Articole de
Victor RonceaRedactor șef

Victor Roncea și-a început cariera în presă în 1990 la publicația Glasul a Ligii Studenților din România, apoi a fost reporter de tineret și ulterior corespondent în Statele Unite ale Americii pentru România liberă. A continuat ca redactor de politică externă la Ultimul Cuvânt și apoi la ziarul ZIUA, unde a devenit coordonator proiecte speciale, șef de departament și editorialist. Redactor șef adjunct la cotidianul Curentul, fondator al publicației ZiaristiOnline.ro și al Asociației Civic Media, publicist la EVZ și Evenimentul Istoric, autor și coordonator al mai multor cărți de specialitate, Victor Roncea este din septembrie 2020 Redactor șef al ActiveNews. Câteva premii și distincții (între altele): Premiul „Virgil Tatomir” al Uniunii Juristilor din Romania (UJR), pentru „activitatea de presa deosebita pentru Basarabia si Bucovina si in vederea eliberarii detinutilor politic romani din Transnistria”, 2004; Premiul Special al Presei la Gala Societatii Civile pentru Campania „Solidaritate pentru Delta” – Civic Media, 2004; Nominalizare „Editorialistul anului 2004” – Clubul Roman de Presa, 2005; Premiul „Editorialistul anului 2005” al Clubului Roman de Presa (CRP), 2006; Premiul „Vocea Basarabiei” conferit de trustul media cu acelasi nume din Republica Moldova, 2006; Medalia de merit din partea Asociatiei 15 Noiembrie 1987 – Brasov, la comemorarea a 20 de ani de la revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, 2007; „Ordinul Ziaristilor” Clasa I (aur) din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, „pentru valoare si competenta in activitatea jurnalistica”, 2007; Premiul Uniunii Ziaristilor Profesionisti pentru carte de presa – „Eroi pentru Romania”, 2008; Diploma de Excelenta din partea Comandamentului National pentru Securitatea Summitului NATO, „pentru contributia exceptionala in sprijinul Summitul-ui NATO desfasurat in Bucuresti, Romania”, conferita de directorul SPP, Gral maior dr Lucian Silvian Pahontu, 2008; Premiul „Pentru Jurnalism Civic” si „Jurnalistul Anului” din partea Fundatiei Mihai Eminescu, 2008/2009; Diploma de Onoare din partea Ambasadei Georgiei in Romania si Republica Moldova, „pentru profesionalism, onoare si curaj in sustinerea adevarului, pentru responsabilitate civica si pentru compasiune fata de drama poporului georgian in timpul conflictului Rusia-Georgia din august 2008”, 2009; Medalia comemorativa „Dimitrie Cantemir” a Fundatiei Culturale Magazin Istoric, „in semn de pretuire pentru activitatea de cercetare si promovare a istoriei si civilizatiei romanilor din jurul Romaniei”, 1 decembrie 2009; Diploma de Onoare din partea Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Romane, „pentru contributia adusa la scoaterea la lumina a secretelor perioadei comuniste din Romania”, 2009; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Premiile anului 2012: PRESĂ SCRISĂ ȘI ON LINE. TEMA: Reportajul, ancheta publicistică și articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identității culturale a comunităților românești, din afara fruntariilor României. Premiul I pentru reportajul „Incursiune în Transnistria”; Premiul „Eminescu, ziaristul”, conferit in premiera de UZPR, pe 28 iunie 2013, la Muzeul National al Literaturii Romane; Premiul special “De la Nistru pan’ la Tisa“ conferit de Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România pe 15 ianuarie 2014; Diploma „Personalitate a anului 2013” acordata la Chișinău, pe 24 ianuarie 2014, cu ocazia aniversarii Unirii Principatelor Române, de Asociatia „Rasaritul Romanesc” din Basarabia „pentru aportul deosebit, constant și eficient adus cauzei românești prin scris și atitudine publicistică exemplară”; Scrisoarea oficială de mulțumire a Patriarhiei Române pentru opiniile exprimate în favoare construirii Catedralei Mântuirii Neamului, 2016; Scrisoarea oficială de mulțumire a Excelenței Sale Giorgi Margvelashvili, Președintele Georgiei, adresată jurnalistului Victor Roncea la 10 ani de la agresiunea Rusiei asupra Georgiei, pentru activitatea în slujba adevărului și solidaritatea cu poporul georgian, August 2018; Diploma și Medalia Jubiliară a Centenarului Marii Uniri din partea Centrului Cultural Spiritul Văratic, Primăria Agapia și Mănăstirea Văratic, „pentru deosebita implicare în acțiunile de promovare a valorilor neamului, pe baricada dreptății în spiritul informării juste a cetățenilor”, 2018; Premiul „Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan”, 2020, conferit de Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Episcopia Covasnei și Harghitei, „în semn de prețuire și recunoștință în sprijinirea Bisericii Ortodoxe, a școlilor în limba română și a instituțiilor de cultură românești din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul Proiectului Români pentru Români” și „pentru publiciștii care au relatat cu obiectivitate și consecvență problematica specifică a dăinuirii românești în cele trei județe și a conviețuirii interetnice româno-maghiare din zonă” (InfoHr); Diploma de onoare din partea Academiei Tomitane și Medalia „Sf. Dionisie Exiguul” din partea Arhiepiscopiei Tomisului, 2021, ș.a..
⚊ roncea.ro

Manifestare impresionantă la Târgu Ocna: Sfințirea Bisericii Martirilor și Mărturisitorilor din Temnițele Comuniste pe locul în care s-a jertfit Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor. Gardă de Onoare și slujbă oficiată de cinci ierarhi ai BOR. VIDEO

Manifestare impresionantă de cinstire a Sfinților din închisori la Târgu Ocna: cinci ierarhi au oficiat azi, 14 mai 2022, Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști, sfințirea Bisericii Martirilor și Mărturisitorilor din Temnițele Comuniste

Alianță strategică dintre elita politică globalistă și mișcarea transumanistă. Profesorul Ilie Bădescu: Marea Resetare care țintește acapararea lumii nu va putea controla niciodata inimile și sufletele celor ce țin aproape de Dumnezeu. INTERVIU EXCLUSIV

Aceasta este răscrucea între resetarea umană a lumii fără Dumnezeu și restaurarea divină a omului. Una este pierzătoare de suflet cealaltă este răscumpărătoare a sufletului din robia morții eterne. Ne dăm seama care este sursa

Tancul rusesc „eliberator” de sub „jugul românesc fascist” și Sovietul de la Tiraspol. Foto: Basarabia-Bucovina.Info / Cristina Nichituș Roncea

MÂNA UCRAINEI SAU A RUSIEI? Noi explozii în Transnistria. Serviciile de informații în stare de alertă. Provocarea țintește România sau doar Moldova? Găgăuzia amenință cu un referendum pro-rus. Aglomerație la ieșirea din Tiraspol. ALERTĂ DE RĂZBOI / UPDATE

Maia Sandu a ținut o conferință de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSAT-ul de la Chișinău) în care a condamnat „provocările și tentativele de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea” în

Foto: gov.ro

Drulă îl denunță pe Cițu pentru cele 120 de milioane de vaccinuri: El și-a asumat. A spus: „Eu cu Ursula suntem în alte legături, cumpărăm cât zic eu”. Cîțu și Gheorghiță ar putea înfunda pușcăria pentru frauda de un miliard de euro. Rafila strânge lațul

ActiveNews a semnalat în repetate rânduri, pe vremea când toată presa mituită de Guvern tăcea chitic, frauda cu achiziționarea celor 120 de milioane de doze de seruri experimentale Covid în contextul în care peste 50% dintre români refuzau ferm vaccinarea.

mariusbalo.ro

Corespondență din Shanghai: Condamnat la 8 ani cu executare în China, universitarul clujean Marius Balo vine acasă. Orașul este încă în lockdown, scrie pentru ActiveNews profesorul care speră să scape azi din infern

Universitarul clujean Marius Balo, care a fost închis 8 ani la Shanghai, ne-a trimis o scrisoare mișcătoare La ora la care publicăm aceste rânduri, Marius Balo ar trebui să se afle în avion spre România după cei 8 ani de chin, umiliri și suferințe.

VERDE-N FAȚĂ. Ce i-a amintit Tudor Gheorghe Patriarhului Kirill la Patriarhia Română, unde a cântat la invitația specială a Patriarhului Daniel. Câți pot să spună azi „Nu-s vinovat față de Țara mea”? VIDEO

„Nu-s vinovat c-am îndârjit șacalii/ Și c-am strigat cu țipătul durut/ Că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii/ Și că urăsc hotarul de la Prut”, sunt versurile compuse de marele poet al Canalului Andrei Ciurunga, din poezia „Nu-s vinovat față de Țara mea”

Ilustrație: childrenshealthdefense.org/defender/

Minciuna iese la iveală ca „grămăjoarele de grăsime” ale lui Streinu Cercel deasupra lichidului experimental din „vaccin”. 70% din cazurile de Covid depistate în rândul angajaților CDC în august 2021 au fost la angajați VACCINAȚI

Datele obținute prin intermediul Freedom of Information Act (FOIA, Legea privind libertatea de informare) arată că circa 70% din toate cazurile de Covid depistate în rândul angajaților CDC în august 2021 erau la angajații „vaccinați”.

TRUMP către PUTIN: De ce nu spui pentru ce a primit Hunter Biden BANI DE LA RUȘI? Fiul lui Joe Biden folosea Ucraina ca trambulină pentru China comunistă, susține Jack Maxey, omul care a dezvăluit de unul singur e-mail-urile din laptopul lui Hunter Biden

„Nu vom primi din Ucraina vreun răspuns” cu privire la milioanele încasate de Hunter Biden din afacerile energetice pentru care nu era apt în nici un fel, spune Trump. „Și nici de la China”. Dar de ce nu vorbește Putin, care „sigur știe”

Ilustrație: MInisterul Afacerilor Interne și ActiveNews

AM ÎNVINS! VACCINAREA A MURIT! MASCA MERGE ȘI EA LA GROAPĂ! Starea de alertă a încetat la miezul nopții, de Ziua Sfinților 40 de Mucenici și Ziua Națională a Foștilor Deținuți Politic Anticomuniști. Toate restricțiile pandemice își pierd cadrul legal

Starea de alertă își încetează efectele începând cu miezul acestei nopți, 9 martie 2022 fiind prima zi fără restricții covidiene. Astfel, dispare obligația de a purta mască în spații publice, inclusiv în cele interioare, iar elevii și studenții 

Din crimele vaccinurilor: VINO, GHEORGHIȚĂ, SĂ-ȚI VEZI EFICIENȚA ȘI SIGURANȚA! Mama fostului hocheist profesionist Valentin Gherebe acuză autoritățile că trenează ancheta asupra morții fiului ei, pe care ea o pune pe seama vaccinului Covid

În urmă cu o lună, pe 2 februarie 2022, era descoperit în casă, pe canapea, într-o baltă de sânge, trupul fostului sportiv profesionist, hocheist la Națională, Valentin Gherebe, fondator al brandului Anonymous. Avea 43 de ani.

Foto: Times of Israel / Video: Internet

Războiul l-a scutit pe Zelenski să modifice omiterea românilor din adresarea de Ziua Unității Ucrainei și filmarea cu Bucovina de Nord a fost ocupată de români, în ciuda cererilor României. EXCLUSIV / INFO MAE

Războiul început pe 22.02.2022 în Ucraina l-a scutit pe Volodimir Zelenski, președintele comediant de la Kiev, să rectifice omiterea intenționată a românilor din adresarea lui de Ziua Unității Naționale - disponibilă și acum pe site-ul Președinției Ucrainei

Foto: Epoch Times

TRUPELE SPECIALE ale Dictaturii Marii Resetări din Canada încep al doilea atac asupra Convoiului Libertății din Ottawa. TRANSMISIE ÎN DIRECT. Șofer de camion din România arestat. PIAȚA TIANANMEN A LUI TRUDEAU. SE RIDICĂ TORONTO ȘI QUEBEC

După intervenția extrem de violentă de ieri a forțelor speciale mixte aduse din mai multe zone ale țării, când au fost arestați circa 100 de manifestanți pentru Libertate din Ottawa, în a 21 zi de protest al Convoiului Libertății, la ora aceasta, 11 ora locală, 18, ora României, a început al doilea atac.

Europarlamentarii PPE au respins desecretizarea contractelor cu firmele producătoare de vaccinuri. ActiveNews e singura publicație din România care a prezentat CONTRACTELE SECRETE ale UE cu Pfizer și Moderna fără ca nici măcar Terheș să comenteze

ActiveNews a fost prima și singura publicație din România care a prezentat în aprilie 2021, deci în urmă cu aproape un an, contractele secrete și frauduloase prin conținut, agreate de Comisia Europeană cu firmele Pfizer și ModeRNA.

Fratele lui Justin Trudeau îl consideră pe acesta un teleghidat al lui Klaus Schwab și al Marii Resetări: Parcă ar oficia o MAGIE NEAGRĂ. Toată această ÎNȘELĂTORIE COVIDIANĂ este un fenomen orchestrat la nivel global pentru PROFIT ȘI PUTERE. VIDEO

Fratele după mamă al lui Justin Trudeau, Kyle Kemper: „Sfatul meu pentru el acesta este, să facă un pas înapoi, să iasă din situație. Ca o broască aflată într-o oală cu apă, pusă la foc și încălzită puternic. Ieși afară până nu te arzi!”

Tudor Hogman (dreapta) și camionul său alături de câțiva români prezenți în „Piața Universității” din Ottawa

Tudor Hogman, șofer de camion român din CONVOIUL LIBERTĂȚII de la Ottawa: Nu ne clintim până când nu ne recâștigăm drepturile încălcate - fără certificate de vaccinare, fără obligativitatea vaccinului Covid, pentru Libertate! INTERVIU IMPRESIONANT

„REVOLUȚIA PE ROȚI. Nu ”huligani”, „putiniști” sau „minorități nesemnificative” ci oameni chinuiți doi ani de un guvern tiranic care răspund cu proteste pașnice și solidaritate. Azi, un interviu cu Tudor Hogman, șofer român”, anunță Andrei Murgescu.

FĂRĂ PRECEDENT ÎN ROMÂNIA POST 1989: Un Tribunal din Bacău a dispus DEMOLAREA TROIȚEI ȘI CRUCILOR românilor de la Valea Uzului deși acestea sunt ridicate perfect legal. Doar diavolul se bucură de dărâmarea unei cruci. În Bacău PSD este în cârdășie cu UDMR

O instanță de judecată din Ungaria, pardon, România, a decis că eroii români nu mai au dreptul de a fi cinstiți în propria lor țară și a dispuns demolarea a 52 de cruci și a unei Troițe de piatră ridicate cu toate aprobările legale în Cimitirul internațional de la Valea Uzului