Ivona Boitan: Cei care votează pentru Certificatul Verde își semnează ieșirea din politică, pe ușa din dos, pentru totdeauna! E ultima voastră șansă să scăpați Dacă insistați cu pașaportul veți genera tensiuni sociale pe care nu le veți mai controla, fiindcă spre deosebire de neamț și de franțuz românul nu are treaba cu banca decât spre a-și plăti ratele, nu avem resurse, nu avem fonduri, așa că furia va fi mare, și nu coada la vaccinări lungă. 13.11.2021 14:27
Ivona Boitan: 60%? Sper următorul lucru: Ca toți profesorii, fie ei vaccinați sau nu, să se ralieze împotriva acestui procent arbitrar și extrem de perfid Mă întreb de unde a apărut de fapt acest procent de 60 la sută, de ce nu 65, sau 70? S-a făcut vreun studiu sau a visat cineva? Sau acum e 60 la sută și vedem că oile placide s-au așternut pe iernatul creierului și apoi creștem, de 07.11.2021 21:00
Ivona Boitan: Pe preoți nu ai cum să-i iubești, decât din interior... Pe preoți nu ai cum să-i iubești, decât din interior, din interiorul Bisericii în care se regăsește la un moment dat și interiorul tău. Preoții sunt o limbă străină pe care trebuie să înveți să o vorbești. 31.10.2021 07:00
Cărticica de rugăciuni de la moaște Fiecare pelerin a primit câte o cărticică de rugăciuni. Mi se pare o dovadă de grijă și iubire. Au fost în jur de 14 000 de pelerini, zice presa neprietenă, așa că faceți și voi un calcul. 28.10.2021 13:38
Comitetul de bloc somează: Te vaccinezi sau te muți! Bătăi în ușă, deschid, comitetul de bloc. 25.10.2021 13:07
Ivona Boitan: Am să ies sâmbătă, să vadă că suntem mulți... Niciun lup nu a mâncat o turmă întreagă Din câte m-am prins eu, românii sunt niște părinți tare buni, care-și iubesc copiii, au un înalt spirit de sacrificiu, nu ies niciodată din papucii lor de părinți, oricât de mari sunt copiii, și-i susțin până-n pânzele albe ale giulgiurilor lor de 08.09.2021 12:31
Ivona Boitan: Mai ușor cu oculta pe scări! Când citesc titluri bombastice, mister fantastice de genul ”Dictatura mondială medicală a învins” sau ” Nu mai avem nicio șansă...” ”Oculta bla blabla...gata” pe site-uri așa zis creștine, sau conservatoare, sau cum vreți voi să le ziceți, mă ia cu frig pe șira spinării. 31.08.2021 14:37
Made in DAMANIA: Povestea Băiețelului Greșit În țara numită DAmania era foarte ușor să trăiești. Practic toată Constituția țării era formată dintr-o singură lege. Celor mai mari și mai puternici decât tine, spune-le DA, și celor mai mici, NU. 27.08.2021 11:20
Ivona Boitan: Noi, cantitatea neglijabilă Mi-am dat seama de un adevăr dureros. Lor nu le pasă că noi ne prindem, lor nu le pasă că noi aflăm, pur și simplu și-au făcut calculele și merg înainte. Ei știu că oricât ne-am informa noi și am trâmbița mai departe, nu avem nicio putere, imaginați-vă TV- ul, media toată, ca fiind o țeavă prin care curge zilnic... 24.08.2021 20:45