Articole de
Alesandru AnghelRedactori

Alesandru Anghel e ziarist conservator și om liber. Nu are televizor și nici cont de comentat pe rețele sociale deși le urmărește foarte atent.

După marșul homosexualilor de la Iași, România a intrat pe harta mondială a variolei de maimuțe. Dosar penal pentru primul homosexual care s-a internat cu bubele maimuțelor. Nu vrea să declare cine sunt partenerii săi sexuali și de unde au venit

Primul român care a adus pe teritoriul României primul caz de variola maimuței s-a ales cu dosar penal! Vorbim despre tânărul de 26 de ani care s-a prezentat la spital cu simptome ale bolii și care a fost imediat internat.

Foto: ct100.ro

ÎPS Teodosie către primarul Chițac: Ne despart câteva ore de cel mai infam moment din istoria ultimelor decenii, prin care se pare că trebuie să treacă credincioșii din străvechiul Tomis, acela al demolării unei Biserici. SCRISOARE DESCHISĂ

Având în vedere iminenta demolare a bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, adresează o scrisoare deschisă domnului primar Vergil Chițac, atât în nume personal cât și în numele preoților și credincioșilor constănțeni.

Fodo: Ziarul de Iași

Au mers 1000 de km pe jos în post negru pentru a promova postul terapeutic. Pelerinii din Iași au ajuns la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului împlinind cel mai lung pelerinaj pedestru fără hrană din istorie: 25 de zile, 1.311.000 pași, 1.017 km

Pelerinii plecați din Iași în data de 7 mai cu intenția de a ajunge la București fără să consume alimente ci doar apă au reușit să se închine la paraclisul din fața Catedralei Mânturirii Neamului, transmite Ziarul de Iași

JOS CENZURA COMUNISTĂ DE LA ARHIVELE NAȚIONALE! Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, i-a adresat ministrului de Interne Lucian Bode un APEL al Academiei pentru stoparea LOVITURII GRAVE pe care o dă cercetării Istoriei Naționale

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a adresat ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, o scrisoare în care Biroul Prezidiului Academiei solicită păstrarea accesului liber la documentele din Arhivele Naționale, în care

MANIFESTAȚIE de susținere a doctoriței Geanina Hagimă, hărțuită de Colegiul Medicilor pentru adevărurile relevate despre gestionarea criminală a crizei Covid. OBSERVAȚIE FANTASTICĂ în datele INSP: Diferență de MORTALITATE de 40% de la un județ la altul

Dr. Geanina Hagimă este chemată în fața Colegiului Medicilor Argeș și anchetată disciplinar în urma unei sesizări făcute de Colegiul Medicilor din România, motivul invocat fiind participarea la proteste împotriva măsurilor impuse în

Foto: Günther Schneider / Pixabay

Covidul și Războiul cer de la Români: SEMINȚELE, LEGUMELE ȘI... CEAIUL, LA CONTROL! Gândul: Proiect de OUG al Ministerului Agriculturii care obligă operatorii din domeniul agricol și alimentație să-și raporteze lunar stocurile statului (PDF)

Ministerul Agriculturii ar urma să culeagă informațiile privind starea stocurilor producătorilor din domeniul agricol, depozitarlor, comercianțilior din industria alimentară – cu unele excepții – altfel riscă amenzi care ajung chiar la un milion de lei (noi)

Nancy Pelosi, INTERZISĂ DE LA ÎMPĂRTĂȘANIE pentru susținerea avorturilor. Biden e următorul pe listă. Ce ar trebui să să se întâmple cu cei care au susținut vaccinarea cu seruri produse din fetuși umani avortați de vii?

Și în România au existat cazul de pretenși ortodocși care au susțin chiar de la Televiziunea Patriarhiei, Trinitas TV, injectarea cu seruri experimentale produse sau dezvoltate prin folosirea celulelor de la fetuși umani avortați și ciopârți de vii.

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

Scriitorul Nicholas Dima, fost deținut politic anticomunist și apoi, după emigrarea în SUA, profesor pentru militarii americani în cadrul mai multor colegii de război, cât și la școala de elită a Armatei SUA - West Point Academy

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar

Procuratura generală din Schleswig-Holstein a formulat noi acuzații împotriva unuia dintre cei mai importanți critici ai măsurilor Corona. Renumitul profesor Sucharit Bhakdi este acuzat de incitare la ură în două cazuri.

Francesca Tuscano a fost ucisă de vaccinul AstraZeneca exact în aceeași perioadă cu inginerul român Ioan Barbu. Viața tinerei de 32 de ani a fost evaluată de statul italian la 77.468 euro. În România cine va plăti despăgubirile - Gheorghiță sau Arafat?

Profesoara de arte Francesca Tuscano(foto stânga) a murit la 32 de ani, pe 4 aprilie 2021, după ce a primit o doza de vaccin AstraZeneca. Cauza morții: tromboză cerebrală. La un an de la dispariție, a fost stabilită cifra despăgubirilor de stat

EUFORIE GENERALĂ PRO-ROMÂNIA ȘI MOLDOVA. Cum au dansat și cântat jurnaliștii din întreaga lume prezenți la Eurovision pe muzica trupei Zdob și Zdub. VIDEO din SALA PRESEI cu TRENULEȚUL ziariștilor cântând „Chișinău-București!”

Sala de presă de la Eurovision s-a dezlănțuit în timpul prestației Moldovei la finala Eurovision 2022, dansând și cântând pe muzica reconfortantă a Zdob și Zdub & Fraților Advahov, relatează ediția italiană a publicației Fanpage.

ROMÂNIA și MOLDOVA FURATE pentru UCRAINA (și) de punctele de la Eurovision. Basarabenii de la Zdob și Zdub urmau să primească punctajul maxim de la București, pentru piesa lor unionistă. TVR protestează oficial. Se cere anchetă europeană

Finala Eurovision de sâmbătă seara, câștigată de reprezentanții Ucrainei, este umbrită de un scandal privind voturile. TVR reclamă că votul juriului României a fost modificat, cele 12 puncte acordate Moldovei fiind atribuite, în fapt, Ucrainei


ARAFAT, JUDECAT! Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, un tânăr de 22 de ani care a murit la trei săptămâni de la incendiul din clubul Colectiv, cere anchetarea boss-ului MAI, ISU, DSU, DSP și SMURD. Subalterna lui Arafat, prinsă în Republica Moldova

La aproape șapte ani de la tragedia care a îndoliat o țară întreagă, bărbatul vrea explicații din partea lui Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, unul dintre decidenții-cheie la momentul catastrofei soldate cu moartea a 65 de persoane.