Articole de Mircea Vulcănescu

Mircea VulcănescuMircea Vulcănescu – filosof, sociolog și economist –, personalitate marcantă, de formație enciclopedică, a culturii române.
Mircea Vulcănescu s-a născut pe data de 3 martie (19 februarie pe stil vechi) 1904, la București.
Într-una din scrierile sale, Traian Herseni îl califică pe discipolul lui Nae Ionescu și al lui Dimitrie Gusti drept „unul dintre cei mai străluciți absolvenți ai Facultății de Filosofie și ai Facultății de Drept din deceniul al treilea. O minte excepțională, de-a dreptul prodigioasă, marea lui vocație a fost metafizica, logica și teoria cunoașterii, dar a avut preocupări paralele, în cele mai variate și neașteptate domenii de activitate, de la finanțe publice (a fost mult timp director general al Vămilor, apoi al Datoriei Publice, în fine ministru adjunct la Ministerul de Finanțe), economie politică, statistică, sociologie, istorie, pînă la etică, filosofia religiei și teologie” (fragment preluat din Manuscriptum, nr. 1-2, 1996).
În perioada 1941-1944, Mircea Vulcănescu ocupă funcția de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe. Este arestat, în mai 1946, împreună cu alți foști demnitari (miniștri și subsecretari de stat) ai guvernului Antonescu. Este eliberat pentru o scurtă perioadă și arestat din nou în luna august a aceluiași an. În octombrie 1946 se desfășoară procesul, iar sentința pentru grupul foștilor demnitari (al doilea lot al „criminalilor de război”) este făcută publică în ziarul Scânteia din 11 octombrie 1946. Mircea Vulcănescu este condamnat la 8 ani de temniță grea și confiscarea averii „în folosul Statului, ca despăgubiri civile”. În decembrie 1947 se începe rejudecarea procesului, iar în ianuarie 1948 instanța de judecată pronunță, pentru Mircea Vulcănescu, aceeași sentință ca în 1946. În apărarea sa, Mircea Vulcănescu rostește în fața instanței (pe 15 ianuarie 1948), timp de patru ore, un amplu memoriu cunoscut sub titlul Ultimul cuvânt. Textul lui Mircea Vulcănescu este considerat a fi o adevărată lecție de demnitate morală, precum și un „adevărat testament spiritual și politic, nu numai al lui, ci și al unei lumi atacate în însăși durata ei” (Virgil Ierunca). Memoriul a fost dat publicității prima oară în una din revistele românești din exil – Ethos, Paris, 1983. După 1989 a apărut în diverse ediții și în România.
Mircea Vulcănescu s-a stins din viață martiric, la vârsta de numai 48 de ani, în închisoarea de la Aiud, la data de 28 octombrie 1952 (29 octombrie, conform unor surse).
Teribilele încercări ale existenței lui Mircea Vulcănescu sunt invocate de Mircea Eliade cu următoarele cuvinte: „Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin și încrezător; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieții lui religioase. În câteva zile – a pierdut tot: avere, glorie, situație socială și academică, familie, libertate. Dar a rămas același. Nu s-a îndoit și nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturisească cu aceeași senină fermitate credința și încrederea lui de totdeauna. Alții, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amănuntul, aici sau altă dată viața pe care a trăit-o Mircea Vulcănescu în temniță. Ce știm cu toții ne e de-ajuns ca să înțelegem cât de totală i-a fost victoria. Victorie împotriva călăilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morții. Pentru că știm cum a murit! Iar ultimul lui mesaj din temniță, adresat fiecăruia dintre noi, a fost acesta: «Să nu ne răzbunați!»...” (Mircea Eliade, „Trepte pentru Mircea Vulcănescu”, în: Prodromos, Freiburg im Breisgau, nr. 8-9, martie 1968).