Prof. Florin Popescu: M-am săturat! Cine să asculte strigătul de disperare al unui profesor care abia acum, după ce pandemia a trecut, se simte strivit de teroarea impunerii unor reguli anormale?
Cine să asculte strigătul de disperare al unui profesor care abia acum, după ce pandemia a trecut, se simte strivit de teroarea impunerii unor reguli anormale?
Nu are cine!
Cu școala am reușit să trecem oarecum cu bine peste greaua perioadă în care ni se cerea să terorizăm elevii. Ordinele veneau de sus, treceau rapid prin ministere, prin instituțiile județene și locale, fiind menite să ajungă fără opreliște până la elevi. Dar trebuia ca cineva să le stea împotrivă, pentru ca frica să nu ajungă până la ei, ei fiind cei mei nevinovați și cei mai afectați după toată tărășenia asta. Trebuia să fim noi, la primul nivel, frâna pentru aberantele restricții impuse fără sens de purtare a măștii și la ora de sport, de carantinare a elevilor sănătoși, de vacinare etc. Momentul culminant a fost impunerea procentului de 60% pentru unitatea școlară, ca să aibă voie să se desfășoare fizic orele. Am trecut cu bine și peste asta, probabil și datorită faptului că aici, la nivel local nu am avut la conducere ciocli pandemici, ci oameni înțelepți care priveau cu rezerve toate restricțiile care se impuneau cu forța și fără prea multe argumente. Apoi a venit perioada de testare. Elevii cărora le sunt diriginte, fiind la vârsta tranziției către majorat, având suflete curate și minți nealterate, au înțeles cel mai bine cam care este adevărul între virus și teroare. Ei își luau singuri testele rapide și nu știu ce făceau cu ele, eu nu îi întrebam nimic și raportam din burtă că nu există niciun "pozitiv".
Am avut printre noi colegi model, așa cum au fost probabil în toată țara, profesori care nu au purtat niciodată mască și care au încurajat permanent pe cei din jurul lor în acele momente grele. Oameni care nu numai că nu le cereau elevilor măsurile abuzive, dar își asumau să le spună de pe poziția oficială de diriginte că aceste reguli nu sunt obligatorii.
Dar în fața impunerii unor ordine venite de sus pentru așa zisa siguranță a noastră, nu a existat din păcate o opoziție fățișă, probabil și datorită faptului că corpul profesoral din țara noastră a moștenit din perioada comunistă obiceiul de a executa aceste ordine fără crâcnire, oricât de aberante ar fi ele. Mai recent, de exemplu, am primit o "adresă" prin care ni se cerea să "raportăm" ce părinți ai elevilor noștri lucrează în străinătate și să culegem detalii despre asta. Din fericire, lucrul acesta l-au refuzat majoritatea colegilor noștri cu indignare.
Iar acum?
Acum din nou primim un ordin pentru "buna încadrare în norme". Să ne facem conturi și carduri bancare atât profesorii, cât și elevii, pentru a ne primi în siguranță salariile și bursele. Deși până acum, pe parcursul anului școlar, timp de opt luni de zile, majoritatea elevilor și-au primit bursa de la casierie, de acum nu se mai poate. Săptămâna aceasta au venit din nou la liceu comisarii și experții de la o bancă, o bancă boicotată toamna trecută. Noi eram obișnuiți cu vizitele lor și cu discursurile standard în care promit toate beneficiile și toate avantajele celor care acceptă banca și evident că nimeni nu îi băga în seamă. Toate băncile și toți experții bancari au trecut în acești ani prin cancelaria noastră. De data asta însă, se vede că au recurs la alte metode, probabil sunt și ei strânși cu ușa să își realizeze planul, băncile find extrem de receptive la toate categoriile de plăți care se pot face, inclusiv la plata unor burse acolo unde există sute de elevi.
Problema aceasta pentru profesori este simplă. Cei care nu au card, îl vor refuza în continuare, deoarece au experiența acestui refuz cam de vreo douăzeci de ani încoace. Primul director care a vrut să impună violent acest lucru cam la 150 de cadre didactice, a murit, săracul. Dar banca s-a folosit de el și cei mai slabi au cedat. Acum ofensiva băncii revine în forță, dar, ce este mai grav este că vine - iarăși - peste elevi. Învățătorilor și diriginților li se cere să comunice părinților că trebuie să se prezinte urgent la instituție, de mână cu copilul și să își întocmească cardul bancar obligatoriu! Nu contează că are copilul 7 ani, nu contează ce fel de bursă are, el trebuie să primească cardul bancar pentru bursă. Că așa au zis comisarii și experții de la bancă, pentru siguranța noastră!
Dacă în pandemie am ales să îmi apăr elevii fără o înfruntare fățișă, așa cum au făcut mulți dintre colegii mei, de data asta m-am săturat! Nu pot să le mai cer elevilor mei să execute OBLIGATORIU un ordin, care contravine legii. Băiatului meu din clasa a XI-a nu îi fac card, să văd ce se întâmplă. Nu i se vor mai da banii? Va fi donată bursa lui de merit băncii? Oricum, nici așa ăștia nu se potolesc. Dacă ei profită de bursele elevilor, nu mai au niciun fel de scrupule.
Da, nu le voi cere elevilor mei și părinților să înțeleagă că așa NI SE CERE și că AȘA AM PRIMIT ADRESA să își facă card pentru că așa este "sigur" și pentru ca plățile să fie "eficiente".
Voi întoarce eu ordinul acesta venit de foarte sus direct în clasă la mine și le voi spune că nu poate fi obligatorie plata bursei pe card și că au dreptul să refuze. Le voi spune că este mai importantă demnitatea umană și păstrarea libertății pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Le voi spune să încerce pe cât le stă în putință ca în întreaga lor viață să nu se facă părtași la faptele întunericului, ci mai degrabă să le osândească pe față. Să fie atenți să nu se lase atrași în vreo cumplită dictatură, din care nici ei nici copiii lor nu vor putea ieși.
Poate să pornească comisia de cercetare disciplinară. Aveți dovada!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Alis Popa: De ce vă e, mă, frică de Călin Georgescu?
GARDA TINERETULUI ROMÂN, atunci și acum. Președintele Foștilor Deținuți Politic, Octav Bjoza, a împlinit 88 de ani. La Mulți Ani cu sănătate!
Cine credeți că a scris Cuvântul Înainte la cartea lui Robert F. Kennedy Jr. ADEVĂRATUL FAUCI, ediția în limba română? CĂLIN GEORGESCU! Cine credeți că o publică, împreună cu FILMUL tradus? ACTIVENEWS! VIDEO/DOC AICI
Prof. Nicholas Dima: Tragedia de azi a României
Cadou extraordinar pentru Călin Georgescu de la Pr. Ioan Gavrilă din inima României - Covasna: Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de SFÂNTUL ARSENIE BOCA și Crucea Biruinței! Liderul naționalist, întâmpinat ca un voievod, cu pâine și sare - VIDEO
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Persoane: Florin Popescu
Locații: România
Subiecte: card cu cip
Organizații: Ministerul Educației și Cercetării
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)