Clima pe vremea lui Creangă. Ce scria Creangă despre bojdeuca sa
„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septemvrie. De veți avea răbdare, că bunătate totdeauna ați avut, veți întreba poate unde‑i bojdeuca mea?”
„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septemvrie. De veți avea răbdare, că bunătate totdeauna ați avut, veți întreba poate unde‑i bojdeuca mea?”
Odată lămurită principial chestiunea cauzelor de profunzime ale tulburărilor din SUA (vezi postarea anterioară), să vorbim puțin și despre „Soros”.
Circulă un document intern, de lucru, care conține regulile pe care autoritățile vor să le facă obligatorii - din câte înțeleg, după încetarea stării de urgență. Deocamdată acestor reguli le spun „recomandări”
Suntem băieți deștepți, deci credem în înțelepciunea autorităților că ne învață de bine, de pildă să ne spălăm pe mâini, să nu pupăm icoane și să nu mergem la biserică
Măsurile luate de autorități restricționează sever anumite drepturi și libertăți fundamentale. Unul din ele este libertatea de circulație, altul este cel de asociere și întrunire (publică), iar ce ne interesează pe noi, cel mai mult, este cel al libertății religioase.
Suntem o țară periferică, într-un stadiu de dependență radicală. În vârtejul care se prefigurează, vor suferi cel mai crâncen cei care sunt mai dependenți și mai slabi. Acolo suntem și noi.
Mit 1: Antivacciniștii sunt creația roboțeilor de internet, ai rușilor și ai dacilor liberi
Hotnews preia un articol din Irish Times despre criza demografică a Estului. Citez din concluzie: „Până acum strategiile naționale
Păi ca să faci asta ca jurnalist, trebuie să fii din gașca #rezist. Asta e o primă și absolută condiție. Apoi, daca vrei să faci asta grosier, ca porcul, trebuie să fii de la Newsweek. Și, în fine, trebuie să aibă legătură cu PSD și cu ceva - orice - local, care trebuie să fie rău, chiar dacă e bun, sau negru, chiar dacă e alb, spre deosebire de
Motivația Curții de Apel din Tg Mureș care i-a achitat pe traficanții de copii din Țăndărei este că „nu a existat nicio probă directă din care să rezulte în mod indubitabil vinovăția” și că nu se puteau face condamnări „sub presiunea mediatică”.
Sever Voinescu este, din gașca neoconservatorilor autohtoni, unul dintre cei mai articulați, care atinge, măcar în treacăt, și temele reale conservatoare, ce pot fi subsumate marii teme a noului totalitarism roz in the making.
Articolul despre mita sistematizată a KRK, companie farma, din „Libertatea”, confirmă, paradoxal, decesul presei românești
A murit Vadimir Bukovski, dizident rus, cel a cărui atitudine părintele Nicolae Steinhardt o găsea exemplară, enumerând-o printre cele trei soluții în fața un regim totalitar:
Cel puțin un merit i se poate recunoaște echipei premierului desemnat Ludovic Orban: punerea la dispoziția publicului a unui program de guvernare
Despre Jeffrey Epstein se spune că se ocupă cu trafic de persoane pentru exploatare sexuală, multe din victime fiind minore.
Oroarea din Caracal
Sever Voinescu continuă în Dilema Veche un subiect foarte important și, recunosc, surprinzător: noua dictatură
Una din modalitățile eficiente la nivel propagandistic prin care este perpetuat statutul ilegitim de colonie
În dialogul „Republica” Platon opune concepției despre justiție a unui sofist, care o considera ca fiind întotdeauna
Mecanismul care generează mobilizare la vot și consens majoritar politic în România a fost unul clădit pe demonizarea liderului, a partidului și a categoriei sociale care are opțiuni greșite.
Cultul contemporan pentru piața liberă este o idolatrie periculoasă, mincinoasă și antisocială
Dezbaterea dintre cei doi cunoscuți intelectuali, Slavoj Zizek, gânditor neomarxist celebru inclusiv prin aparițiile sale inedite,
Există o serie de conservatori care efectiv cred (?) în mai binele USR/PLUS, raportându-se la PSD ca la răul absolut. Unde mai pui că acestea ar mai fi sprijinite și de partea „curată” a serviciilor secrete.
Există o teză pe care unii oameni de dreapta o vehiculează: criza Occidentului este de suprafață.
Discuția despre migrație trebuie scoasa din dimensiunea emoțională și abordată rațional și critic
Tot ceea ce trebuie să facă oamenii buni pentru ca răul să triumfe este să rămână în casele lor pe 6-7 octombrie.
Una din temele recurente anti-CpF este că "referendumul divizează". Deloc original, dl Baconschi o preia, pe nemestecate.
În Rashomon (1950), Kurosawa face poate cel mai bun film al său.
De saptamani intregi se legitimeaza violenta simbolica cea mai de jos si se spune, explicit, pe toate vocile, ca „PSD numai asa va intelege". Cu injuratura si cu violenta.
Cu siguranță, regizorul egiptean al filmului „Conflict” (2016) nu știa de pilda duhovnicească următoare
LCK (și al ei DNA) este creația promovată și susținută a cercurilor democrate din SUA și din deep state-ul aferent (CIA) și a structurilor supranaționale europene (să ne gândim doar la MCV).
O prăpastie desparte societatea românească de principalele instituții ale statului în ceea ce privește concordanța
ADF este inclusă de un (1) ONG sau ceva de genul la „hate group”. Repet: una bucată ONG, ale cărui procedee de
Pentru că îmi arată clipă de clipă ca sunt un cetățean deprivat de drepturi.
Detractorii CpF repetă la nesfârșit, după principiul propagandei naziste, conform căreia o minciună repetată la nesfârșit devine adevăr pentru mase,
În celebrul de acum editorial de pe Hotnews, în care Tapalagă a reacționat la acuzele lui Daniel Dragomir afirmând că moare...
Pentru că, în caz de reușită, ar constitui un precedent
Cel mai bun film ever (12 angry men, 1957). E despre justiție, dar nu numai.
Unul dintre miturile persistente ale anticepefistilor și una dintre tezele propagandistice de bază anti-referendum