Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o informare ninsori, precipitații mixte, depuneri de polei.

Potrivit ANM, în intervalul 4 ianuarie, ora 18.00 - 5 ianuarie, ora 12.00, aria ninsorilor va fi din nou în extindere și va cuprinse cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi în general slabe cantitativ, iar în Oltenia și Muntenia stratul de zăpadă nou depus va mai putea atinge pe arii restrânse 10 cm. În Dobrogea și trecător în sud-estul Munteniei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

Meteorologul Gabriela Băncilă a declarat că ninsorile așteptate nu vor fi însemnate cantitativ.

”Ninsorile ce se vor semnala de la noapte și până mâine la prânz nu vor fi abundente, de aceea vorbim despre o informare și nu despre un cod galben sau portocaliu. De această dată, ninsorile pe care le asteptăm nu vor mai fi asociate cu intensificări ale vântului. În partea de sud-est, precipitațiile vor fi mixte mâine dimineață și se va depune polei, ceea ce s-ar putea sa pună probleme în special celor care se află în trafic”, a declarat meteorologul pentru B1 TV.