Cardiolog pediatru avertizează: vaccinurile anti-COVID, legate clar de miocardită la băieți. „Nu mai putem continua să facem răul”
Ca parte a mărturiei sale la masa rotundă privind COVID-19 organizată de senatorul american recent reales Ron Johnson, dr. Kirk Milhoan a spus celor prezenți că, potrivit unui studiu din Thailanda, 2,4% dintre băieții adolescenți care au primit vaccinul Pfizer „au avut leziuni miocardice”.
În plus, potrivit unui studiu recent Lancet, care a analizat efectele miocarditei induse de vaccin asupra adolescenților, „din 151 de copii cărora li s-a făcut un RMN la 90 de zile, 81 dintre ei prezentau încă leziuni ale inimii”.
Dr. Milhoan a spus că tinerii, în special bărbații tineri, sunt expuși unui risc mai mare prin vaccin decât dacă fac o boală asociată COVID.
Făcând referire la studii care au folosit estimări CDC, el a afirmat că, dacă estimările CDC sunt adevărate, atunci când aceste estimări sunt comparate cu studii care arată riscul total al dezvoltării de probleme cardiace induse de vaccin, vaccinul prezentă un risc mai mare de a trimite o persoană tânără în spital decât COVID.
„…Dintr-un milion de studenți care merg la facultate, vaccinul Pfizer i-ar feri pe 32 să ajungă în spital. Vaccinul Moderna ar salva 23. Dacă ne uităm la cazurile de miocardită, numărul de miocardite care apar după estimarea CDC a fost de 47 pentru Pfizer și 70 pentru Moderna”, a arătat dr. Kirk Milhoan, citat de LifeSiteNews.
El a adăugat că „alte studii au arătat că Pfizer poate provoca 126 de cazuri de miocardită la un milion”.
De asemenea, a respins ideea susținută de oficialii din domeniul sănătății publice, care sunt de acord că miocardita este cauzată de vaccin, dar spun că e o formă „ușoară”.
Milhoan a spus că a tratat, de-a lungul carierei sale, „mii de pacienți” care au avut miocardită și, chiar și dacă un diagnostic este etichetat drept un caz de miocardită ușoară, „niciun părinte nu poate crede vreodată că copilul lor ajuns în terapie intensivă pediatrică este un caz «ușor»”.
Medicul și-a încheiat mărturia luând apărarea tinerilor și tinerilor soldați care sunt forțați să primească vaccinul, spunând că acest rău trebuie să înceteze.
„Pentru copiii noștri sănătoși și pentru majoritatea soldaților noștri, datele arată că riscul de miocardită este mai mare decât beneficiile vaccinurilor. Ca medic care are obligația de a nu face rău, principiul meu este că nu trebuie să impunem răul”, a subliniat dr. Milhoan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Fostul șef al CDC detonează bomba: Vaccinurile anti-COVID Pfizer și Moderna trebuie retrase imediat
Decizie istorică în SUA: CDC nu mai recomandă vaccinarea nou-născuților pentru Hepatita B. Trump ordonă revizuirea întregului sistem de vaccinare
”Un Studiu Incomod” - un documentar tulburător despre Minciuna Vaccinurilor. Senatorul Ron Johnson: ”E dezgustător!”. Film realizat de faimosul jurnalist Del Bigtree, autorul VAXXED, tradus în română de Ionel Trandafir - VIDEO
COPII UCIȘI DE VACCINUL COVID - Document oficial scurs în presa americană
Dr. Geanina Hagimă își face public raportul despre vaccinuri, manipulare și convergența biodigitală: Cinci ani de abuzuri în perioada Covid
Un cercetător dezvăluie: Cele zece decese pediatrice cauzate de vaccinul COVID și confirmate de FDA - doar vârful aisbergului
Recomandările noastre
VIDEO: BOCETUL cutremurător al fiicei Generalului Radu Theodoru și mulțumirile Familiei și Camarazilor: Spre idealul de a avea o Românie a Românilor!
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Persoane: dr. Kirk Milhoan
Subiecte: miocardita la adolescenti miocardita provocata de vaccinul COVID victimele vaccinului covid
Organizații: CDC
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)