Jurnalist, membră a Societății Scriitorilor Bucovineni, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova
⚊ www.facebook.com/maria.andries.921
A rămas numai o amintire dintr-o străveche istorie a Țării Moldovei. Dar și aceea abia pâlpâie în inimile românilor care mai au memorie. Or, umblând prin cetatea Hotinului, recunoscută una din cele șapte minuni
Oriunde ne-am afla astăzi, indiferent după care calendar ne cinstim sfintele sărbători și de care parte a graniței trăim, noi, românii din nordul Bucovinei, cei care avem o unică Patrie-mamă România, în această zi de 2 iulie suntem...
„Mai puțini știu că și în Olanda se cântă această melodie sub numele de Imnul Maastricht. Însă, spre deosebire de albanezi, olandezii nu recunosc originea românească a melodiei și că e compusă de Ciprian Porumbescu. Oricum, ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români.”
S-ar cuveni astăzi să prindem o panglică neagră la Tricolor, pentru că e 6 iunie, ziua morții lui Ciprian Porumbescu. L-a doborât tuberculoza, l-a mistuit o dragoste neîmpărtășită, i-au scurtat zilele cele trei luni cât a fost încarcerat în închisoarea din Cernăuți
Ziua de ieri, 5 mai, mi-a amintit de ultima rugăminte către români, lăsată cu limbă de moarte de Zoe Dumitrescu Bușulenga, cea care a trăit și osârduit ca să ne cunoaștem în profunzime sufletul.
Flăcăi mândri, ce purtau cruci, prapore și icoane, din fața coloanei de români dornici să trăiască liberi în Țara lor, s-au logodit pentru totdeauna cu iarba, cu brazii, trecând într-o existență nouă, mai aproape de Dumnezeu.
Nu găsesc lucru mai de folos în această zi de 17 martie decât să-l citesc și să-l recitesc pe Alecu Russo, autorul operei „Cântarea României”, la cei 206 ani de la nașterea sa, și să mai spun o dată: ”Ce oameni și ce timpuri au fost!”.
Și după scurgerea a 84 de ani, durerea e vie nu doar în inimile românilor din Mahala și alte sate din apropiere, cărora noaptea de 7 februarie 1941 le-a schimbat, le-a îndoliat pentru totdeauna destinele.
Neîndoielnic, sunt mai multe nașteri miraculoase pe pământ la această dată. Dar am ales trei, trei nașteri care au urcat pe culmile nemuririi poporul român. Și toate sunt din Țara Moldovei.
Cât încă e proaspătă rana, cât încă ne doare această incredibilă pierdere, am ales doar câteva imagini din drumurile și sărbătorile noastre sufletești, ale românilor uniți în credință și simțire națională în jurul preotului Cristofor Gabor.
Patru cântece preferate ale lui Eminescu, conform amintirilor prietenului său Teodor V. Ștefanelli. AUDIO: Eu sunt Barbu Lăutaru. PDF: Amintiri despre Eminescu (1914)
Stiam de când am luat-o cu mine la drum că tragica mărturisire din cartea Aspaziei Oțel , "Strigat-am către tine, Doamne", nu e pentru o lectură relaxantă la odihnă pe litoral. Dar l-am rugat pe Ion Antonescu să mi-o împrumute pe câteva zile.
Oricât ar părea de straniu, dar vestea începerii războiului în ziua de 22 iunie 1941 i-a adus bucurie: „Îmi bătea inima de bucurie, în speranța că ne vom întoarce acasă. Cine n-a fost refugiat poate oare înțelege starea noastră de spirit de atunci?”.
Incredibil, nu se poate, mi-am zis. Dar e adevărat. Citesc pe pagina Facebook a lui George Custura că actorul s-a stins ieri la ora 16, la spitalul județean Brașov. Prietenii care au anunțat trista veste mai scriu că inima a încetat să-i bată după o grea suferință.
Foarte puțin timp, doar un an după inaugurare, Palatul Cultural al Românilor din Cernăuți a aparținut celor pentru care a fost înălțat și sacrificiile cărora au fost zidite în pereții clădirii din centrul capitalei de nord a Bucovinei.
E ziua orașului meu Cernăuți astăzi, la 8 octombrie. Sărbătoarea a început de ieri, mult mai modest, mai restrâns – fără faimoasele iarmaroace și fel de fel de reprezentații teatrale, ce evocau adorata (de autoritățile urbei) epocă austriacă.
Să ne amintim astăzi de ION NISTOR și de-ale sale cuvinte: ”LA NOI ÎN BUCOVINA, ORIÎNCOTRO NE-AM ÎNTOARCE OCHII, DĂM DE RĂMĂȘIȚE DE CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ȘI DE INSTITUȚIUNI ROMÂNEȘTI...”
Mă apropii de casă în preajma unei mari sărbători pentru orașul meu. De fapt, Cernăuțiul de câteva zile își sărbătorește hramul - cu tradiționalul târg de Sânpetru și alte manifestări cultural-distractive.
Era periculos pentru că își iubea țara. Cel mai trist și de necrezut mi se pare faptul că nici unul din prieteni nu i-a fost aproape în acea zi, deși au fost mulți care au beneficiat de bunătatea Poetului.
Trist răsare soarele astăzi pentru cei care poartă Tricolorul în suflet, care au stat măcar câteva minute încremeniți într-o lacrimă a Baladei lui Ciprian Porumbescu.
Cumplite timpuri trăim și parcă nu mai este cum spuneau odinioară înaintașii trecuți prin suferințe mai mari decât noi: „Cu cât mai greu te apasă soarta, cu atât mai sus te înalță duhul!”. Se clatină până și reazemul cel mai temeinic și dintotdeauna al românilor – sfintele noastre altare și morminte.
E întrebarea ce l-a frământat pe tatăl său, este durerea moștenită de la bunica din Carapciu. Ion Stratulat, născut și trăitor la Crasna, știe că nu va afla niciodată cum s-a pierdut bunelul său, Pantelemon Stratulat.
Am știut întotdeauna că e numai durerea noastră. Azi, însă, am simțit mai mult decât oricând în ultimele trei decenii de când trăiesc prima zi a lui Prier la marginea pădurii de lângă Fântâna Albă că tragedia ce s-a declansat acolo la 1 aprilie 1941 e numai pentru români o rană de-a pururea vie.
Trebuia să apară această știre despre decizia Primăriei Cernăuți de a scoate la licitație 200 de morminte din cimitirul central al orașului ca să ne deștepte, să ne scoată și pe noi odată cu cei din morminte din „somnul cel de moarte”.
Dacă cineva dintre români mai crede că Legea cu privire la minorități și celelalte ce țin de educație, învățământ, limbă, adoptate în ultimii ani de statul ucrainean, nu se răsfrâng negativ asupra viitorului comunității românești din Ucraina, că toate acestea țintesc în altă etnie și nu lizează identitatea noastră națională, acela ori e naiv, ori absolut nu-i pasă.
Votarea în parlamentul Republicii Moldova a proiectului de lege privind înlocuirea în Constituție a sintagmei ”limba moldovenească” cu „limba română” înlătură orice temei de a se manipula și mai departe în Ucraina cu „limba moldovenească”, pentru a-i diviza pe români și a semăna discordie în mijlocul etniei noastre.
O interesantă călătorie în istoria Moldovei, cu învățăminte de folos pentru minte și suflet, ne prilejuiește ziua de 10 ianuarie, dacă ne întoarcem la anul 1475, când Domnul Moldovei Ștefan cel Mare a zdrobit falnica oaste de 120 mii de otomani a lui Suleiman Pașa la Podul Înalt.
La 20 octombrie anul 2015, la Oradea s-au sfârșit zilele bucovineanului Vasile Ilica, un român cu inima mare, cunoscut ca veteran de război și luptător pentru adevărul despre martirajul românilor înstrăinați de Țară.
Să-l apărăm, a lăsat testament Maica Benedicta pentru dăinuirea generațiilor viitoare de români, pentru că El, Poetul național și partea cea mai bună a sufletului nostru, de-a pururi „ne ocrotește”.
SUFLETUL I S-A ÎNĂLȚAT LA CERURI, DAR SĂ NU SPUNĂ NIMENI CĂ VASILE TĂRÂȚEANU A PLECAT DINTRE NOI!
Aflu că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc dezaprobă organizarea unui eveniment, cu denumirea „Cenaclul Flacăra”, destinat zilei de naștere a poetului Adrian Păunescu
Stau cu răspunsul comisiei pentru toponimie în față și caut strada cu numele Grigore Nandriș, căci ni se răspunde că avem deja acest nume la Cernăuți. N-o găsesc, pentru că nu există, nici măcar prin văgăunile Horecei sau prin alte suburbii.
La fel de clar am înțeles că numele lui Iancu Flondor este indezirabil, că nu există loc la Cernăuți pentru boierul care și-a sacrificat avutul întru prosperarea Bucovinei. Cavalerul este cunoscut doar prin prisma bolșevică și din istoria denaturată în perioada sovietică.
