Articole de
Cătălin VușcanRedactori

Cătălin Vușcan este absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.

Foto: US News

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului: În niciun caz nu ar trebui ca un vaccin să fie administrat cu forța. Măsurile privind obligativitatea vaccinării trebuie să respecte principiile legalității, necesității, proporționalității și nediscriminării

Într-un discurs video la un seminar al Consiliului pentru Drepturile Omului din 8 decembrie, comisarul ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a subliniat că vaccinarea forțată este inacceptabilă. 

Foto: Antena3

Un medic internist de origine română, stabilit în Las Vegas, subliniază importanța ivermectinei și a hidroxiclorochinei în tratarea COVID: A fost de mare succes. Nu am avut nicio complicație asociată. Am tratat peste 800 de pacienți

Medicul internist Rafael Mirchou, stabilit în Las Vegas, unde are o clinică privată, a afirmat că a tratat peste 800 de pacienți COVID folosind, de cele mai multe ori, un mix special de medicamente, printre care se numără ivermectina și

Polițiștii se revoltă împotriva șefilor MAI și a Guvernului: Suntem sătui până peste cap de restricții. Niciun polițist din țară nu cred că are vreo fantezie ascunsă să aplice amenzi la mască sau certificat verde prin localuri

Polițiștii anunță prin vocea vicepreședintelui regional al SNPR Decus, Valer Kovacs, că au oprit robinetul cu bani din amenzi, potrivit Bugetul.ro. Astfel că, organizațiile sindicale din Poliția Română au declanșat un protest

FOTO: Playtech

Autoritățile pregătesc noi restricții înainte de Sărbători, pe modelul Greciei, țară unde vaccinarea este obligatorie la cei peste 60 de ani. Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu la biserică și la locul de muncă. IPS Teodosie: E lipsă de logică

Premierul Ciucă discută cu reprezentanții cultelor religioase din România, dar și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte despre introducerea certificatului COVID în biserici. „Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia” - Art. 29 din Constituția României

VIDEO. Testele de salivă au ajuns în școli, însă neasamblate. Raed Arafat i-a transmis ministrului Educației că așa se procedează în toată lumea. Adriana Balint: Până și la IKEA tot mai primești niște instrucțiuni

Testele de salivă au ajuns în școli, însă au venit și cu o surpriză: ele sunt livrate neasamblate. Acest aspect nu a fost cunoscut de foarte multe persoane, iar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că nici el nu a știut acest detaliu