RĂZVAN IONESCU (n. 2 noiembrie 1955), actor, teolog, scriitor, profesor universitar, doctor în teatrologie și doctor în teologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este autor a peste 70 de studii de specialitate, a peste 300 de articole apărute în publicații din țară și străinătate și al mai multor volume de autor dintre care Timpul omului din eternitatea Domnului – 33 de luminânde și o singură fereastră (Nemira 2003), Când sfinții mergeau la teatru – ecouri dintr-un altfel de Bizanț (Curtea Veche 2007), România și Julieta la fix – scrieri apocrife (Curtea Veche 2007), Un episcop uitat și cărțile lui – Dionisie Romano (Kron-Art 2009), Obiecte pierdute (Kron Art 2011), volum de poezie însoțit de un audiobook în lectura autorului.
Ilustrație video/audio de la debutul Fenomenului Piața Universității: Ne vom întoarce într-o zi - Emisiune realizată în 1990 de Răzvan Ionescu despre Sfintele Paști, Radu Gyr și Piața Universității.
Cineva îmi spunea de curând că niciodată e un cuvânt prea greu, prea cuprinzător pentru o viață. Ei bine, cu siguranță niciodată nu mi-a fost mai greu să scriu ca acum. Pentru că nu-mi aduc aminte să fi existat pentru mine vreodată un timp fără Părintele Anania. M-am născut cu el, mi-am petrecut anii împreună cu ai săi, chiar dacă nu am
Pentru lumea de astăzi, Părintele Anania ar fi fost un adversar de neînfrânt. Uneori, seara, asemeni unui copil care nu poate să adoarmă până nu-și aude povestea și povestitorul, ascult la întâmplare una din predicile lui. Și îmi răsare în fața ochilor imaginea lui din anii copilăriei.
Treizecișicinci. Atâția au trecut. Treizecișicinci de ani. Știu. Ți-e silă. Ai obosit. Ți-e lehamite. Stai sprijinit cu mâinile de marginea chiuvetei și te uiți la tine cel din oglindă. Cel de acum. Te uiți și nu te recunoști. Treizecișicinci de ani
Așadar, NUMAI în nădejdea ieșirii la suprafață a păstorului netemător, îi urez Patriarhului Daniel cu toată prețuirea pe care o merita cel pe care l-am cunoscut acum aproape treizeci de ani, La Mulți Ani, PĂRINTE!
Acum trei săptămâni, în urma mârlăniei de a-l întrerupe pe Arhiepiscopul Tomisului din slujba prilejuită de Ziua Marinei propuneam cu timiditate celor responsabili un exercițiu pe durata a un an. Să fie atenți la soarta marinarilor trimiși în misiune
La ceremoniile de Ziua Marinei, slujba religioasă săvârșită de Înalt Preasfinția Sa, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sunetul a fost la o vreme întrerupt brusc, chiar înainte de rugăciunea ce constituie miezul slujbei cu pricina, pentru a da loc cuvântului unui răcan îmbrăcat în alb.
În urmă cu 15 ani, Nikita Mihalkov sosea în România unde urma să țină un master class la Teatrul Național. Abia ieșit din zona bagajelor și a controlului documentelor de pe aeroportul Otopeni, a dat nas în nas cu presa autohtonă în
Arta este o mare minciună care te ajută să înțelegi adevărul vieții. (Andrei Mihalkov Koncealovski)
Pe 16 aprilie 2022 pleca la cele veșnice, în vârstă de 87 de ani, părintele arhimandrit Nicodim Dimulescu de la mănăstirea Crasna (Prahova). Emisiunea Universul credinței de la TVR, moderată de Rafale Udriște, a cuprins azi,
În fereastra chiliei acum goale, cei care l-au iubit au așezat fotografia Părintelui Nicodim Dimulescu, astfel încât el pare viu, făcându-ne cu mâna de la pervaz, până la revederea din ziua de mâine
Astăzi 16 aprilie 2022 în jurul orelor 2,30 Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu ne-a părăsit, lăsându-ne orfani până la Învierea de obște. Hristos, Fiul lui Dumnezeu îi alege întotdeauna pe cei mai buni dintre pământeni în zilele Marelui Post spre a-i fi casnici în ceruri la Praznicul Învierii Sale.
Citim în „Gazeta de Transilvania” de acum 14 ani o epistolă adresată unui turnător ajuns președinte care declara că „școala noastră scoate tâmpiți”: SUNT TÂMPIT, DAR MĂ TRATEZ!
De doi ani mă uit la „tovarășul” Arafat și mă-ntreb cum naiba a ajuns în fruntea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare unul care s-ar fi cuvenit să-i fie cel dintâi pacient? După zisa logoreicului Cațavencu:
Cum va arăta Duminica Ortodoxiei de mâine? Ca o duminică all inclusive, adică pomenindu-l în continuare pe KGB-istul traficant de țigări din fruntea Bisericii Ortodoxe Ruse care justifică din perspectivă morală (?!!!) această ucigașă „salată a la russe”?
Mă uit la fotografia de mai sus încă odată. De doua ori, de mai multe ori... Mă frec la ochi și nimic. Nici un rezultat. Aveți dreptate! E cât se poate de limpede: EU AM ORBUL GĂINILOR, NICIDECUM VOI!
Multe nerozii citim în aceste zile. Dar dintre toate însă, asta cu artiștii geniali care au dreptul ca în numele genialității lor incontestabile să cauționeze genocidul, criminalii de război ș.a.m.d. și să nu condamne ceea ce se vede cu ochiul liber
Nu sunt de acord cu intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană! Pentru România această intrare pe ușa din spate a istoriei reprezintă o ofensă și încă o recunoaștere în tăcere a raptului nordului Bucovinei și sudului Basarabiei, Ținutului Herței și Insulei Șerpilor.
Rugăciunile de pace sunt vitale în slujbele zilnice, dar este necesar să spuneți răspicat că nu este admisibil ca o țară creștin ortodoxă (cu Biserica ei mută și ortodoxă cu tot) să admită crima și prigoana în numele utopiei lui Petru cel Mare.
Zilele trecute mi-am amintit de acest text pe care l-am scris în urmă cu 14 ani și care a apărut în „Gazeta de Transilvania” din 29 martie 2008. Vi-l supun atenției fără să îmi arog virtuți de Cassandră.
Nu e nici nume, nici interjecție, nici strănut. Origini neclare într-o adunătură politică de scursură unde proverbul „nu știe stânga ce face dreapta” poate să te trăznească în cap la minut cu ditamai grindeanu dezmembrat și haotic zvârlind din mâini mai-mai să-ți frângă ciolacu.
La 16 iulie Chișinăul a fost eliberat, la 24 iulie regele Mihai I, însoțit de generalul Ion Antonescu și regina-mamă Elena vizitează centrul administrativ al Bucovinei, orașul Cernăuți. La 26 iulie a fost eliberată Cetatea Albă. Până pe 26 iulie, Basarabia și Bucovina de nord au fost eliberate după ce numai cu un an înainte, România le pierdea fără luptă.
Constantin Diplan a fost imaginea tipică a băiatului de cartier. Băiatul cumsecade. Dacă te obișnuiai cu el, erai un om pierdut. Pentru că deveneai dependent. Îți lipsea. Ți-era dor. Era lipicios, sincer și...
E vară. E cald. Culegem miresme de veșnicie pentru iarna care vrem, nu vrem, va să vie. Când poate că ne va fi cald. Când poate că ne va fi bine. Chiar dacă stupul se va mai fi golit până atunci. Acum zumzăie.
A avut cei mai frumoși ochi albaștri pe care mi-a fost dat să-i văd. Și dacă atunci, când va fi să fie, la capătul tunelului meu, luminița va avea culoarea ochilor tăi, voi ști că n-am rătăcit drumul.
Cruciada ortodoxă a fost misiunea pe care și-a asumat-o Ștefan cel Mare și pe care nu a putut-o duce niciodată până la capăt. Pe de altă parte cronicile vremii au remarcat modul specific în care domnitorul înțelegea să interpreteze evenimentele lumii
Dacă spun că e moluscă, îl flatez. Dacă spun că e molie, zice că vreau să-l iau de soție. Dacă zic că e pește, ...nu ne place că ne bate. Cum o dai, tot ieși... prost. Fiindcă el e pur și simplu Răcănel și-atât.
Devălmășia construcțiilor funerare, nu de puține ori prostul gust agresiv, asortat din plin cu mizeria uitată (sau uitarea mizerabilă), dau mărturie despre ipocrizia unei societăți căreia Biserica Ortodoxă încearcă să-i reamintească altitudinea nobleței cu care omul a fost creat de către Dumnezeu.
În urmă cu mai bine de 153 de ani, sâmbătă 16 mai 1868, trupa de teatru a faimosului Mihail Pascaly poposea și la Brașov. Corespondentul revistei „Familia” din oraș se grăbea să anunțe cu entuziasm:
Să nu credeți cumva că scriu despre vreo specie aflată pe cale de dispariție. Nici vorbă. Milițică datează de dinainte de pupila franceză a francizei șobolanului mega-mioritic. El a fost zămislit de mult, cam prin cretacic și a căpătat grade și burtă pe vremea împușcatului. De-aia n-are cum să...
Vă dați seama că au fost oameni care au făcut 25 de ani de pușcărie? 25 de ani de pușcărie în care au stat în frig. Când povestește Arsenie Papacioc cum îl aruncau în apă… Cum puteau să scape altfel decât cu mâna lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt din toate astea?
Doi ani mai târziu, o zi din primăvara Sfintelor Paști a anului 1992 m-a găsit printre cei câțiva părinți, bunici, unchi și mătuși adunați să-l întâmpine pe Majestatea Sa, Regele Mihai I în proximitatea Bisericii Sf. Gheorghe Nou din București.
Așa a intrat în copilăria mea Majestatea Sa, Regele Mihai. Pe bicicletă. Cu copilăria lui pe bicicletă, în copilăria mea pe bicicletă. Ca o poveste, ca orice poveste despre regi, împărați și prințese, cu feți frumoși și zmei înnaripați...
"Doamne cât o să mai minți/ Copilașii prin părinți?/ Doamne cât o să mai ții/ Ucigașii de copii și părinții lor de vii?"
La început nu simți mare lucru. Poate doar o arsură între umăr și stomac. Sau poate o căldură care se umflă în burtă, împinsă printre mațe, de chicotelile celor care își dau coate pe seama bruștei îmbujorări din obrajii tăi
Pe cale de consecință există un dublu imperativ: 1. Nu vă lăsați antrenați într-o acțiune pur războinică împotriva statului! și 2. Nu dați statului ceea ce-i aparține lui Dumnezeu, iar dacă vi se interzice să vestiți Împărăția lui Dumnezeu, rezistați! În acest cuvânt al lui Hristos se află laitmotivul întregii Sale complexe atitudini față de Stat
Domnule Vasile Bănescu, apropos, cum mai stați cu solipsismul? În general, că de moral și prințip, vorba lui Caragiale, nici nu poate fi vorba.
De opt luni de zile creștinii sunt considerați mai nocivi decât frizerii, magazinele, piețele, transportul în comun, jocurile de noroc, damele de pe centură și parangheliile politicienilor care din când în când se mai scapă – deh! - la câte-o dușcă, de teamă ca nu cumva boborul să se vatăme.
