COVID-ul, ca o răceală plăcută de vară
Ciuruiții cu maximum de doze se îmbolnăvesc pe capete, punând în pericol soarta viitoarelor contracte cu vaccinuri. Este nevoie de o nouă propagandă.
Adrian Pătrușcă și-a început cariera de jurnalist în presa română post-decembristă la publicația Dreptatea, apoi a fost Redactor Șef al ziarului ZIUA, care a devenit sub conducerea sa de mai bine de un deceniu unul dintre cele mai puternice cotidiene din România, orientat spre dreapta conservatoare, iar ulterior, timp de 10 ani, a lucrat ca senior editor și editorialist al prestigiosului cotidian Evenimentul Zilei și al revistei Evenimentul Istoric. Începând de la 1 iulie 2021 este Directorul Editorial al ActiveNews.
⚊ www.facebook.com/adrian.patrusca
Ciuruiții cu maximum de doze se îmbolnăvesc pe capete, punând în pericol soarta viitoarelor contracte cu vaccinuri. Este nevoie de o nouă propagandă.
Organizațiile pentru protecția Copiilor, la fel ca și cele pentru protecția Animalelor, atât de gălăgioase de obicei, tac mâlc.
Guvernul federal al Statelor Unite se află într-o situație fără ieșire. Este prins în capcană. Ce urmează nu va fi prea plăcut. Nici în SUA, nici în lume.
După ce presa a scris că FBI a căutat acasă la Donald Trump documente referitoare la arme nucleare, Michael Hayden, fost director CIA, a avut o reacție halucinantă.
În America, un dement se suie nestingherit pe scenă și îl înjunghie pe Salman Rushdie de 10-15 ori.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite a declarat joi că persoanele expuse la COVID nu mai trebuie să stea în izolare, indiferent dacă sunt vaccinate sau nu.
Vântul schimbării care bate la Washington, și care la început părea doar o adiere, s-a întețit și e pe cale să se transforme într-un uragan ce amenință să-l măture pe Zelenski.
Pe zi ce trece, devine tot mai evident că vaccinarea și alte măsuri „sanitare” recente sunt doar o farsă: nu au nici o legătură cu vindecarea sau prevenirea.
Scandalul percheziției fără precedent la domiciliul unui fost președinte al Statelor Unite ia amploare de la zi la alta, divulgând existența unui Stat Paralel american întins ca o pomană țigănească.
Foametea care ni se pregătește este una artificială, creată în laboratoarele sulfuroase ale globalismului: Am fost bombardați zilnic cu povești terifiante despre exploziile prețurilor la alimente și cum sute de milioane de oameni riscă să moară de foame pentru că invazia rusă a blocat exporturile din Ucraina...
„Este o pandemie a nevaccinaților”: Prin această expresie amenințătoare, autoritățile din lumea întreagă au vrut să mărească presiunea asupra populației pentru a se vaccina. Și să adâncească falia din societate, între vaccinați și nevaccinați.
Polonia a anunțat că nu mai este dispusă să facă noi concesii Uniunii Europene în materie de sistem judiciar și este gata să intre într-un război deschis cu Bruxelles-ul.
Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile.
Ultimele decenii de bunăstare și ultimii doi ani și jumătate de dictatură au reușit să îl transforme cetățeanul occidental în sclav? Sau mai pâlpâie în el un firicel din lumina Libertății divine?
Bătrânul Continent pare să nu se poată descotorosi de un spirit kominternist care s-a cuibărit iremediabil în mințile liderilor săi.
Este posibil să inventezi un virus, o boală și, apoi, în jurul lor, să inventezi o pandemie și să creezi o isterie planetară? Este. Asta trăim de doi ani, hipnotizați de iuțeala de mână a Marelui Iluzionist.
După ce, asemenea unui aruncător neîndemânatic de bumerang, a fost lovit în cap de propriile sancțiuni dictate împotriva Rusiei, Occidentul începe să le retragă pe șest.
Scenariul „Taiwan” seamănă cu Scenariul „Ucraina” ca două picături de sânge.
Guvernele occidentale s-au agitat enorm în ultimii doi ani sub pretextul „combaterii pandemiei”, stresând și agresând populația. Africa, în schimb, a tratat Covidul ca pe o simplă răceală. Și a avut dreptate.
America azi: Băncile de alimente nu mai fac față – Penuria de hârtie întârzie apariția cărților - Dulciurile vor lipsi de Halloween și Crăciun
Șefa Camerei Reprezentanților va vizita Taiwanul în cadrul turneului său asiatic, în ciuda amenințărilor Chinei care consideră insula parte integrantă a teritoriului său național.
O cedare a Washingtonului în fața amenințărilor grosolane ale Beijingului ar putea avea consecințe mai dezastruoase decât retragerea din Afganistan.
De la o zi la alta, în presa Sistemului se înmulțesc semnalele de alarmă că Occidentul se îndreaptă spre dezastru.
Pe 28 iulie a avut loc la Beijing ședința Biroului Politic al PCC, în care au fost stabilite liniile directoare ale politicii chineze pentru semestrul II al anului.
Războiul dintre Statele Unite și Rusia care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei a prins Europa ca într-o capcană din care nu știe cum să iasă.
Pentru instaurarea Uniunii Sovietice a fost nevoie de câteva condiții: instabilitate socială, criză economică, război, sărăcie, foamete... Sună cunoscut?
Mai mulți denunțători din interiorul FBI au declarat că probatoriul în cazul Hunter Biden a fost sabotat în perioada electorală a anului 2020 pentru a compromite investigația.
În prima zi a vizitei la triburile de indigeni din Canada, Papa Francisc a participat la un așa-zis „dans de vindecare” păgân în care a fost adorată Mama Pământ.
Dacă ești atât de plin de tine încât nu îți mai încapi în pielea de broască râioasă cu care te-a lăsat Dumnezeu și râvnești să fii bou, ai toate șansele să crăpi.
Donald Trump transmite semnale tot mai clare că intenționează să candideze din nou în 2024. Atacurile furibunde din partea presei par să o confirme: frica de Trump e mai mare ca oricând!
Cine își imaginează că Dictatura COVID s-a încheiat este naiv.
Câștigă tot mai mult teren o altă demență: mâncatul insectelor pentru salvarea planetei. Ca de obicei, prima țintă sunt din nou copiii.
Informațiile despre starea președintelui Statelor Unite coincid cu studii recente despre efectele grave ale vaccinurilor asupra stării de sănătate.
Democrații au o problemă uriașă: nu doar că președintele pe care l-au adus la Casa Albă este o catastrofă, dar nu au nici cu cine să îl înlocuiască.
De la dărâmarea Zidului Berlinului, Italia a avut 19 guverne. Durata medie de viață a lor a fost de 18 luni.
Regimul de la Kiev a propus deschis ca Ucraina să devină poligon de testare NATO, unde să fie probate împotriva Rusiei cele mai noi arme occidentale.
Consilierul principal al lui Joe Biden în chestiuni de medicină, Anthony Fauci, a clarificat declarațiile anterioare cu privire la cariera sa.
În ultimii ani a devenit evidentă folosirea tot mai intensă a Fricii pentru manipularea și supunerea maselor.
Experții au numit data de 22 iulie „Ziua Apocalipsei”, când Rusia ar putea să nu mai livreze deloc gaze Germaniei și Europei prin Nord Stream 1. Dar evenimentele se precipită...
Boris Johnson s-a manifestat ca unul dintre cei mai aprigi susținători ai ideilor Forumului Economic de la Davos și ai globalizării galopante.