Urmează statuile cu Iisus? Activiștii de stânga le vor eliminate: „Sunt albe și prea europene! Instrumente ale supremației albe”
Shaun King, un scriitor și activist de stânga, face apel la distrugerea icoanelor și statuilor religioase în care, spune el, Iisus apare „alb”. King, care folosește social media pentru a promova cauzele justiției sociale, inclusiv mișcarea Black Lives Matter, consideră că toate operele de artă, inclusiv unele dintre cele mai recunoscute capodopere ale civilizației occidentale, nu sunt decât „instrumente ale supremației albe”.
„Toate ar trebui date jos”, a scris pe Twitter activistul de stânga. El spune că tot ce înseamnă operă de artă religioasă a fost creată ca „instrument de opresiune” și „propagandă rasistă”. „Toate picturile și vitraliile bisericilor cu Iisus alb, și cu mama sa europeană și prietenii lor albi ar trebui să fie eliminate”, a adăugat King într-un alt tweet.
”Întotdeauna au fost o formă de supremație albă. În Biblie, când familia lui Iisus a vrut să se ascundă, ghiciți unde a plecat? În EGIPT! Nu în Danemarca. Dărâmați-le”, și-a continuat King tirada împotriva statuilor creștine.
Comenatariile lui au provocat reacții puternice, în special din partea conservatorilor americani, care l-au acuzat că vrea să șteargă creștinismul.
Activistul Shaun King a încercat să refacă ziarul aboliționist al lui Frederick Douglass, „The North Star”, ca o platformă online, determinând autoritățile să declanșeze o anchetă asupra activităților sale financiare, scria, luna trecută, NYPost.
Noua platformă online a lui King - laudată de celebrități de stânga precum Susan Sarandon și Megan Mullally - a atras între 60.000 și 625.000 de dolari pe lună, în funcție de cifrele diferite oferite de el, potrivit Daily Beast.
Cu toate acestea, nu a reușit să-și îndeplinească promisiunile privind banii din donații, care includeau amenajarea unor „studiouri multiple” și „angajarea a aproape 50 de jurnaliști de clasă mondială”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Cea mai tare româncuță anti-plandemie - ActiveNews o caută pentru a-i premia curajul - VIDEO
Racul, Broasca și o Știucă - David, Pleșu și Ursula. Magda Ursache: Nu-i ușor să taci...
De ce a fost readus Trump la Casa Albă: Israelul devine noua Ucraină – fostă Covid
A ÎNVINS! Trump, al 47-lea președinte al SUA: VOI OPRI RĂZBOAIELE! Victorie categorică în statele-cheie. Kamala Harris și-a anulat discursul și a închis televizoarele. Liderii lumii îl felicită pe Donald Trump - LIVE TEXT din ZIUA și NOAPTEA ALEGERILOR
Secțiuni: Externe
Persoane: Iisus Hristos
Locații: SUA
Organizații: Black Lives Matter
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)