În zilele următoare vremea va deveni rece, mai ales în est și sud-est, iar vântul alert va spori senzația de frig. Va fi lapoviță și ninsoare în nord și centru, iar în restul țării vor fi mai ales ploi.

În țară, la noapte va ploua izolat, mai ales în Lunca Dunării, iar la munte, pe spații mici vor fi ninsori și lapoviță. Vântul se va intensifica spre dimineață în regiunile sudice, iar în zonele joase din centru și vest se poate forma ceață. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 2 și 6 grade Celsius.

Mâine, ziua va fi plăcută și caldă în regiunile intracarpatice, în schimb în estul, sudul și sud-vestul țării vremea se va menține mohorâtă și va ploua pe spații mici. În Lunca Dunării, ploile vor fi mai insistente și se vor strânge cantități de apă mai însemnate. Vântul va fi alert peste tot, cu vitezele cele mai mari în sudul și în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15 grade Celsius.

În zilele următoare vremea va deveni rece, mai ales în est și sud-est, iar vântul alert va spori senzația de frig. Luni vor fi precipitații mixte în Moldova și predominant ploi în sud și sud-est. Marți lapovița și ninsorile își vor face apariția la deal, în nord și centru, iar în restul țării vor fi mai ales ploi. Ziua de miercuri va fi frumoasă în regiunile intracarpatice, dar în celelalte zone, norii mai pot lăsa câteva precipitații slabe. În plus, în timpul nopților se va produce brumă.

În București, norii vor fi numeroși, iar vântul va prinde putere spre sfârșitul nopții. Temperatura minimă, mai ridicată decât cea obișnuită în această perioadă, se va situa în jurul valorii de 4 grade.

În capitală, mâine atmosfera va fi închisă și trecător va ploua slab. Termometrele vor indica temperaturi normale pentru această dată, adică 9, poate chiar 10 grade Celsius. Însă vântul va fi intens, mai ales după lăsarea serii. Presiunea aerului se va menține la valori confortabile.

În București, săptămâna începe cu vreme mohorâtă, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va mai avea intensificări, îndeosebi luni. Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, și se vor situa în jurul valorii de 7 grade în timpul zilei, iar noaptea vor coborî ușor sub pragul înghețului.