Domnule Virgiliu Gheorghe Vlăescu, ați ținut mai multe conferințe săptămâna trecută, dar cea mai cunoscută a devenit cea de la Cluj, unde mai mulți tineri mascați au încercat să vă împiedice să vorbiți. Cum ați primit acest lucru?

În primul rând, trebuie să spun că m-am bucurat foarte mult să fiu la Cluj, în mijlocul studenților. A fost un moment memorabil, pe care nu cred că-l voi uita vreodată. Între acești tineri poți simți cu adevărat ce înseamnă România profundă și care mai este viitorul ei. Conferința fusese plănuită încă din vara trecută, când am discutat cu organizatorii, dar abia acum am reușit să ajung. Dacă aș fi știut însă câtă bucurie sufletească și împlinire îmi va aduce, cred că aș fi mers chiar din noiembrie, când a fost programată inițial. 

Privitor la incidentul cu acei tineri, recunosc că mi-a provocat o mare întristare să văd cum niște tineri pot ajunge atât de manipulați încât să urmeze instrucțiunile unora și să se lase folosiți pentru a mă denigra și a-i împiedica pe alți tineri de vârsta lor să afle adevărul. Vă spun sincer că, atunci când unul dintre ei striga obsesiv „alertă, fascismul!”, m-am gândit cu durere că, până la urmă, acești tineri sunt cei mai nefericiți, iar eu nu voi avea cum să-i ajut. După comportament, după felul în care tremurau unii și nu se puteau dezlipi de lozincile lor, cred că erau fie drogați, fie într-un sevraj care le provoca suferință. Nu eu eram fascistul, ci starea lor părea să reflecte o tulburare profundă.

Am înțeles de la organizatori, Liga Studenților Cluj, cât și de la cei prezenți, că impactul emoțional a fost foarte puternic pentru copiii și adolescenții prezenți, care s-au speriat în fața unor asemenea manifestări de grotă. Credeți că acesta fost unul dintre scopurile atacului dat de neomarxiști?

S-ar putea, nu m-am gândit la asta. Desigur, se simțea în aer o puternică revărsare de ură. E tulburător să trăiești așa ceva, mai ales în timp de pace. Această amenințare, pe care o răspândesc tinerii care se revendică drept LGBT-iști, nu poate fi decât expresia unui duh de intoleranță, fobie și psihoză, specific chiar extremismului, pe care, altfel, ei susțin că îi condamnă. Ca să înțelegeți mai bine, oamenii din sală erau liniștiți și așteptau un mesaj de întărire și înțelegere asupra unei probleme care marchează lumea de azi. În schimb, conferința a debutat cu acest episod care i-a tulburat pe toți. Deși am încercat inițial să-mi păstrez calmul, vă mărturisesc că mi-au schimbat starea, iar în primele 15 minute, când trebuia să vorbesc despre fericire, nu mai reușeam să mă adun ca să transmit ce-mi propusesem în urma realității triste care ni se înfățișase.

Cum vedeți demersul acestor tineri? Ce i-a nemulțumit la prezența dumneavoastră în Cluj?

Ei, săracii, nu cred că poartă vina, ci doar sunt asociați unor grupuri de ideologie neomarxistă care îi manipulează. Nu cred că înțeleg mare lucru din ceea ce promovează, și asta e cel mai dureros. În spatele lor stau organizatorii plătiți ai acestor manifestații, iar în spatele acestora se află cei responsabili moral de aceste acțiuni cu adevărat fasciste.

De ce spuneți că ei înșiși erau fasciști? Nu e o contradicție?

În primul rând, ceea ce nu știau nici măcar ei, fascismul își are rădăcinile în iacobinism sau, mai pe înțelesul tuturor, în mișcările ideologice ale Revoluției Franceze – o revoltă împotriva vechii ordini, în special împotriva aristocraților și a Bisericii. E vorba, așadar, de o mișcare de sorginte socialistă și ateistă. Mussolini, conducătorul mișcării fasciste din Italia, s-a remarcat prin ateismul său militant. Fascismul nu are, deci, nimic de-a face cu Biserica lui Hristos sau cu valorile conservatoare, cu atât mai puțin cu tema conferinței mele. Paradoxal, atitudinea acestor tineri, reacția lor, era ea însăși fascistă ca ideologie, nu pacifistă sau menită să promoveze normalitatea.

Cine credeți că stă în spatele acestor tineri?

E vorba, desigur, de promotorii neomarxismului în România, a sexomarxismului – cei care au finanțat mișcările pro-homosexuale, neocomuniste, pe luptătorii împotriva Bisericii și a valorilor naționale, cei care nu vor să mai existe creștini, români sau orice altceva care amintește de acest neam. Banii vin, printre altele, prin filiere precum USAID, care a finanțat mulți formatori de opinie din țara noastră, dar și prin fundații care, sub pretextul democrației, subvenționează manipularea: profesori universitari neomarxiști, o mass-media obedientă și politicieni corupți care, pentru bani, și-ar vinde și părinții.

Credeți că aceste reacții au legătură cu campania electorală care se apropie?

Nu aș spune, ci mai degrabă cu faptul că centrul neomarxismului, al mișcărilor iredentiste maghiare, antinaționale și antiromânești se află în Cluj – unde, paradoxal, trăiesc și unii dintre cei mai naționaliști români. Pare contradictoriu, dar e logic: orice atac generează un contraatac. Din ce am auzit, serviciile și străinii pro-soroșiști, care influențează politici antiromânești și vor să desprindă Transilvania de România, îl sprijină la președinție pe Nicușor Dan. El, ca fondator al USR, un partid cu reflexe anticreștine și antinaționale, ar putea fi o piesă în acest puzzle. Dar nu mi-am bătut capul prea mult cu asta. Pentru mine e clar: cei care luptă împotriva lui Hristos nu vor ca adevărul să ajungă la oameni.

Cum explicați acuzația de homofobie, și chiar obsesia organizațiilor precum Acept de a vă denigra permanent?

Ei nu sunt reprezentanții homosexualilor cum s-ar putea crede. Ei sunt niște activiști care sunt foarte bine plătiți ca să facă promovarea homosexualității în România. Cei mai mulți dintre ei nici nu sunt homosexuali ci mai curând homosexualiști, agenți plătiți ai ideologiei homosexualiste. E pur și simplu o meserie foarte la îndemână din care poți câștiga destul de mult, fără să muncești nimic. Trebuie doar să știi să-i înjuri și să-i prigonești care critică pozițiile neomarxiste ale ideologiei de gen. Ei bine eu am scris o carte, o monografie destul de exhaustivă a fenomenului homosexual, sub numele de „Fața nevăzută a homosexualității”. Pentru aceasta nu pot să mă ierte. Mai mult, vor ca prin stigmatizarea mea să dea o lecție românilor sau intelectualilor care ar putea să aibă o poziție asemănătoare cum au făcut sub regimurile Partidului Democrat în America.

Îi disprețuiți, îi urâți?

Eu personal, în viața mea am urât un singur om și mi-am dat seama că am greșit. E vorba de Nicolae Ceaușescu pe care l-am urât și am luptat la revoluție împotriva lui. Mai târziu am înțeles că dușmanul cel  mai mare nu era el, ci comunismul de care nu am scăpat nici astăzi. Față de homosexuali am avut întotdeauna multă compasiune, lucru pentru care am scris și acea carte și am fost și căutat de mai mulți homosexuali ca să-i sfătuiesc cum să scape de această problemă. Ambii intraseră în homosexualitate prin suferirea unor abuzuri în copilărie și tinerețe. Ura, disprețul, judecata, condamnarea nu sunt soluții pentru ei, ci compătimire și rugăciunea.

Ați fost condamnat însă pentru această carte?

Nu este adevărat, am fost condamnat la Curtea supremă după ce câștigasem trei procese împotriva lor, iar aceasta în condițiile în care niciodată nu m-am prezentat în fața instanței. Am crezut în dreptatea mea, dar se pare că la Curtea supremă au fost niște ordine politice și m-au condamnat la amendă contravențională.

Care a fost acuzația?

Vă spun sincer că am luat-o drept glumă. Acuzațiile au fost acelea că am declarat că legalizarea căsătoriei dintre homosexuali va aduce o atingere majoră familiei tradiționale întemeiate între un bărbat și o femeie și faptul că am declarat în altă conferiță că promovarea homosexualității în societate va duce la răspândirea fenomenului pedofiliei. Cartea nu avea cum să fie acuzată, căci tot ceea ce am afirmat este documentat în mai mult de 500 de studii și articole, peste 30% dintre ele chiar ale unor homosexuali. Cele două afirmații sunt de asemenea susținute în carte. Așadar, consider că acea condamnare ca și evenimentele de la Cluj sunt acte politice ce developează dictatura neomarxistă sub care deja am intrat.

Care ar fi mesajul pe care doriți să-l transmiteți cititorilor noștri?

Să nu ne lăsăm intimidați. Să luptăm pentru adevăr până la capăt. Răul, așa cum am văzut și în comunism, nu e veșnic. Ca să ne oprească, se folosește de arma intimidării, sperând să ne facă să abandonăm nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și să triumfe acolo unde știe că nu poate câștiga. Noi nu avem banii lor, mass-media lor, politicienii lor corupți, centrele de putere sau relațiile, dar Îl avem pe Dumnezeu – și asta e suficient. Ei știu asta, sau mai degrabă stăpânul lor știe și îi e frică. De aceea, toată strădania lor e să ne îndepărteze de El. Cât timp vom rămâne cu Dumnezeu și Îi vom urma poruncile, nu ne vor putea face nimic, indiferent de puterea lor. Dar dacă Îl părăsim pentru deșertăciuni, ne vor birui, oricât de puțini ar fi. Mesajul meu ar fi acesta: să nu deznădăjduim, să credem și să luptăm mai departe, căci Dumnezeu este cu noi și, după cum spune cântarea Bisericii, „nimeni împotriva noastră”.

Mulțumim și vă asigurăm că la următoarea conferință vom fi și noi alături de Dvs.