FOCUSACTIVENEWS

VIDEO Mihai Tîrnoveanu: Duminică 12 iulie, Sintilia de la Zăbala, sărbătoarea dacilor liberi din Arcul Intracarpatic, Covasna. Specialiștii în etnografie spun că a rămas cea mai autentică sărbătoare tradițională din România

Duminică 12 iulie, Sintilia de la Zăbala, sărbătoarea dacilor liberi din Arcul Intracarpatic, Covasna.  Este organizată de Asociația Cultural Creștină Căciula din Zăbala, începe la 11,30 din fața Bisericii Ortodoxe și continuă în legendara Poiană a Sintiliei, un loc cu Steaguri Tricolore urcate de bărbații din sat în vârfurile celor mai înalti brazi, cu Troițe ce 

Chipul Maicii Domnului și cel al Pruncului așa cum au fost, pictate de îngeri. Cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița de la Schitul Prodromu din Sfantul Munte Athos - 12 iulie

Acestea sunt chipurile Maicii Domnului și Pruncului Iisus Hristos, exact așa cum au fost. Ele au fost pictate de îngeri, prin Harul Sfântului Duh, în România, la Mănăstirea Bucium din Iași, în urmă cu 162 de ani, pentru Mănăstirea românească Prodromu (Înaintemergătorul) de la Sfântul Munte Athos.

Claudia Marcu: Metoda falimentul a devalizat bugetul Fondului pentru Mediu cu peste 9 miliarde de lei

Curtea de Conturi a depistat, în urma controalelor la Ministerul Mediului, că o instituție importantă din subordine are o gaură în buget de peste 9 miliarde de lei. Este vorba despre Administrația Fondului pentru Mediu, care a ajuns la această sumă imensă prin metoda falimentul, mai exact firme care datorau impozite și taxe acestei instituții s-au evaporat, fiind ba în insolvență, ba în faliment, ba radiate

Protest la Washington D.C pentru apărarea și reîntregirea familiei Samson din Suedia: ”Nu putem rămâne nepăsători!” Parchetul General din România a deschis o anchetă penală pentru acuzații de tortură și rele tratamente la care este supusă familia Samson

O manifestație de susținere a familiei Samson, ai cărei copii au fost luați de autoritățile suedeze, a avut loc vineri la Ambasada Suediei din Washington. Părinții au fost despărțiți de fetițele lor Sara și Tiana, acum trei ani și jumătate. Copilele sunt în grija autorităților suedeze.

VIDEO Ana Iordan, de la Liceul ”Nicolae Steinhardt”, a luat nota 10 la Bacalaureat cu rugăciunile Sfinților din Închisorile comuniste: ”Îi am foarte mult la suflet pe sfinții din închisori. La ei m-am rugat foarte mult înainte de examenul de Istorie”

Foto:Basilica
Ana Iordan, elevă a Liceului „Nicolae Steinhardt” din București, a obținut una dintre cele 12 medii de 10 pe Capitală, prin perseverență, studiu dar și rugăciune către Domnul Iisus Hristos și sfinții închisorilor, din perioada comunistă. Scriitorul și monahul Nicolae Steinhardt de la Rohia

PARALELE ȘI INTERSECȚII Este necesară o DESOROȘIZARE a Statului Român? Să învățăm de la Direcția Generală Contraspionaj a SRI despre DEKAGHEBIZARE și de la înaintașii acesteia despre lupta cu alogenii din Sistem - Interviu cu generalul Neagu Cosma citat în revista ”Intelligence”

George Soros la Curțile Gojdu din Budapesta / FOTO Akos Stiler pentru Bloomberg / www.stillerakos.com
Pentru aceasta redăm integral interviul cu unul dintre cei mai celebri șefi ai contraspionajului românesc, timp de 13 ani, ulterior consilier special al primului director al SRI, citat în revista „Intelligence” de către Direcția Generală de Contraspionaj a SRI, amintind și faptul că sub conducerea trinomului Maior-Coldea-Kovesi, a fost desființată 

Complot terorist la gala UFC de la Casa Albă. Opt bărbați au fost puși sub acuzare. Trump, JD Vance și alți oficiali, printre țintele atacatorilor

Opt bărbați au fost puși sub acuzare în Statele Unite pentru un complot terorist care viza gala UFC organizată în luna iunie pe peluza Casei Albe. Autoritățile federale susțin că atacul urma să fie comis cu drone încărcate cu explozibili și lunetiști, în timpul evenimentului la care participau lideri politici și oficiali americani, potrivit Yahoo.com.

Controloarea din fundul UE Ursula îți va citi mesajele! Paradoxul democrației UE: Parlamentul European a instituit Chat Control în ultima zi înainte de vacanță deși majoritatea parlamentarilor au votat contra!

Foto: Etienne Ansotte / European Union
Rezultatul votului privind măsura cunoscută sub numele de „Chat Control 1.0” a fost de 314 voturi împotrivă, 276 în favoare și 17 abțineri. Au votat mai mulți deputați pentru respingerea regulamentului decât pentru menținerea lui, iar acesta a devenit lege oricum – o formă de democrație care i-ar surprinde pe majoritatea celor care trăiesc sub acest 

ULTIMA ORĂ Averea lui Raed Arafat, pusă sub sechestru de procurori. Cioclul DSU, cercetat în dosarul privind achiziționarea unui elicopter SMURD și complicitate la contrabandă. La cât se ridică prejudiciul, cu tot cu penalități

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au decis, miercuri, punerea sub sechestru asigurător a tuturor bunurilor mobile și imobile ale lui Raed Arafat, șeful DSU, în dosarul în care este acuzat pentru complicitate la contrabandă în legătură cu achiziționarea unui elicopter necesar asistenței medicale de urgență.

GRAFIC Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): ”Datele oficiale demască propaganda guvernului Bolojan: România se îndreaptă spre un nou an de stagnare economică”. Avem cele mai mari taxe din Europa - TABEL

Liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu avertizează că datele oficiale privind evoluția economiei contrazic discursul optimist al guvernului Bolojan și demonstrează că principalele ramuri economice înregistrează scăderi, în timp ce executivul continuă să prezinte românilor o realitate care nu se regăsește în statisticile oficiale

Ioan Hossu: Libertatea de exprimare nu poate fi apărată prin frică. Despre legislația UE privind difuzarea conținutului din surse media interzise și riscul de abuz împotriva cetățeanului

Ideea centrală: combaterea propagandei străine poate fi un obiectiv legitim, dar o legislație penală prea largă, care sancționează circulația informației în funcție de sursă și nu distinge clar între republicare, analiză, opinie, citare critică și cercetare, poate deveni un instrument de intimidare și autocenzură.

AU UCIS EXECUTANTUL! Terorism marca Zelenski: Principala suspectă în atentatul din Monaco asupra unui om de afaceri ucrainean, împușcată lângă Kiev. Au fost reținuți doi suspecți, ambii ofițeri ai serviciilor de informații

Femeia suspectată de implicare în tentativa de asasinat asupra omului de afaceri ucrainean Vadim Ermolayev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev.  Citând surse din cadrul forțelor de ordine, publicația ucraineană  Ukrainska Pravda a precizat că femeia a fost împușcată, iar cadavrul său a fost descoperit luni, în jurul orei 23:00 (ora locală, 20:00 GMT).

EXCLUSIV Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea

Ceea ce nu a știut nimeni până acum scriem noi: în ziua percheziției și reținerii sale, avocatul Mihai Rapcea avea audiență la Cotroceni. La Președinția României, avocatul urma să reprezinte Asociația Victimelor Mineriadelor din România dar și ActiveNews și să prezinte mai multe cazuri de instrumentalizare politică și securistică a Justiției din