IUDA
Slabă și nevolnică fire omenească, cît de greu e să-ți depășești sfera ta pămîntească. De două mii de ani n-ai învățat nimic din pilda apostolilor înainte de învierea lui Iisus, cu toate că mîndria a fost socotită cel dintîi păcat capital.
Dl. Mihai Floarea este profesor de Limba Română
⚊ limbaromana.org
Slabă și nevolnică fire omenească, cît de greu e să-ți depășești sfera ta pămîntească. De două mii de ani n-ai învățat nimic din pilda apostolilor înainte de învierea lui Iisus, cu toate că mîndria a fost socotită cel dintîi păcat capital.
„Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos și trup plăpînd. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.” - Ioan Ianolide despre Radu Gyr
Să fi ajuns oare România o țară în care patriotismul a devenit oficial condamnabil, împins fiind în pragul infracționalității?
Părintele Florin Emanuel Ganciu a fost și va rămîne în amintirea celor care l-am cunoscut un exemplu de slujitor al altarului dar și un cetățean de o probitate și un curaj rare în vremurile tulburi pe care anumiți iubitori de putere și de onoruri nemeritate ni le perpetuează exasperant.
Lumea gîrbovă actuală adîncită în cele pămîntești, spre deosebire de femeia gîrbovă de odinioară, nici măcar nu-și conștientizează boala spirituală în care se află, necum să-și mai caute vindecarea ori să înalțe rugăciuni de slavă în cazul în care, prin milă dumnezeiască
Pe 19 brumar 1942 s-a produs primul atac-surpriză din partea armatei roșii, foarte bine înarmate de SUA, asupra trupelor românești trimise în Stepa Calmucă. Alianțele de la acea dată obligaseră armata țării noastre să continue ofensiva.
Fiindcă însă zilele acestea se cuvine să-l comemorăm pe Mihai Eminescu, am ales drept moto un hemistih al său cu gîndul la sindicaliștii din învățămînt și-mi voi afirma punctul de vedere în finalul articolului de față.
Obișnuiții cititori ai Evangheliilor au observat, desigur, că Iisus Hristos adresa mereu la întîlnirea cu semenii Săi – de la ucenici și bolnavi, pînă la gură cască și potrivnici – aceste două cuvinte: „Pace vouă!". De asemenea, putem găsi cu ușurință extraordinar formulat mesajul hristic: „Pacea Mea o dau vouă!”
Meditînd și anul acesta la celebrarea nașterii declarate / acceptate oficial a lui Mihai Eminescu, am găsit următorul text în cartea dragului, mult prețuitului, harnicului și inspiratului de Sus prieten brăilean Sergiu Ciocârlan Calea pocăinței lăuntrice în viața și scrierile Cuviosului părinte Arsenie Boca:
De treizeci și trei de ani – cifră cu încărcătură colosal-simbolică pentru cei familiarizați cu Viața și Activitatea Unicului Fiu al Tatălui Creator – retrăiesc în această perioadă emoțiile bucureșteanului profesor navetist la umila școală din Săbăreni unde slujeam pe-atunci.
Strigă către conștiințele noastre sîngele românesc vărsat în brumar-undrea 1942 în Cîmpia Calmucă. Acolo, la Cotul Donului-Cotul Domnului – după cum scria patriotul creștin Vasile Șoimaru într-o carte-document – acum optzeci de ani a căzut la datorie, printre cei peste 150000 de militari-martiri, cel puțin și un Sfînt Fără Nume.
Aflu într-o carte concepută de patriotul Vasile Șoimaru intitulată Cotul Donului 1942 un articol datorat părintelui Viorel Cojocaru. Redau în continuare fraze memorabile care ar trebui să facă degrabă înconjurul României și al lumii
Contextul în care public aceste pagini este bulversant-semnificativ: un scandal iscat în relație și cu îmbrăcămintea inadecvată în Biserică al unei reclamante (blugi)... Părintele Cleopa: 20 de reguli de bunăcuviință pentru mersul la biserică
„Sîntem prea mulți pe Pămînt" – declară purtătorii de cuvinte proaste ai „elitei globaliste"; „otrăvim" aerul planetei cu respirațiile noastre, mai exact ale celor 90% dintre noi, cei socotiți „locuitori inutili"...
Dragul meu vecin, cheagurile sanguine pe care le-a produs și continuă să le producă organismul tău ca reacție la serurile experimentale pe care le-ai acceptat convins ori constrîns sînt un fel de bombă cu ceas.
Să fie declarat neconstituțional și retrimis în Parlament pentru a fi corectat și refăcut în concordanță cu normele statului de drept, cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, în acord cu necesitățile și specificitățile României
Citind articolele din presă despre rezultatele obținute la examene de elevii din gimnazii anul acesta, am meditat iarăși cu amar la soarta învățămîntului românesc apăsată de această dată de „guvernul meu” – mai întîi liberal-userist, apoi liberal-pesedist.
Normalitatea presupune firescul comportamental și rațional al ființelor dintr-o societate determinată istoric, înlăturînd patologicul și aspirînd la exercitarea unor performanțe medii, fără a îngrădi însă diferențele interumane și manifestările excepționale
Se împlinesc 132 de ani de la asasinarea celui mai mare scriitor român – Mihai Eminescu, poet, gazetar, prozator și dramaturg imposibil de ignorat, așa cum s-a și dovedit, indiferent de meandrele istoriei și culturii aflate sub vremi.
O, Sfinților Mărturisitori, care în temnițe și prigoane, prin multele voastre pătimiri ați stăvilit întărîtarea vrăjmașului cea cu mînie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă celor ce ați suferit foame, ger, schingiuiri, umilință și chinuri de tot felul
Cred că problema noastră trebuie să fie asta: propriul sfârșit!... Restul e treaba altora (pregătiți ani de zile pe bani mulți)... să facă (analize, previziuni)!... Genunchiul la rugăciune... Minte trează... Fapte bune... Spovedanie... Liturghie
Concomitent cu ultimele pîlpîiri ale incendiului mondial plandemonic aprins la sfîrșitul lui făurar 2020 curg știrile despre războiul ruso-ucrainean umplînd spațiul mediatic și tensionînd nervii celor care urmăresc emisiunile posturilor
Sfîntă Treime, îngăduind începerea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Te rog să ai grijă de românii din țara vecină, scăpîndu-i de moartea năpraznică. Luminează, Tată Ceresc, pe conducătorul rus care a vizitat Athosul, fă-l să-și
Profesorul Mihai Floarea a adresat Ministerului Sănătății un rechizitoriu de 10 întrebări în privința contraindicațiilor la vaccinarea Covid, a reacțiilor adverse cunoscute și a mecanismelor de preîntâmpinare a acestora, a răspunderii
Se știu, în mare, contextul și urmările acelor grozave zile și nopți, în care, ca insuflați și iluminați de Sfîntul Duh, unii dintre noi am participat (personal m-am aflat în Piața Universității din București începînd cu 21 undrea 1989) la ceea
Urmăresc îngrijorat lupta înverșunată a oficialităților din România cu o parte majoritară a populației care nu vrea să joace rolul de cobai. Cu toată îndîrjirea motivată de un așa-zis bine colectiv (cum, domnilor, cu forța?! Ce fel de bine
Cu Marcel Petrișor (13 aprilie 1930, Ocișor, județul Hunedoara – †12 Octombrie 2021, București) pămîntul sărăcește și se îmbogățește Cerul, după voia Proniei. După căderea protopărinților, aceasta se înscrie în...
Mai întîi fac o precizare: n-am grafiat și nu voi grafia decît cu minusculă denumirea virusului aflat la granița dintre viu și neviu – produs de laborator conceput și finanțat într-o semnificativă colaborare drăcească americano-chinezească,
Citind în seara aceasta articolul semnat de domnia ta, stimate Sergiu Ciocârlan, intitulat Ce făceam noi acum 10 ani, când Părintele Justin ne tot avertiza asupra răului mare ce va să vină asupra noastră? Morarul Stelian și soluția creștinilor, am recurs la un exercițiu de remomorare și am găsit răspunsul în...
Am ajuns s-o trăim și pe-asta: majoritatea românilor care s-au declarat creștini (peste 80% după unele sondaje recente) se pot socoti discriminați de o recentă rezoluție a Parlamentului European!
Ceea ce nu și-a aflat loc în recentul discurs de la Sibiu al actualului președinte al României (cf. YouTube Administrația Prezidențială) este rolul nefast jucat de Samuel von Brukenthal în 1785. Mă refer anume la sentințele date în procesul eroilor naționali Horea și Cloșca:
Din primele zile ale nebuniei oficiale declarate în 2020 avînd ca soluție purtarea măștilor am comentat nocivitatea acestei măsuri. Nici nu-ți trebuie studii aprofundate spre a constata repede nu numai inutilitatea, ci și pericolele acestor botnițe.
Așa cum „odioșii, imoralii" pesediștii inamici ai președintelui încă în exercițiu își cumpărau cu un kilogram de ulei, altul de zahăr, doi mici, o sticlă cu bere etc. simpatizanții, astăzi asistăm înmărmuriți la măsurile luate pentru ademenirea unei anumite categorii de oameni spre a accepta experimentul genetic fals denumit „vaccin"!
Ampla manifestare civică inițiată de George Becali duminică 15 gustar 2021, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, sfidează rațiunea comună; este, mai ales, peste puterile intelectuale ale acelora care incriminează „fatalismul mioritic".
Prin urmare, îndemnul meu, de enoriaș deja informat corect, e să facă bine toți cei care au dorit cîndva, din stradă, „spitale nu catedrale" și-au ajuns la guvernare, să fie consecvenți: să meargă în spitale, nu la Biserică, spre a-și afla alinarea sufletească suferită ca urmare a eșecului campaniei lor!
LISTA CU INGREDIENTELE DIN VACCINUL PFIZER. FDA avertizează asupra a peste 22 de efecte secundare, inclusiv moartea prin infarct.
Micile mostre de viață (București, Editura PRINTECH, 2020, 70 p.), apărute anonim sub o copertă pe care a fost copiată color icoana Elenei Murariu Pomul vieții și punctate de cinci desene alb-negre ale Alexandrei Bucă, inspiră cititorului o stranie liniște, ca aceea obținută după un canon de rugăciune
Scăldătoarea cu cinci pridvoare de formă trapezoidală (de circa 120 de metri lungime pe 60 de metri lățime cu adîncimea de 20 de metri) și făcătoare de minuni numită în aramaică Vitezda, „casa îndurării", construită în perioada Macabeilor, mai purta denumirea...
Cei numiți în fotoliile puterii neagă aceste realități vizibile pentru toți neîncorsetații ideologic. Logica d-lui V. B. îmbrățișată și de neomarxiști vrea să despartă schizoid individul în două
Notăm doar că alte biserici ortodoxe au în funcția de purtător de cuvânt persoane cu mai mare responsabilitate în cadrul bisericii, chiar episcopi.