ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Children's Health Defense a realizat o analiză foarte bine documentată în care atrage atenția cu privire la mai multe aspecte legate de efectele vaccinurilor și o serie de diagnostice care ne-au fost servite – de exemplu, „sindormul morții subite” - de către establishmentul medical, care pretinde că nu își poate explica apariția multora dintre acestea. Există însă și cercetători care au avut curajul de a le investiga și de a vorbi despre aceste lucruri grave. Fiindcă nu au abdicat de la vocația lor de a explora, a cerceta și a-și pune întrebări. Prima parte a analizei poate fi citită aici. 
 
 
Redăm mai jos, în traducere, a doua parte:

Poliomielita: un alt exemplu de mușamalizare

În condițiile în care statul New York a raportat recent un caz de „poliomielită derivată din vaccin”, iar oamenii de știință din Marea Britanie au declarat un „incident de importanță națională” după ce se presupune că au găsit „secvențe genetice” de poliovirus în apele reziduale din Londra, se pare că autoritățile din sfera sănătății publice s-ar pregăti să resusciteze sperietoarea poliomielitei.

La prima vedere, admiterea faptului că aproape toate cazurile moderne de poliomielită paralitică sunt cauzate iatrogenic (medical) de vaccinul oral antipoliomielită – fapt recunoscut chiar de Organizația Mondială a Sănătății și de CDC – pare o atitudine neașteptat de sinceră.

Totuși, autoritățile sanitare nu au intenția de a recunoaște că narațiunea oficială despre poliomielită (unde „mielită” se referă la inflamația măduvei spinării) este plină de mai multe găuri decât brânza elvețiană.

Există, și au existat întotdeauna, dovezi ample care sugerează că otrăvirea – fie prin arseniat de plumb, DDT sau, mai târziu, prin ingredientele toxice din vaccinurile antipoliomielită – constituie explicația cea mai plauzibilă pentru simptomele paralitice și decesele care au fost etichetate drept „de poliomielită”.

De fapt, „farul” timpuriu al sănătății publice Bernard Greenberg, președintele fondator al departamentului de Biostatistică al Școlii de Sănătate Publică a Universității din Carolina de Nord, a mărturisit în fața Congresului că vaccinarea împotriva poliomielitei a „crescut de fapt incidentele de poliomielită” și că „folosirea greșită a metodelor statistice a făcut ca opusul să pară a fi adevărat.”

Greenberg se referea la o schimbare a criteriilor de diagnostic pentru „poliomielita paralitică”, schimbare implementată la mijlocul anilor 1950 și care preciza că erau necesare cel puțin 60 de zile de simptome paralitice pentru a primi diagnosticul, față de situația anterioară, de doar 24 de ore de astfel de simptome.

După cum Greenberg nu a ezitat să sublinieze, victoria revendicată de primele vaccinuri antipolio, care au început să fie administrate cam în aceeași perioadă, a fost cu totul nemeritată.

În prezent, „paralizia acută flască” și „mielita acută flască”, afecțiuni care prezintă un tablou clinic practic identic cu poliomielita, sunt diagnosticele pentru paralizia în perioada copilăriei care apare peste tot în lume, inclusiv în SUA.

În țări precum India, unde zeci de mii de copii au dezvoltat paralizie acută flască, medicii au făcut în mod explicit legătura dintre această afecțiune și vaccinarea orală împotriva poliomielitei. Dar zeci de ani de studii publicate asociază, de asemenea, paralizia cu alte vaccinuri ale copilăriei, cum sunt vaccinurile care conțin antigen pertussis și aluminiu.

De fapt, rapoartele din istorie despre inflamația măduvei spinării, referitoare nu doar la poliomielită, dar și la alte forme de mielită, arată că [apariția acestora] coincide cu tendințele vaccinării pediatrice și cu creșterea concomitentă a practicii injectării copiilor.

Generațiile anterioare de medici chiar au descris cazurile de poliomielită care au urmat injectărilor pediatrice drept „paralizie provocată”, în timp ce generațiile mai recente de clinicieni au observat similaritatea dintre „poliomielită” și leziunile în urma injectărilor, denumite „nevrită traumatică”.

În ceea ce privește programul actual de vaccinare pentru copiii americani, studiile clinice sau datele de după punerea pe piață fac legătura între 17 vaccinuri diferite și „mielită”, „encefalomielită”, „encefalomielită acută diseminată” și/sau „mielită transversală”.

Mielita transversală și-a făcut apariția și odată cu vaccinurile COVID-19. 

Ocolirea explicației evidente

Încă din epoca „poliomielitei”, mai există multe alte exemple de diagnostice menite mai degrabă să ascundă decât să evidențieze vaccinarea drept cauză a bolii și a decesului și să îi inducă în eroare pe cei care au fost afectați.


Printre cauzele din mediu prezentate ca declanșatori plauzibili ai tulburărilor neuroimune etichetate „ASD” [Autism Spectrum Disorder], otrăvirea cu metale grele – în principal prin vaccinare – constituie una dintre cele mai viabile explicații.

Studii de referință meticuloase publicate în 2004 și 2012 au demonstrat existența unor paralele puternice între efectele asupra creierului ale intoxicației cu mercur și patologia creierului ASD. Lucrări ulterioare au furnizat dovezi similare cu privire la aluminiu.

În ceea ce privește SIDS, diagnosticul a intrat „în vogă” pentru prima dată cam în aceeași perioadă (la începutul anilor 1970) în care numărul de vaccinuri administrate copiilor din SUA s-a dublat.

Deși programul de vaccinare din anii 1970 pare restrâns de standardele iraționale de astăzi, copiii mici din acel deceniu nu numai că au început să primească 13 vaccinuri în loc de șapte, dar s-a trecut de la administrarea, de cele mai multe ori, a unei injecții o dată la două în același timp, inclusiv cinci vaccinuri anti-difterie-tetanos-pertussis (DTP) și vaccinul oral anti-poliomielită – ambele înlăturate ulterior de pe piața din SUA din cauza profilului lor îngrijorător de evenimente adverse.

Decesele SIDS, care, prin definiție, afectează „sugarii aparent sănătoși” și decesele copiilor mici clasificate ca „morți subite inexplicabile ale copiilor” survin de obicei „în asociere temporală strânsă în urma vaccinării”, nouă din 10 decese SIDS survenind aproximativ în același timp în care au avut loc vizitele cu „bebelușii sănătoși” la două și patru luni [pentru a primi vaccinul]. 

Cu toate acestea, oamenii de știință continuă să afirme că decesele subite „nu pot fi înțelese științific”. 

Înșelătoria continuă

Din păcate, oamenii vătămați de vaccinuri sunt adesea implicați în această minciună.

Disperați să primească ajutor, ei descoperă că nu pot avea acces în centrele medicale decât dacă se autocenzurează și evită orice discuție despre vaccinare ca sursă a problemelor lor de sănătate, acceptând, în schimb, explicații despre cauze „idiopatice” sau „genetice”, sau fac legătura cu unele dintre cele peste 70.000 de coduri din Clasificarea Internațională a Bolilor-10 (ICD-10), ocolind, în același timp, puținele coduri referitoare la „efectele adverse ale vaccinurilor și ale substanțelor biologice”.

Un nou cod ICD referindu-se la „boli noi cu etiologie incertă sau [legate de] utilizarea de urgență” a fost introdus pentru „vaccinurile anti-COVID-19 care provoacă efecte adverse în uzul terapeutic, nespecificate”. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă vreun profesionist din domeniul sănătății va fi suficient de curajos să-l folosească.

Între timp, după cum a relatat ironic The Expose pe 24 iulie, „se pare că nu poate trece o singură săptămână fără să auzim despre reapariția sau apariția unei boli sau afecțiuni” – printre care apariția „misterioasă” de hepatite în rândul copiilor, fenomenul morților subite SADS, variola maimuțelor și, bineînțeles, poliomielita. 

Toate aceste focare, remarcă jurnaliștii de la Expose, „au apărut «întâmplător» după ce milioane de oameni din întreaga lume au fost injectați cu un vaccin experimental ARNm anti-COVID-19”.

După cum arată recentele rapoarte din New York și Marea Britanie despre poliomielita indusă de vaccin, aceste amenințări, indiferent că sunt reale sau imaginare, ar putea trezi și mai multă ostilitate față de persoanele nevaccinate – inclusiv față de comunitățile din New York, condamnate dur, în urmă cu câțiva ani, pentru că au respins vaccinurile împotriva rujeolei din motive religioase. 

În plus, spectrul unei reapariții a poliomielitei va fi folosit pentru înfierarea numărului tot mai mare de părinți care, indiferent de motiv, au amânat tot mai mult să-și vaccineze copiii.

Cu alte cuvinte, ar fi naiv să ne așteptăm să aibă loc prea curând vreun progres în afirmarea adevărului de către [instituțiile] oficiale.