Isărescu despre curs: Nu pot să neg că nu am intervenit, că e prea evident, dar nu comentez că am intervenit
Banca Națională a României a intervenit pentru a apăra moneda națională după ce leul a început să se deprecieze
Redactor
Banca Națională a României a intervenit pentru a apăra moneda națională după ce leul a început să se deprecieze
Ziua Roșiei Montane, eveniment în cadrul căruia se sărbătoresc 1888 de ani de atestare documentară a localității din Apuseni, este marcată, miercuri, la Muzeul Național al Țăranului Român și Clubul Țăranului, informează Agerpres.
Parlamentul francez a adoptat, marți, un proiect de lege care vizează reducerea protestelor violente, ca răspuns la cele trei luni de demonstrații antiguvernamentale ale mișcării „vestele galbene”, relatează Reuters, anunță Mediafax
Copiii din România erau, în 2017, cei mai sănătoși din Europa, potrivit Eurostat, procentul celor care nu sunt bolnavi depășind 99%
Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele libere se va compensa numai
Sicriele și urnele pentru cenușă ar putea fi înlocuite cu grădini în spații închise în Washington, dacă statul va adopta
Consiliul General al Muncipiului București (CGMB) a aprobat, joi, acordarea titlului de cetățean de onoare Patriarhului Daniel
Curtea de Apel București a admis, joi, o cerere depusă de Ministerul Apărării Naționale (MApN) prin care se solicită
Consiliul Concurenței a sancționat șapte companii active pe piața comercializării produselor alimentare din România
România își exprimă disponibilitatea de a prelua o parte dintre cei 47 de migranți blocați pe o navă în apele
Comisia Europeană (CE) le-a cerut, marți, statelor membre ale UE să încheie de urgență acorduri prin care
Dacă țăranul român are conștiința că propune „un produs” aflat în concurență loială cu celelalte caracteristice lumii globalizate și postmoderne
Educația pentru sănătate și nutriție va fi inclusă în planurile de învățământ din România, începând cu anul școlar 2020-2021, potrivit Legii 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.
Două mii de grădinari, membri ai asociației „Semințe cu suflet”, străbat țara, organizând piețe libere
Unioniștii din România și Republica Moldova își dau întâlnire la Iași, pe 24 ianuarie, să sărbătorească împreună Ziua Unirii Principatelor Române, a informat, printr-un comunicat de presă, Platforma Acțiunea 2012.
Pagina „Legende Vii” a fost închisă de Facebook pentru nerespectarea „standardelor comunitatii”, a anunțat, luni dimineața, administratorul paginii.
Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform
Deputatul PMP Marius Pașcan a scris, pe Facebook, că o clădire de referință din Târgu Mureș, Casa memorială „Avram Iancu” a fost vandalizată, fațada acesteia fiind mâzgâlită cu mesaje obscene, informează Mediafax.
România se confruntă cu o situație dramatică la nivelul învățământului preuniversitar, respectiv diminuarea drastică
Un politician din Germania a devenit primul parlamentar trannsexual, anunțând public faptul că de acum
Marșul pentru viață de la Paris (La Marche pour la vie Paris), eveniment internațional pro viață ce reunește în capitala Franței
Parastasul de un an de la mutarea la Domnul a Aspaziei Oțel Petrescu a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie 2019,
Guvernul României trebuie să sesizeze de îndată Comisia Europeană, în vederea declanșării procedurii de infringement împotriva Austriei în legătură cu legislația discriminatorie privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți români, a scris, vineri seară pe Facebook, deputatul Daniel Gheorghe.
Franța a activat planul de rezervă în cazul unui Brexit fără acord, în contextul în care scenariul ieșirii Marii Britanii
Cercetarea arheologică efectuată de Muzeul Brăilei ''Carol I'' pentru construirea Podului suspendat peste Dunăre
Instanța a decis să-i păstreze lui Vintilă Horia titlul de Cetățean de Onoare al orașului Segarcea, retras în 2016 la presiunea
Recursul compensatoriu, măsură luată de autoritățile române privind eliberarea înainte de termen a anumitor
Coșul minim lunar de consum pentru o familie formată din doi adulți și doi copii din mediul urban, stabilit de Institutul de Cercetare
O școală din Suedia a introdus un sistem de recunoaștere facială a fiecărui elev, respectiv un catalog electronic
Președinția română a Consiliului UE trebuie să pregătească cât mai repede un plan de contingență pentru un Brexit
Comisia Europeană va propune săptămâna aceasta extinderea graduală, până la finalul lui 2020
Rezistența prin cultură, care a existat și în perioada comunistă, chiar dacă nu a fost completată și de o rezistență politică
La baza unei națiuni solide, Eminescu punea meritocrația, viața virtuoasă, știința și mai ales caracterul,
Primarul orașului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, grav rănit cu cuțitul, duminică seara, este în viață după o operație de cinci ore, dar încă nu se află în afara oricărui pericol, au informat medicii, relatează AFP, anunță Agerpres
Dispariția scriitorilor români din manuale rămâne un mister pentru poetul Lucian Avramescu, care se întreabă retoric, într-un editorial pentru AM Press, „a cui e guma care șterge din manuale scriitorii români?”.
Sâmbătă, 12 ianuarie, se împlinesc 90 de ani de la prezentarea, la Radiodifuziunea română, a primei ediții
O puternică explozie a avut loc într-o brutărie sâmbătă în arondismentul 9 din Paris, fiind rănite mai multe persoane
Catedra academică și altarul Bisericii trebuie să fie în permanentă conlucrare, în timp ce autocefalia nu trebuie
Academicianul Eugen Simion afirmă că de trei decenii românitatea trăiește o mare criză morală și identitară și atrage atenția că spiritul românesc e pus în discuție într-un fel de pedagogie demoralizantă, potrivit Agerpres.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) organizează, vineri, 11 ianuarie, un protest în fața Reprezentanței Comisiei Europene de la București, pentru stoparea adoptării pachetului Mobilitate , informează Agerpres.