ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Șoferii sunt foarte stresaţi în momentul în care trebuie să depăşească un TIR, mai ales dacă drumul este îngust iar vizibilitatea minimă.

Cei de la Samsung promit că aceste probleme vor deveni istorie, printr-o tehnologie ce utilizează ecranele LCD și camerele video. Sistemul este destul de simplu şi include o cameră mică wireless, amplasată în faţa camionului, conectată la ecranul din spatele TIR-ului.

Astfel, orice șofer ce se va afla în spatele unor astfel de vehicule va putea vedea în timp real ce se întămplă în față sa și când este cel mai potrivit moment pentru efectuarea depășirii, potrivit cunoastelumea.ro.

Ideea unui astfel de sistem vine ca urmare a numărului ridicat de accidente de pe străzi, un exemplu negativ fiind Argentina, unde o persoană moare la fiecare oră, iar majoritatea problemelor sunt provocate de camioanele ce nu pot fi depăşite în siguranţă.