind înlocuit în 1994 cu Limba noastră.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.


Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!