ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vaccinurile mesager ARN au deschis Cutia Pandorei, a tratamentelor medicale prin modificare genetică la om.  

Universitatea Stanford a anunțat că lucrează la un „vaccin revoluționar «supererou» inspirat din codul ADN al atleților olimpici”.

După ce vaccinul anti-COVID ne-a fost prezentat ca un adevărat Mântuitor, iată că acum apare vaccinul Supererou de la Hollywood, menit să salveze omenirea de toate bolile.

Euan Ashley, profesor de medicină și de genetică la Stanford, este coordonatorul lucrărilor care urmăresc să schimbe ADN-ul oamenilor, cu consecințe imprevizibile pe termen mediu și lung.

ADN-ul plantelor este manipulat și modificat de zeci de ani în experimente controversate. Aceste modificări au culminat recent cu fabricarea cărnii artificiale.

Fundația Bill și Melinda Gates a făcut un apel la toată omenirea să renunțe la hrana naturală în favoarea celei produse în laborator.

Potrivit previziunilor companiei de consultanță Kearney, până în 2040, carnea artificială va deține 25% din piața mondială a cărnii.

Nimeni nu a studiat însă cu adevărat care este efectul cărnii artificiale și nici al altor produse modificate genetic asupra organismului uman, arată dr. Joseph Mercola într-o analiză pe site-ul său.

Vaccinul anti-COVID este un alt exemplu de manipulare genetică fără studii științifice suficiente. Vaccinul mesager ARN promovat cu agresivitate în lumea întreagă este conceput pentru a incita corpul să producă proteine spike în interiorul celulelor utilizând codificarea genetică.

Pe fondul numărului tot mai mare de decese și de efecte adverse severe, s-a descoperit că proteina spike – folosită de vaccin pentru a declanșa mecanismele de protecție imunitară – este cea care provoacă distrugeri endoteliale (adică ale epiteliului care căptușește cavitățile închise ale corpului) și este foarte probabil cauza numeroaselor cazuri de cheaguri de sânge, de accidente vasculare și de distrugeri ale diverselor organe.

Echipa de la Stanford intenționează ca noul său vaccin Supererou, care va fi gata în viitorul apropiat și se va baza pe modificarea codului genetic al pacientului, să asigure protecție împotriva celor mai răspândite cauze de deces din lume, cum ar fi bolile cardiace, bolile de ficat sau maladia Alzheimer.

Ashley a precizat că Supereroul va folosi ca model pentru a „repara” celulele bolnave trăsăturile genetice ale unor persoane precum atleții olimpici.

El speră ca testele clinice ale componenților individuali ai „vaccinului revoluționar” să înceapă în 2026.

Într-o declarație pentru Daily Mail, Ashley a afirmat că ideea i-a venit studiind anumite populații specifice care par a fi mai rezistente la anumite tipuri de boli.

„În prezent, aceste gene «rezistente» au fost identificate pentru boli cardiace, pentru Alzheimer și pentru boli de ficat. Dar în viitor am putea descoperi persoane rezistente la o întreagă serie de maladii umane.”

Publicația Study Finds descrie noul vaccin ca pe un tratament care oferă un „manual de instrucțiuni de folosire” pentru a ajuta organismul uman să se „repare, regleze și amelioreze” singur. O singură doză ar putea duce la o „îmbunătățire genetică care să reducă riscul de moarte prematură la anumiți adulți cu până la 50%”.

Ashley crede că vaccinul său va fi administrat mai întâi acelor adulți cu probleme de sănătate grave, urmând ca, după scurt timp, să fie administrat întregii populații.

Nici măcar copiii nu vor fi scutiți de inocularea cu acest vaccin Frankenstein, cum îl numește doctorul Joseph Mercola.

Euan Ashley anticipează că vaccinul va fi gata în zece ani, în actualul ritm de progres științific:

„Medicina genomică a continuat să se îmbunătățească de decenii, însă, mulțumită progreselor înregistrate în acest domeniu, am ajuns la stadiul în care visurile devin realitate, inaugurând o nouă eră îndrăzneață a tratamentelor medicale.”

Și Ashley a continuat să își expună coșmarul:

„Vom dispune în curând de instrumente de inginerie genetică pentru a repara, modifica și ameliora ADN-ul asociat cu o multitudine de boli care scurtează viața, pentru a deveni cu toții mai puțin susceptibili de a dezvolta aceste boli în cursul vieții noastre.”

COVID-19 a fost se pare momentul de cotitură în care modificarea genetică și-a făcut apariția în medicina umană.

Manipularea genetică la oameni poate suna îngrozitor. De aceea, autoritățile, folosind strategia fricii, au făcut ca un virus să sune și mai îngrozitor, pentru a-i face pe oameni să accepte această „Joacă de-a Dumnezeu” pe pielea lor.

Membrii Scientific Pandemic Influenza Group on Behavior (SPI-B), comitet care face parte din SAGE (Grupul de Consiliere Științifică pentru Urgențe) din Marea Britanie, au recunoscut că guvernele folosesc Frica.

Iată ce scria The Telegraph pe 14 mai 2021:

„Oamenii de știință dintr-un comitet care a încurajat utilizarea fricii pentru a controla comportamentul oamenilor în timpul pandemiei de COVID, au recunoscut că activitatea lor era «contrară eticii» și «totalitară». Membrii SPI-B și-au exprimat regretul în legătură cu aceste tactici, într-o nouă carte despre rolul psihologiei în răspunsul guvernului la pandemia de COVID-19.

„SPI-B a avertizat în martie anul trecut că ministerele trebuie să mărească «nivelul perceput de amenințare personală» din cauza COVID deoarece «un număr important de oameni nu se simt suficient de amenințați personal».

„Gavin Morgan, un psiholog din această echipă, a afirmat: «Categoric, folosirea fricii ca mijloc de control nu este etică. Uitlizarea fricii miroase a totalitarism. Nu este o atitudine etică pentru un guvern modern. Prin natura mea, sunt o persoană optimistă, însă toate acestea m-au făcut să am o părere mai pesimistă despre oameni».”

Timp de un an și jumătate, guvernele din lumea întreagă, cu foarte puține excepții, și-au alimentat populațiile în mod regulat cu știri îngrozitoare.

Chiar și când a devenit în mod evident că numărul deceselor nu este unul excesiv, autoritățile în complicitate cu presa au continuat să dea publicității statistici despre numărul tot mai mare de „cazuri”, fără a pune cifrele în context sau a explica faptul că majoritatea erau cazuri „fals pozitive”.

Două sute de ani au trecut de când Mary Shelley a scris Frankenstein, care a devenit între timp modelul pentru omul de știință care o ia razna, încercând să modifice legile naturii, sfidându-l pe Dumnezeu.

După cum subliniază Julian Koplin și John Massie într-un articol publicat în The BMJ Journal of Medical Ethics, savantul Victor Frankenstein nu era doar arogant: el a refuzat să își asume orice responsabilitate pentru monstruozitatea pe care a creat-o.

În articolul lor, Koplin și Massie comentează puterile fără precedent dobândite de oamenii de știință în ultima perioadă pentru a modifica viața și a crea himere:

„Aceste cercetări amintesc de cele ale lui Frankenstein. În fiecare caz, oamenii de știință creează forme de viață cu totul noi... Iar în anumite cazuri, oamenii de știință se confruntă cu aceste întrebări în lipsa unor regementări și a unei supravegheri temeinice; o mare parte dintre entitățile descrise mai sus nu se integrează în cadrele de reglementare existente.”

Autoritățile sanitare au folosit recenta epidemie COVID pentru a instaura un mediu de teroare, facilitând astfel impunerea și acceptarea tratamentelor genetice, numite „vaccinuri”, fără nici o responsabilitate farmaceutică și în ciuda efectelor adverse tot mai grave.

Dr. Victor Frankenstein ar putea fi mândru de urmașii săi de azi: Știința a ajuns să meargă mână în mână cu Groaza.