Prof. Ilie Bădescu: Dumitru Radu Popescu - Spre adeverirea României cerești
Marele scriitor a plecat spre cer unde-l vor întâmpina toți marii generației sale în acordurile cântecului imnic al triumfului lor absolut.
Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu este membru corespondent al Academiei Române și directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
https://www.insoc.ro
⚊ sociologia-azi.ro
Marele scriitor a plecat spre cer unde-l vor întâmpina toți marii generației sale în acordurile cântecului imnic al triumfului lor absolut.
În tradiția publicației noastre și în spiritul unei practici jurnalistice a ActiveNews, obișnuim să adresăm câte o întrebare asupra unui eveniment la zi. În acest caz este vorba despre ceea ce analiștii au denumit desuveranizarea Românie
Planul dublului asasinat în urma căruia a pierit fiica celebrului filosof al istoriei, geopolitician și sociolog rus, Alexander Dughin, Daria, este tot ce poate fi mai odios pe scara intenționalității cercurilor care se cred limbă la cumpăna lumii.
Unul dintre
consilierii lui Klaus Schwab, Yuval Harari, formulează răspicat
ideea directoare a acestui program: oamenii au devenit inutili și
vor fi înlocuiți. Acest program are o denumire, transumanismul, și
un aparat de științe, elite globaliste, instituții, paradigme
Puterile căzute dezorganizează lumea. În mediul operării lor se aleg însă și mărturisitorii liniei dumnezeiești, ai rânduielilor firești, așa cum le-a creat Dumnezeu, care se disting de cei ce mărturisesc linia sistemului, potrivnicii lui Dumnezeu și ai firii așa cum a creat-o Dumnezeu.
Despre clasa politică și, în genere, despre elitele care ajung să guverneze popoarele, se spune că sunt produsul spiritual al acestor popoare. Ideea de sorginte hegeliană cum că fiecare popor își are conducătorii pe care-i merită este eronată.
Mulți blestemă statul când ar trebui să-i blesteme pe cei ce se folosesc de el și să lupte pentru readucerea lui la o dreaptă folosință. Nu securea e vinovată că un scelerat l-a lovit cu ea în cap pe un semen al lui. Ci sceleratul.
Când privești spre grozăviile acestui veac ești ispitit să-ți pui întrebarea dacă nu cumva urâtul cântărește mai greu decât frumosul în cântarul istoriei. Urâte vremuri, îți spui, și tresari imediat de parcă ți-ar fi șoptit, din veacul lui, cronicarul: „se sparie gândul..”.
Poezia lui Ioan Alexandru face parte din seria marilor trăiri și manifestări creatoare vădite în lumina curgerii timpului biblic. Oricât ar părea de excesivă ideea aceasta, îndrăznesc s-o enunț bazându-mă pe locul acestei mari creații lirice în configurația dată de de coexistența celor cinci succesiuni civilizaționale pe care se reazemă Europa profundă.
La 100 de ani de la pragul acela, omenirea se află, iată, în fața unei alte pandemii teribile prin efectele ei directe și prin cele provocate de valul de frică indus de media pe toate canalele ei, și, precum atunci, se confruntă și azi cu spectrul unui imperium mundi, mai teribil decât imperiile cele vechi.
La închiderea spitalului sufletesc al poporului român și la risipirea turmei conform deslușirii dumnezeieștii învățături: „bate-vei Păstorul și se va risipi turma”. Aceasta este ținta lor, nicidecum grija pentru bugetul sănătății și al țării.
Modernitatea a adus în societatea omenească o filozofie antinatalistă (un adevărat furor thanaticum, o cultură a morții ilustrată de cea mai tragică și demonică pornire a maternității denaturate: uciderea pruncilor nenăscuți).
Școala Sociologică de la București a lui Dimitrie Gusti, cea care a creat Muzeul Satului, este o zestre de mare preț, una dintre averile cele mai valoroase ale poporului român pe care avem datoria s-o păstrăm, dar mai ales să o sporim cu valori autentice.
De două mii de ani, Dumnezeu Fiul moare și învie pentru tot neamul omenesc, confirmând triumful zidirii asupra nimicirii, al vieții asupra morții.
Declinul progeniei, al nașterii de prunci, explozia divorțurilor și a infidelității, cumplita, cruda cruciadă împotriva inocenților atestată de cei circa 300 000 de prunci avortați anual, arată cât de gravă este despodobirea de suflet a omului spre vremurile acestea. Modernitatea a despodobit omul de frumusețea chipului său divin.
De 200 de ani omenirea a pășit într-o „eră a necredinței”, cum o definește Eagleton, însă examinarea profilului fenomenologic al unei asemenea epoci este destul de timidă.
A trecut un an de când a plecat la Domnul creatorul teoriei succesiunilor coexistente omul minunat, profesorul si Academicianul Tudorel Postolache. La ceas comemorativ
În Est erau forțele anarhiei bolșevice, anticristice și antinaționale, în spate era cap de mort, mareșalul Mackensen, care purta pe făptura lui de strateg efigia unui imperiu mort dar cu o mare putere nimicitoare. Erau cele două fețe ale îngerului morții și ceasul acela a fost al marii ciocniri dintre îngerul morții și Îngerul Vieții.
Eminescu demonstrează că, în România, dimpotrivă, excepția devine regulă: „am dovedit că deasupra poporului român istoric s-a superpus o pătură. În rândul celor ce-o compun nu se poate naște un autor, de exemplu, un om de științe sau de litere, un om care să compenseze prin știință sau talent munca națională ce-l susține
Pentru a descifra înțelesurile fazei finale a mitingului pro-Trump de la Washington încheiat cu „intrarea” mulțimilor în Capitoliu, cu toate întorsăturile de după aceea, ar trebui să fixăm rama geopolitică prin care asemenea evenimente devin pe deplin inteligibile.
În jurul nostru se precipită duhuri viclene, chemări înșelătoare, monumentele predecesorilor glorioși ne privesc mustrător, manualul de istorie a fost pângărit, marile repere ale culturii și istoriei „latinității ortodoxe” zac îngropate în nesimțirea noastră cea împietrită.
Acest fenomen extraordinar, forța de mobilizare a unei armate de voluntari creștini, în jurul mânăstirilor și parohiilor, pe toată suprafața României, atestă puterea acestei „instituții” în situații de urgență și face de râs trufia acelor decizii care au crezut că pot scoate biserica din societate și că se pot lipsi de rolul ei în situațiile de urgență.