Articole de
Vlad Pârău

Vlad Pârău este un poet și cântăreț de muzică folk, fost ziarist la ActiveNews. În prezent poate fi citit pe cerulcodrulsiparaul.ro
⚊ cerulcodrulsiparaul.ro

Foto: Careul de copii pro-Ucraina de la Cluj-Napoca.

La o lună de la începutul războiului din Ucraina, școli care nu au realizat nici o activitate de 24 Ianuarie își îmbracă elevii în culorile statului care a închis inclusiv școli românești înființate pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza

După ce Ucraina n-a făcut în ultimii ani decât să închidă școlile cu predare în limba română, școli din România și-au chemat elevii să se îmbrace în culorile steagului Ucrainei joi, 24 martie, pentru „Ziua Umanității”, desfășurată sub slog

Ilustrație publicată de Cristian Negrea.

ZIUA 30: NATO pregătește Ucraina împotriva amenințărilor chimice, biologice și nucleare. O lună de la izbucnirea conflictului. Peste o jumătate de MILION de refugiați au intrat în România. Istoricul George Damian: Contra-atacuri la Kiev. Mariupolul încă r

Astăzi se împlinește o lună de zile de la începerea „operațiunii speciale” a lui Vladimir Putin din Ucraina. În tot acest răstimp, circa 528.000 de refugiați ucraineni au intrat în România, ca destinație finală sau de tranzit

Summitul special NATO de la Bruxelles legat de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. NATO a aprobat grupuri de luptă în Ungaria, România, Slovacia și Bulgaria. Iohannis: voi prezenta aliaților îngrijorările legate de Republica Moldova. Mesaj către China

Liderii NATO s-au întrunit joi la Bruxelles pentru a analiza modalitățile în care ar putea oferi mai mult sprijin Ucrainei pentru ca această țară să se poată apăra de invazia Rusiei și pentru a consolida flancul estic al Alianței cu 4 noi bata-

Justin Trudeau a cerut în Parlamentul European sprijin militar pentru Ucraina și sancțiuni economice contra Rusiei. Reacția lui Cristian Terheș: Nu poți veni să-i ții lecții de democrație lui Putin, când tu treci cu copitele cailor peste protestatari

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a susținut miercuri un discurs în plenul Parlamentului U.E., unde a făcut apel la continuarea furnizării de ajutoare letale pentru apărarea Ucrainei, asigurându-i pe europeni de „sprijinul total” al 

La 3 săptămâni după tragedia aviatică soldată cu 8 morți din Dobrogea, în care au pierit unul după altul un avion MiG-21 LanceR și elicopterul Puma trimis în misiune de salvare, MApN elucidează cauza: cumul de factori umani și de mediu

Ministerul Apărării Naționale a publicat concluziile preliminare privind cauzele prăbușirii a aeronavelor MiG-21 LanceR și IAR-330, aflate în misiune pe raza județului Constanța în data de 2 martie 2022. Comisiile guvernamentale care au 

BUCOVINA PRESS: Muzee, palate și biserici, distruse de Armata Rusă. Ministerul Culturii din Ucraina a publicat o listă cu obiectivele de patrimoniu cultural și spiritual care au fost vizate de bombardamentele „operațiunii speciale” a lui Putin

Ministerul Culturii din Ucraina a publicat o listă preliminară a obiectivelor de patrimoniu din țară care au fost distruse sau avariate în urma bombardamentelor armatei ruse, scrie Ukrainska Pravda, citată de Agenția BucPress.eu

Rafila are în vedere introducerea serului anti-HPV în Programul național de vaccinare, astfel încât să fie inoculat în massă, iar nu la cerere, ca până acum. Infertilitatea se numără printre posibilele reacții adverse. VIDEO

Dacă vaccinarea în massă cu serul experimental Covid nu le-a ieșit conform planului, guvernanții se reprofilează și împing înainte vaccinul anti-HPV, care ar trebui să prevină cancerul de col uterin, dar printre ale cărui reacții adverse 

Foto: Traian Băsescu (nineoclock.ro).

Traian Băsescu, decizie definitivă a ÎCCJ: A colaborat cu fosta Securitate comunistă. În consecință, va pierde toate beneficiile pe care le au foștii președinți. Reacția lui: Voi face demersurile legale la CEDO!

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au stabilit, miercuri, definitiv, că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități a regimului comunist, respingând recursul fostului președinte al republicii împotriva deciziei Curții...

Foto: NYPOST.com

Spioni care mint: 51 de experți în informații din SUA au mers pe mâna Rusiei pentru a-l salva pe fiul lui Biden și în același timp pentru a-l înfunda pe Trump. Informațiile oribile din laptop-ul lui Hunter Biden sunt REALE. Dezvălurile New York Post

După ce au discreditat relatarea adevărată despre laptopul lui Hunter Biden, pe care ActiveNews a prezentat-o în premieră în presa din România, 51 de „experți” în „informații” refuză să își ceară scuze pentru că au dezinformat cu...

Rafael Nadal s-a prăbușit pe teren la finala turneului Indian Wells, după ce a simțit o durere ca de ac înfipt în inimă. El câștigase la Australian Open pe criterii de vaccinare Covid, după expulzarea nevaccinatului Djokovici, principalul său rival

Rafael Nadal a fost învins pentru prima dată în acest an la finala turneului de la Indian Wells, California, pe care l-a pierdut duminică în favoarea rivalului său american Taylor Fritz, dar nu oricum, ci după ce a suferit pe durata meciului 

Foto: Putin și miliardarul Chemezov, foști colegi de unitate KGB

Un oligarh rus cu afaceri în România susține victoria lui Putin în Ucraina. KGB-istul Chemezov, după ce și-a pierdut yachtul de 140 de milioane de dolari din Spania, a ținut un discurs vibrant în fața angajaților consorțiului Rostec

Serghei Chemezov, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a declarat că „operațiunea militară” din Ucraina a împiedicat un atac asupra Rusiei, despre care a spus că va ieși victorioasă în ciuda sancțiunilor impuse de Occident

Foto: Toate cadrele din PAS n-au nici gură, n-au nici nas!

Circul Zilei: Maia Sandu străbate republica îmbotnițată, deși pandemia a dispărut prin decret prezidențial în România și prin „operațiune specială”, în Ucraina. Mai grav e că obligă și bieții oameni să-și pună mască. FOTO

Două state românești, două regimuri pandemice diferite: la București Covidul a dispărut prin decret prezidențial, însă la Corjeuții și Larga de peste Prut Covidul rezistă, cel puțin în decorul vizitelor prezidențiale, unde botnița este semnul

Foto: The Daily Mail

Putin, grandomanul de pe stadion: Rusia ar fi prietenul care își pune sufletul pentru Ucraina, cu Biblia într-o mână și mitraliera în alta. Opozanții sunt țânțari, gunoaie și trădători pentru Putin, la fel cum pentru Stalin erau șerpi, câini și vrăjmași

Vladimir Putin a ținut vineri un discurs în fața a zeci de mii de ruși, încercând să le capteze simpatia pentru invazia armatei ruse din Ucraina, prezentând o versiune romanțată despre motivul pentru care a început războiul și despre 

Regiunea Cernăuți din Ucraina recrutează atât rezerviști, cât și bărbați fără experiență militară, pentru a-i trimite pe front. S-a înmulțit numărul celor care trec granița fraudulos, încercând să evite mobilizarea - unii chiar în haine feminine

Un bărbat de 30 de ani din Kiev s-a deghizat în femeie și a încercat să treacă ilegal frontiera la punctul de control Porubne din regiunea Cernăuți, având asupra sa pașaportul soției și un cărucior cu copilul minor al cuplului. Cu toate acestea, nici machiajul și nici peruca