Angela Merkel: „Vălul musulman integral nu este acceptabil în țara noastră”
Cancelarul Angela Merkel s-a declarat în favoarea interzicerii vălului musulman integral în Germania, „oriunde este legal posibil”.
Narcis Popescu, jurnalist, cercetător științific. Doctor în Științe Politice - Școala Doctorală de Știință Politică, Universitatea din București 2015 – cu tema ”Școala Superioară de Științe Sociale A.A.Jdanov” – formarea elitelor comuniste în România, sub coord. prof.dr. Stelian Tănase. A făcut parte din colectivul de autori al lucrării ”Enciclopedia regimului comunist – Instituții de partid, de stat, obștești și cooperatiste (coordonator Dan Cătănuș) – Academia Română 2013”.
Cancelarul Angela Merkel s-a declarat în favoarea interzicerii vălului musulman integral în Germania, „oriunde este legal posibil”.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, marți, trebuie schimbată atitudinea oficialilor, de a lua „notițe” din afara țării, cum ar fi de la Bruxelles, despre ce pot face sau ce nu pot face în România.
Premierul a explicat că au fost mai mulți miniștri ai săi care au participat la emisiuni pentru a putea „contracara minciuni".
Cancelarul german Angela Merkel a calificat marți drept o rușine incapacitatea comunității internaționale de a veni în ajutor la Alep.
Inițiativa electorală a pesediștilor din Argeș este calificată însă de Patriarhie drept „o modalitate de campanie electorală care folosește abuziv o icoană”.
Un sondaj de opinie realizat de Ifop-Fiducial indică faptul că Francois Fillon, candidatul conservator la alegerile prezidențiale din Franța, ar învinge-o pe contracandidata sa Marine Le Pen, reprezentanta Frontului Național.
Dragnea a declarat că afirmațiile premierului despre situația din județul Teleorman reprezintă o „abordare mizerabilă”, iar prim-ministrul „minte cu nerușinare” când spune că județul pe care l-a condus are cel mai mare număr de asistați social.
Întrebat de CNN dacă plănuiește să candideze în alegeri din nou, acesta a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Da, o voi face. Am să candidez în 2020”.
Ministerul Afacerilor Externe a luat toate măsurile necesare pentru a asigura condiții optime de vot pentru cetățenii români din străinătate, a declarat luni purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuț Vâlcu.
Kelemen Hunor a afirmat că rolul României în regiune este unul extrem de important și chiar dacă trecutul nu poate fi schimbat, viitorul este mult mai interesant.
Vișinescu le ceruse magistraților să îi anuleze condamnarea la 20 de ani de închisoare primită pentru crime împotriva umanității, pe motiv că faptele s-au prescris din 1978, iar timp de 50 de ani organele judiciare nu au avut nicio reacție judiciară în raport cu faptele sale.
Comisia Europeană a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport, dar au avertizat asupra faptului că autoritățile din România nu au reușit să trimită toate documentele necesare pentru a putea primi bani europeni.
Președintele Alianței Noastre România, Marian Munteanu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că formațiunea politică pe care o conduce nu urmărește neapărat voturile, ci reclădirea încrederii între români.
Ministerul Sănătății anunță, luni, că încă pot fi aduse modificări la proiectul Legii vaccinării, care se află în stadiu de avizare și ar urma să fie finalizat în următoarele 10 zile.
Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă condamnat definitiv, cere anularea pedepsei de 20 de ani, motivând că faptele s-au prescris.
Conform Oficiului de statistică al Marii Britanii, în perioada analizată numărul sosirilor nete de persoane din Uniunea Europeană pe teritoriul britanic a fost de 284.000, cel mai mare înregistrat vreodată.
ălin Popescu-Tăriceanu a adresat, luni, PNL o provocare de a dezbate „autenticele valori ale liberalismului", el arătând că dezbaterea trebuie să aibă loc în această săptămână, ultima din campanie.
Prim-ministrul României, Dacian Cioloș, a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi vândut miliardarului George Soros.
Curiozitate periculoasă pentru un francez care a fost condamnat la doi ani de închisoare și 30 de mii de euro amendă pentru că a intrat pe pagini de internet jihadiste.
Anul viitor se anunță un an electoral foarte greu, cu mize uriașe - alegeri prezidențiale în Franța, parlamentare în Germania și Olanda, foarte posibil și în Italia.
Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, Călin Georgescu, a vorbit la Televiziunea Românădespre proiectul său economic, dar și despre alegerile din SUA.
Dan Tănasă, candidatul pentru Camera Deputaților al Alianței Noastre România,a povestit pe blogul personal cum a fost scuipat și admonestat de Ziua Națională, în fața unor oficiali din Ungaria.
Președintele Alianței Noastre România (ANR), Marian Munteanu, speră că formațiunea politică pe care o conduce va ajunge în maxim un an și jumătate să aibă capacitatea de a guverna singură țara.
Actrița româncă Manuela Hărăbor a vorbit într-un interviu despre „profesia de mamă” și despre copilul ei bolnav de autism.
Nico Rosberg, noul campion la Formula 1, a anunțat că se retrage din Formula 1, când mai avea doi ani de contract cu echipa Mercedes
Șeful Comisiei de Supraveghere și Reformă Guvernamentală din Camera Reprezentanților, Jason Chaffetz, a declarat că Donald Trump, în calitate de președinte al Statelor Unite, va realiza repede care sunt țările prietene, iar România e cu siguranță una dintre ele.
Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, a declarat că gestul ministrului de externe ungar, Peter Szijjarto, de a interzice diplomaților să participe la recepțiile organizate de Ziua Națională a României, este lipsit de eleganță.
AEP a informat, sâmbătă, că partidele și candidații independenți la alegerile parlamentare din 11 decembrie au declarat contribuții pentru campania electorală de peste 32,5 milioane de lei.
Șeful guvernului de la Roma a spus că va demisiona, dacă noua lege fundamentală, care prevede scăderea rolului Senatului și restrângerea puterii autorităților regionale, nu va trece.
Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat vineri, la Bistrița, că gradul de implicare a Uniunii Europene pe zona de securitate și apărare va fi în creștere.
Pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă va intra în vigoare începând de sămbătă, 3 decembrie 2016.
Cele trei partide de opoziție din Coreea de Sud au înaintat sâmbătă în Parlament o moțiune pentru destituirea președintelui Park Geun-hye, aflat în centrul unui scandal de corupție.
Călătorii de pe căile ferate din Uniunea Europeană au dreptul de a cere decontarea a 25% până la 100% din prețul biletului, dacă trenurile au întârzieri și crează pagube pasagerilor.
Un posibil islamist s-ar fi inflitrat în serviciul german însărcinat cu contraspionajul. Acest fapt pune sub semnul întrebării modul în care serviciul de informații interne își recrutează colaboratorii.
Țesăturile tradiționale de perete specifice României și Republicii Moldova au fost introduse alături de alte obiceiuri de pe mapamond pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, cu prilejul Comitetului interguvernamental specializat al UNESCO
Ziua Națională a României a trecut, iar ceremonia mediatizată a îngânat apatia unei societăți românești inerte, nearticulate de însemnătatea acesteia.
Aproximativ 1.500 de persoane, unele îmbrăcate în costume populare românești, au participat, joi, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la sărbătorirea Zilei Naționale a României.
Preasfințitul părinte Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a transmis un mesaj pastroal cu ocazia Zilei Naționale pentru poporul român.