Preot Arhiepiscopia Tomisului, lector la Universitatea Ovidius Constanța.
https://www.facebook.com/ioan.istrati
La o casă, sunăm la interfon, cineva ne deschide. Intrăm tiptil, să nu apară vreo namilă de câine, ceva. Batem la ușă. Apare un nene mustăcios, foarte șucărit, privindu-ne chiorâș, mișcând sprâncenele în sus pe rând.
După Crăciun, toată creștinătatea evocă terifiată Măcelărirea copiilor de către Irod. O crimă de proporții care nu pot fi evaluate niciodată. Unii încearcă să atenueze oroarea spunând că nu au fost 14 000 de prunci, ci doar câteva sute bune, ca și cum uciderea unui prunc sau mai multor mii nu este din același registru al iadului.
E un pelerinaj al Luminii, cu icoana Pruncului Iisus, în care preotul e Crai de la Răsărit, păstor, înger vestitor al minunii. Așa e de sute de ani. Oamenii Îl primesc pe Hristos în case și în inimi. Preoția e taina cea minunată a dăruirii lui Dumnezeu lumii.
Odată cu apropierea praznicului Nașterii Domnului, lumea se schimbă invariabil. Colinde peste tot, tineri care cutreieră străzile cu intenții incerte, mulțimi care asediază supermarketurile și piețele, afumători, purcei tăiați cu cruzime în zăpada proaspătă, daruri.
E mereu în rugăciune. Slujește noaptea, dimineața, peste câteva ore e în celălalt capăt al țării, liturghisind zilnic de ani întregi. Ațipește în mașină câte un minut, șoptind psalmi.
La sfârșitul Liturghiei, după Împărtășirea cu Dumnezeu, tradiția de multe secole e ca ierarhul să guste câteva boabe de anaforă, un păhărel de aghiasmă și unul de vin roșu.
Trăim într-o minciună gigantică și teribilă totodată. Totul e fals, lucios, orbitor (sic), învelit în staniol, briliant, o lume de paiete sinistre și de oglinzi strâmbe în care se vede moartea din noi.
Părinte, sunt căsătorită cu un cadru militar. E un om foarte muncitor și vrednic, dar să nu audă de copii. O zis că mă omoară dacă aude că rămân însărcinată. Urăște bebelușii, zbiară ca un nebun numai dacă aduc vorba.
Unii s-au amuzat, alții cu o furie sfântă, mi-au bătut obrazul. Cum e posibil, domnule popă, cum să ne batem joc, unde e sfințenia, dacă și popii fac așa, suntem mâncați (sic).
Pentru edificarea noii ordini mondiale globaliste, trebuie dat afară Dumnezeu din creație. Pe diavol îl arde cumplit prezența lui Dumnezeu și a oamenilor Lui. Biserica Ortodoxă e singurul spin în fața noului antihrist, căci propovăduiește familia, credința, viața...
Un Părinte sau un copil cântă o colindă așa cum poate el. Hienele se reped să-l sfâșie...
Trăim în bula noastră strâmtă de credincioși buni, de bătrânei sfinți, de mămici cu prunci, de preoți și teologi, și riscăm să uităm furtuna antihristică de afară.
Sfântul Ierarh Spiridon era sărac, păstor de capre, n-avea bani de veșminte, așa că și-a împletit o mitră din nuiele de papură.
M-am cutremurat de puterea rugăciunii sfinților. Și mai mult decât atât am plâns uriașa mea nesimțire, care stăteam cu mărgăritarele de har acasă, închise într-un dulăpior.Cât suntem de orbi la milostivirea lui Dumnezeu
Dincolo de răfuielile creatorului filmului cu autoritatea eclesială, transpare dincolo de vălul gros al durerii, minunea unirii lui Dumnezeu cu oamenii, sublimitatea preoției, adâncul vocației, sfințenia Bisericii dincolo de imperfecțiunile slujitorilor ei, smerenia lui Hristos dincolo de mândria tiranică a stăpânilor.
Bunicele gârbovite stăteau la ușa Bisericii de la patru dimineața, împovărate cu sacoșe, mai mari și mai mici, cu pomană pentru cei adormiți. Preotul apare mai târziu, pe la cinci și ceva, de mila lor, să nu le țină prea mult în frig,
Mi-am
dat seama că pe lângă noi preoții, trec oameni sfinți, pe care îi
ignorăm, din nesimțire sau grijă deșartă.
Oamenii râd că proștii, și nu
realizează credința și curăția lor.
Pr. Ioan Istrati: Odată acum vreo 10 ani, veneam din Podu Ros spre Bucium. Eram pe podul de la Poitiers și era un ambuteiaj imens. Sute de mașini, unii claxonau, alții forțau intrarea pe o bandă, poluare, fum. Totul oprit. Eram sus pe pod. La un moment dat, văd o mașină a Poliției și o Salvare
Ca de obicei la orice postare virală, s-au activat și sectarii, inventați acum 100 de ani, fără istorie, fără Teologie.
Căutați locuri sfinte.
Prin anii 2000, proaspăt venit din Anglia, cutreieram munții împreună cu doi părinți călugări, astăzi mari în grad, în căutare de pustnici, bătrâni îmbunătățiți.
Un voievod, un prinț, un ctitor de zeci de Biserici, un erudit, un ziditor de baroc românesc, o minte uriașă, un sfetnic de taină al marilor imperii din Apus, un campion al creștinătății tuturor românilor.
Părinte, dimineață am vrut să aprind candela, dar nu mai era decât o geană de ulei. Voiam să fac o salată de roșii. Da am zis: ia tu Măicuță la candelă și salata mai poate aștepta. Și acuma ați venit cu sticle întregi.
Ierarhul Tomisului cunoaște mii de oameni: arhierei, preoți, diplomați, politicieni, medici, artiști, profesori, călugări, oameni simpli.
Biserica lui Hristos a hotărât să-i pună împreună în aceeași sărbătoare pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, verhovnicii Apostolilor lui Hristos și misionarii Evangheliei lui Dumnezeu.
Astăzi sărbătorim nașterea celui mai mare om născut din femeie. Ioan, „prietenul Mirelui”, pruncul cel răsărit din cuvânt ceresc, se naște astăzi pe pământ.
Azi e ziua Sfântului Ioan Rusul, cel mai scump Sfânt, ocrotitorul familiei mele (alături de Maica Domnului și de Marele Nicolae), doctorul care a asistat-o pe soră-mea la o naștere 5% șanse viabile și s-a născut o minune de prunc.
Pentru edificarea noii ordini mondiale globaliste, trebuie dat afară Dumnezeu din creație. Pe diavol îl arde cumplit prezența lui Dumnezeu și a oamenilor Lui. Biserica Ortodoxă e singurul spin în fața noului antihrist.
De sute de ori, până noaptea, stăteam și dezbăteam idei de cultură. Recita Sofocle și Goethe din memorie, plângea cântându-l pe Eminescu, asculta fascinată teologia Sfântului Maxim, luam teologia paulină la pas, cu originalul în față.
Avva Petroniu era ca o furnicuță. Adus puțin de spate, slab, oleacă surd, avea un aparat auditiv care țiuia năuc din când în când. Dar pemanent în picioare, mereu la slujbă, cotrobăind prin toată Mănăstirea, căutând și punând totul în ordine. Era de o pace a ființei pe care n-am mai întalnit-o la mulți. Și firesc, patern, zâmbitor.
Doi ucenici, Cleopa și Luca, merg la un sat numit Emaus, în după amiaza duminicii Învierii Domnului. Erau îngreuiați de durerea pierderii Învățătorului lor. Văzuseră Crucea grea pe care murise Mântuitorul, simțiseră piroanele în inimile lor
Este absolut îngrozitor pentru un om, ca el să își vândă veșnicia în schimbul unui post călduț, al unei măriri vremelnice, al unor zorzoane aurii. E eșecul total, e tragedia absolută. De aceea trebuie să nu ne oprim din plâns și din rugăciune pentru ei.
Dacă ai ajuns la bursă în Apus cu trei cărți citite, pe pile, politică, ocultă sau securisme, te copleșește măreția stearpă a catedralelor, ordinea monumentală, scolastica, obsesia imperial filosofică și devii un lup în blană ortodoxă.
A vrut un suflet cald, și toți au considerat-o o bucată de carne. Vândută, vânturată de valurile vieții, măcelărită de furia spurcată a acestei vieți, folosită ca o marfă, pusă pe tarabă.
Oameni care salvează sute de oameni. Sau mii. Oameni tăcuți. Cu bun simț. Nu-i știi. Nu-i saluți. Dar din mâinile lor viața pulsează în inima lui Dumnezeu.
În sensibilitatea lui genială, străbătut de focul curățitor al Duhului, Andrei a văzut toată istoria comprimată în mod unic în viața și soarta fiecăruia dintre noi. Timpul întreg primește în Duhul Sfânt o inteligibilitate personală, așa încât noi simțim că Sfântul vorbește despre noi.
L-am întrebat: Samuel, cum te voi numi, John sau Jordan, că azi e Botezul Domnului? A zis: aș vrea și John că e cel mai mare sfânt, și Jordan.
Am fost cu Ajunul. E uriașă sărăcia. Mai ales între bătrânei. 90% dintre case au doar strictul necesar, lucruri foarte vechi, spălate de o sută de ori. Și vorbesc de un oraș, și de un cartier unde un teren de casă mic e 70 de mii de euro.
Odată cu apropierea praznicului Nașterii Domnului, lumea se schimbă invariabil. Colinde peste tot, tineri care cutreieră străzile cu intenții incerte, mulțimi care asediază supermarketurile și piețele, afumători, purcei tăiați cu cruzime în zăpada proaspătă, daruri.
Preotul se trezește la 4 dimineața. Tata a fost preot acolo 35 de ani. Eu mergeam mereu cu el la Ajunuri. Așa mi-am cumpărat biblioteca de mii de volume. Oamenii aprind lumini, așteaptă pe Hristos cu lumânare aprinsă, cu prosop de cânepă sau cu fuioare de lână ori ghemuri (pentru a aminti de scutecele Pruncului Dumnezeu).
